gâng sn [At: BARCIANU / Pl: ~uri / E: ns cf gângăvi, gânganie] (Rar) Sunet.

gîng s. n. – Zgomot. Creație expresivă, care imită mai cu seamă zumzetul insectelor. Este cuvînt rar, care abia dacă figurează în unele dicționare. Cf. aceeași intenție expresivă în ga › gîgîi, și în gr. γογγίζω, sl. gągnati, ngr. γουργουλίζω „a fierbe” (› mr. gurgurare), mag. gögyök „a bîlbîi”. Der. gîngăni (var. gînguri, gunguri, gongăni, gungăni, gungura), vb. (despre copii, a gînguri; despre porumbei și turturele, a gînguri), cf. megl. găngăres „a bîlbîi”; gînganie (var. gîngoană, gîngolie, gîngalie), s. f. (insectă), care ar putea proveni direct din sl. gągnanije „zumzet” (Cihac, II, 114; Conev 52); goangă (var. goambă, goand(r)ă, boangă, bonghiță), s. f. (insectă); gongălău, s. m. (gîndac); goande, s. f. (bulgăre, grunz, cocoloș), prin comparație cu forma generală a insectelor; goanță, s. f. (cocoloș, obiect rotund), cf. gloanță; gîndac, s. m. (insectă; Trans. de Nord, șarpe), cu suf. -ac (DAR presupune un prototip sl. *gądakŭ, care pare inutil); gîndăci, vb. (despre copii, a gînguri; a fi nepăsător); gîndăcos, adj. (minuscul); gîngav, adj. (bîlbîit), reproduce direct sl. gągnavŭ, care reprezintă aceeași rădăcină expresivă, cf. sb. gîngav; gîngăvi, vb. (a se bîlbîi, a gîngăvi; despre copii, a gînguri); gîngăvie, s. f. (bîlbîială), cf. Miklosich, Lexicon, 150; Byhan 312; Löwe 32; grîngoașe, s. f. (insectă, Gymnopleurus pilularius), al cărui nume pare a indica încrucișarea cu grîne, cf. numele său gîndac de la grîne; grînguri (var. grunguni, grunguri, gurgu(n)i, (în)gur(l)ui), vb. (a gînguri; a grohăi); guguș, s. m. (porumbel); guguștiuc, s. m. (porumbel); guguștiucă, s. f. (porumbiță), cf. bg., sb. guguška (după Cihac, I, 130, Conev 53 și Skok 73, din sl., ceea ce este adevărat numai pentru mr. gugufce, megl. gugufcu; după Șeineanu, II, 192, din tc. gögüslü „cu piept mare”).