gângăvire definitie

2 intrări

23 definiții pentru gângăvire

găigăni v vz gângăvi
gângăi[1] vi vz gângăvi corectată
gângăni vi vz gângăvi
gângăvi [At: ALECSANDRI, T. 903 / V: ~ăi, ~ăni, găigăni / Pzi: ~vesc / E: gângav] 1-2 vir A vorbi nedeslușit, greu și bâlbâit Si: îngăima. 3 vti (Fig) A formula cu greutate o idee fiind nesigur pe cunoștințele sale Si: a îngăima.
gângăvire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: gângăvi] 1-3 Gângăveală (1-3).
GÂNGĂVÍ, gângăvesc, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi nedeslușit, greu și împiedicat, repetând silabele; a (se) bâlbâi. ♦ Tranz. și intranz. A exprima, a formula cu greutate o idee. – Din gângav.
GÂNGĂVÍRE, gângăviri, s. f. Acțiunea de a (se) gângăvi și rezultatul ei. – V. gângăvi.
GÂNGĂVÍ, gângăvesc, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi nedeslușit, greu și împiedicat, repetând silabele; a (se) bâlbâi. ♦ Tranz. și intranz. Fig. A exprima, a formula cu greutate o idee. – Din gângav.
GÂNGĂVÍRE, gângăviri, s. f. Acțiunea de a (se) gângăvi și rezultatul ei. – V. gângăvi.
GÎNGĂNÍ vb. IV v. gîngăvi.
GÎNGĂVÍ, gîngăvesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi ca un gîngav, a fi gîngav. El îi privea rătăcit, gîngăvind. DUMITRIU, N. 214. Iertați-ne, domle prefect!... Fie-vă milă, gîngăviră sute de guri plîngătoare. REBREANU, R. II 241. Cum te cheamă, l-a întrebat un membru – Du... du... du... du... mi... mitru Stîn... stî... stîncă... respunse băietul, gîngăvind. CONTEMPORANUL, III 777. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mi se leagă limba cînd te văd... Dragostea mă gîngăvește. ALECSANDRI, T. 903. ♦ A citi cu greutate un text, silabisindu-l (din cauza slabei cunoașteri a cititului). Astfel gîngăvea glasul celui mai vechi dintre baci, deslușind cu caznă slovele ceaslovului. CAMILAR, T. 14. 2. Tranz. (Cu privire la vorbe, texte etc.) A pronunța nedeslușit,a exprima cu greutate din cauza unei emoții); a îngăima. Toți răspunseserăm prost, gîngă- visem lecția. C. PETRESCU, S. 65. Gîngăvi de cîteva ori aceeași vorbă. VLAHUȚĂ, O. A. 316. ◊ Intranz. Mă pomenesc că mi-au furat banii... – Cine era cu tine?... Ei, de! ce să zic!? gîngăvi el. Erau fel de fel. SLAVICI, O. I 372. – Variantă: (rar) gîngăní (SLAVICI, O. I 316) vb. IV.
gângăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângăvésc, imperf. 3 sg. gângăveá; conj. prez. 3 să gângăveáscă
gângăvíre s. f., g.-d. art. gângăvírii; pl. gângăvíri
gângăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângăvésc, imperf. 3 sg. gângăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. gângăveáscă
gângăvíre s. f., g.-d. art. gângăvírii; pl. gângăvíri
GÂNGĂVÍ vb. 1. v. bâlbâi. 2. a bălmăji, a bâigui, a bârâi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mârâi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pâtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)
GÂNGĂVÍRE s. v. bâlbâială.
A SE GÂNGĂVÍ mă ~ésc intranz. A vorbi nedeslușit și greu repetând silabele (din cauza unui defect în vorbire, a unei emoții); a fi gângav; a se bâlbâi. /Din gângav
gângănì v. a gângăvì [Onomatopee].
gângăvì v. a vorbi ca gângavii.
gîngăvésc v. intr. (d. gîngav. V. gînganie). Gîgîĭ, vorbesc ca gîngaviĭ.
GÎNGĂVI vb. 1. a se bîlbîi, a se gîngîi, (reg.) a se tîntăvi, (Ban.) a pîtcăi, (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Se ~ cînd vorbește.) 2. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)
GÎNGĂVIRE s. bîlbîială, bîlbîire, bîlbîit, gîngăveală, gîngăvit. (Ce e ~ asta la el?)

gângăvire dex

Intrare: gângăvi
gângăvi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
gângăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
găigăni
gângăi
Intrare: gângăvire
gângăvire substantiv feminin