gândire definitie

2 intrări

33 definiții pentru gândire

gândi [At: DOSOFTEI, V. S. 72/2 / V: (reg) ~ni, ghin~ / Pzi: ~desc / E: gând] 1-2 vir A(-și) forma o judecată, un raționament, o idee despre ceva sau cineva. 3 vr (Adesea construit cu pp „la”) A reflecta la ceva, a medita. 4 (Îoc pe negândite; îlav) Pe ~te Încet, după o cugetare îndelungată. 5 (Îe) A da (cuiva) de gândit A da cuiva ocazia de a medita, de a reflecta asupra unei probleme. 6-7 vti A concepe o abstracțiune sau ceva concret. 8 vr A chibzui cum e mai bine de făcut. 9 vr (Înv; în legătură cu dogma religioasă) A se îndoi. 10 vr A lua o hotărâre. 11 vi (Îvp; Mol; Trs; construit cu pp „de”) A-i păsa de cineva sau de ceva. 12-13 vrt (Complementul e o propoziție introdusă prin „că”) presupune că... 14 vt (Pop) A-și închipui că. 15 vt (Îe) (Nici) nu e de gândit Nu se poate închipui. 16-17 vrt (Complementul e o prepoziție introdusă prin „că”) A spera că se va realiza ceva. 18-19 vtr A lua în considerare (că... ). 20 vt (Nob; la Anton Pann; îe) A-l ~ de mort A avea impresia că a decedat. 21-22 vtr (Complementul e o propoziție introdusă prin „să”) A avea intenția să... 23-24 vti (Pop; îe) A-i ~ cuiva bine (sau rău sau gând bun ori rău) și A ~ rău (sau bine) despre cineva A avea față de cineva gânduri ori intenții bune sau rele. 25 vi (Pop; cu dativul persoanei; îe) A(-i) ~ cuiva A bănui pe cineva de o faptă rea. 26 vr A se aștepta la ceva. 27 vt(a) (Fam; îe) Când nici nu gândești Când nici nu te aștepți. 28 vt(a) (Fam; îe) Unde nici nu gândești (acolo-l găsești) Unde nici nu te aștepți. 29 vt (Fam; îe) Nici cu gândul nu ~ Nu-ți face iluzii, speranțe deșarte. 30 vt (Reg) A dori, a spera din tot sufletul. 31 vi (Înv) A se teme.
gândire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 52 / Pl: ~ri / E: gândi] 1 Facultate superioară a creierului omenesc cu care se ajunge la o cunoaștere a lumii. 2 Procesul de a gândi (1). 3 Rezultatul gândirii (2) prin care se conturează un gând (1), se formează o idee, o noțiune, o judecată Si: (înv) cugetare. 4 Rezultatul gândirii (2) prin care se formează o concepție amplă de natură morală, filozofică, religioasă, practică, estetică etc. Cf concepție, filozofie, opinie, credință. 5 Minte, inteligență. 6 (Îs) ~ obiectivă Procesul și rezultatul de a gândi (1) rațional o realitate, un lucru, așa cum este în esență, neutru, făcând abstracție de subiectul care gândește. 7 (Îs) ~ subiectivă Procesul și rezultatul de a gândi (1) o realitate, un lucru, nefăcând abstracție de cel care gândește, introducând sau extrăgând rolul unor factori nespecifici entității studiate. 8 (Îs) ~ sănătoasă Procesul și rezultatul de a gândi (1) rațional, just, adecvat și eficient. 9 Spirit. 10 (Determinat de primitivă, clasică, medievală) Concepție sau mod de a gândi (1) specific unei perioade istorice, culturale sau a unei civilizații, unui popor. 11 (Determinat de novatoare, creatoare, revoluționară etc.) Mod specific de a gândi (1) determinat de anumite principii de natură politică, filozofică, estetică. 12 (Îs) ~ laterală Proces al gândirii (1) creatoare, având ca scop obținerea tuturor variantelor posibile ale obiectului, fenomenului cercetat. 13 (Îs) Școală de ~ Tradiție de cercetare într-un anumit domeniu sau subdomeniu. 14 Înțelepciune. 15 (Determinat de pasivă, activă, iute etc.) Mod specific de a gândi (1) determinat de natura biologică sau psihologică a subiectului gânditor.
gâni v vz gândi
GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A-și forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ◊ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. și tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. și intranz. A se îngriji, a-i păsa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. și intranz. A-i trece cuiva prin minte (că...); a crede, a socoti (că...). 4. Tranz. și refl. A lua în considerare (că...), a-și da seama (că...). 5. Refl. A intenționa (să...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.
