gânditor, ~oare [At: MINEIUL (1776), 1482/1 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: gândi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care reflectează Si: cugetător. 3 smf (Spc) Filozof. 4 sm (Înv; îc) ~toriu-de-Dumnezeu Evlavios. 5 a Meditativ. 6 a Îngândurat și oarecum îngrijorat. 7 (Fam; îe) Ce-ai rămas așa ~? Ce te frământă? 8 a (Fam) Absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri.

gânditoriu, ~ie a vz gânditor

GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filosof. ♦ Spec. Filosof. – Gândi + suf. -tor.

GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filozof. ♦ Spec. Filozof. – Gândi + suf. -tor.

GÎNDITÓR1, ginditori, s. m. Persoană care cugetă, reflectează, gîndește la problemele vieții și care se străduiește să descopere legile naturii și ale societății. Atent, gînditorul privește la ceas: Grozav trece noaptea de iute! DEȘLIU, M. 70. Calm și siguranță, liniște și adîncime sufletească, fire de gînditor – acestea-ți spuneau ochii mari, despre dînsul. MIHALE, O. 153. Caragiale a fost un profund gînditor și profund sentimental. SADOVEANU, E. 143.

GÎNDITÓR2, -OÁRE, ginditori, -oare, adj. Dus pe gînduri, îngîndurat; absorbit, preocupat. Intrînd în divan, cercetă furiș cu ochii pe domn și-l văzu mai obosit și mai gînditor ca de obicei. SADOVEANU, Z. C. 106. El vine trist și gînditor Și palid e la față. EMINESCU, O. I 172. Dar tu, femeie tinără, De ce stai gînditoare? BOLINTINEANU, O. 26. ◊ Fig. Iese luna din brădet Și se-nalță, încet-încet, Gînditoare ca o frunte de poet. COȘBUC, P. I 48. Gînditoare și tăcută luna-n cale-i se oprește. ALECSANDRI, P. A. 126.

gânditór adj. m., s. m., pl. gânditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. gânditoáre

gânditór adj. m., s. m., pl. gânditóri; f. sg. și pl. gânditoáre

GÂNDITÓR s., adj. 1. s. v. filozof. 2. s. v. înțelept. 3. adj. v. reflexiv. 4. adj. v. îngândurat.

GÂNDITÓR2 ~i m. Persoană care studiază problemele fundamentale ale societății și naturii, străduindu-se să lanseze idei noi și originale; cugetător. /a (se)gândi + suf. ~tor

GÂNDITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care gândește; copleșit de gânduri; cugetător; îngândurat. /a (se) gândi + suf. ~tor

gânditor a. care (se) gândește. ║ adv. pe gânduri: a rămas gânditor.

gînditór, -oáre adj. Cugetător, care se gîndește: filosofiĭ îs gînditorĭ. Îngîndurat. A rămînea gînditor, a cădea pe gîndurĭ.

GÎNDITOR s., adj. 1. s. cugetător, filozof, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ materialist.) 2. s. filozof, înțelept. (Cei șapte ~ ai lumil antice.) 3. adj. cugetător, meditativ, reflexiv, (înv.) meditator, (glumeț și ir.) pansiv. (Un tip ~.) 4. adj. îngîndurat, preocupat. (O figură ~.)

L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAIS C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.