GÂNDÍRE, gândiri, s. f. 1. Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni, judecăți, teorii etc. ◊ Gândire laterală v. lateral. 2. Factor ideal care constituie reflectarea realității obiective; spirit, conștiință. 3. Idee, gând (1), cuget; meditare, reflecție. 4. Imaginație, fantezie. – V. gândi.
GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A-și forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ◊ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. și tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. și intranz. A se îngriji, a-i păsa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. și intranz. A-i trece cuiva prin minte (că...); a crede, a socoti (că...). 4. Tranz. și refl. A lua în considerare (că...), a-și da seama (că...). 5. Refl. A intenționa (să...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.
GÂNDÍRE, gândiri, s. f. 1. Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni, judecăți, teorii etc. ◊ Gândire laterală v. lateral. 2. Factor ideal care constituie reflectarea realității obiective; spirit, conștiință. 3. Idee, gând (1), cuget; meditare, reflecție. 4. Imaginație, fantezie. – V. gândi.
GÎNDÍ, gîndesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și forma o idee despre un lucru; a pătrunde cu gîndul un lucru pentru a-l înțelege; a cugeta. Așa gîndești, fiindcă așa gîndește toată lumea. C. PETRESCU, C. V. 108. Din fundul lumii, mai din sus, Și din Zorit, și din Apus, Din cît loc poți gîndind să bați, Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, P. I 55. De multe ori se întreba: «oare gîndesc și alți copii de vîrsta mea, așa ca mine?» VLAHUȚĂ, O. A. III 16. ♦ A concepe. Discursurile lor parcă sînt gîndite, scrise și zise de un singur om. DELAVRANCEA, H. T. 213. 2. Refl. și intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la») A reflecta, a medita. Du-te și-i spune să vie să cînte puțintel fetiței, căci stă supărată și se gîndește cu lacrimi la măicuța ei. SADOVEANU, O. V. 417. Gîndește-te bine toată noaptea și mîine să-mi dai răspunsul. CARAGIALE, O. III 104. Cum mergea el, gîndind și uitîndu-se pe jos, vede o nucă. ȘEZ. V. 65. ◊ Tranz. Înțeleg tot ce gîndești dumneata, domnule Steriu... – Nimeni nu poate să înțeleagă ce gîndește alt om. C. PETRESCU, C. V. 146. ◊ Expr. A da (cuiva) de gîndit = a pune (pe cineva) pe gînduri. ♦ A avea ceva în minte, a fi sau a se întoarce cu gîndul (la ceva sau la cineva). Tu poate mai gîndești și-acum în căpșorul mic Cum ne-am plimbat într-o sară-amîndoi. D. BOTEZ, P. O. 77. Vai! tot mai gîndești la anii, cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii. EMINESCU, O. I 140. Cînd gîndesc, mîndră, la tine Nu mai am inimă-n mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 114. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», popular «de») A-i fi cuiva gîndul, grija la ceva, a se îngriji, a-i păsa (de ceva sau de cineva). Mîncați, beți și vă veseliți, dar de fata Împăratului-Roș nici nu gîndiți. CREANGĂ, P. 232. Hai, bade, să ne iubim, La luat să nu gîndim! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește, Și de plată nici gîndește. ALECSANDRI, P. P. 88. 3. Tranz. (Determinat printr-o propoziție completivă sau printr-un infinitiv) A-i da (cuiva) prin gînd, a-i trece prin minte. Gîndit-ai vrodată că ai să ajungi soarele cu picioarele...? CREANGĂ, P. 196. ◊ Refl. Nu se gîndise să vie pe aici nici azi. REBREANU, R. I 246. Somnul meu... a zburat în fuga mare și nici nu m-am mai gîndit a-l prinde. GHICA, S. A. 46. ◊ (Intranz., în expr.) Nici cu gîndul n-am gîndit, cînd cu gîndul n-ai gîndi v. gînd (4). 4. Refl. A chibzui; a judeca. Am să mă gîndesc și să vedem ce e de făcut. C. PETRESCU, C. V. 229. S-a gîndit cîtva și i-a mai spus. CARAGIALE, O. III 48. El răspunde: tu, leliță, Să-mi mai fii un an drăguță! Eu i-am spus că m-oi gîndi, Ș-apoi mă voi hotărî. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. 5. Tranz. (Determinat printr-o propoziție completivă introdusă prin conj. «că») A lua în considerare, a ține seamă, a-și da seama că... Cînd gîndesc că ieri, nu mai departe... se jura pe sănătatea lui, pe viața lui, pe ochii lui că mă iubește. NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Refl. Aproape să amețesc cînd mă gîndesc că nu voi putea urca. CAMIL PETRESCU, U. N. 404. 6. Tranz. (Determinat printr-o propoziție completivă, introdusă prin conj. «că» sau printr-un pronume) A crede, a socoti, a avea o părere. Aș fi curioasă să știu ce gîndește de mine. VLAHUȚĂ, O. A. III 89. Ce gîndești? Și unii ca aceștia sînt trebuitori pe lume cîteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte. CREANGĂ, P. 220. A privi gîndești că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedece de-un ciot? EMINESCU, O. I 146. ◊ Intranz. Trei luni de cînd nu ne-am văzut. E adevărat că timpul zboară cît nu gîndești. DAVIDOGLU, M. 9. Iată și domnul Franț, prietinul nostru. Unde nu gîndești, acolo-l găsești. ALECSANDRI, T. I 42. Precum gîndesc, Meleli va cîștiga, căci e bun călăreț. NEGRUZZI, S. I 40. 7. Refl. (Determinat printr-o propoziție secundară introdusă prin «ca să» sau «să») A intenționa. El se gîndește să-i pedepsească cu mult mai aspru. CARAGIALE, O. III 256. ◊ Tranz. Gîndit-am, mîndră, gîndit Să mă las de-al tău iubit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 42. ♦ Tranz. A dori. Din gînd așa gîndești, Ca cu ea să tot trăiești. BIBICESCU, P. P. 177. Costandine... Nu ți-am gîndit rău. TEODORESCU, P. P. 46.
GÎNDÍRE, gîndiri, s. f. 1. Facultate a creierului omenesc de a reflecta activ realitatea obiectivă în reprezentări, noțiuni, judecăți, și care, ca și limba de care este indisolubil legată, a apărut în procesul practicii sociale; procesul acestei reflectări, rezultat al activității creierului. Gîndirea este o formă a energiei, o funcție a creierului. ENGELS, D. S. 16. Fiind nemijlocit legată de gîndire, limba înregistrează și fixează în cuvinte și în combinații de cuvinte, în propoziții, rezultatele activității gîndirii. STALIN, PROBL. LINGV. 20. Materialismul, bazat pe cuceririle științei, afirmă cu tărie că gîndirea noastră nu își fabrică ea singură conținutul activității sale, ci îl deduce din lumea reală. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 107. ♦ Concepție. M. Kogălniceanu e un istoric cu gîndire înaintată pentru acea vreme. IST. R.P.R. 317. 2. Meditare, reflexie. A lăsa timp de gîndire. ▭ N-am altă mîngîiere mai vie pe pămînt Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire, Steluță zîmbitoare, dincolo de mormînt! ALECSANDRI, P. A. 63. ♦ Visare, reverie. Erau dulci acele ore de estaz și de gîndire. ALEXANDRESCU, M. 20. 3. Idee, gînd. În «Răzvan» sînt gîndiri curate, spuse limpede. CARAGIALE, O. III 221. Pe stînca sfărmată mă sui, Gîndirilor aripi le pui. EMINESCU, O. IV 3. Un cuget, o gîndire, Pe toți să ne-nfrățească, Și în dreaptă mulțumire Să zicem în unire: Trăiască țeara noastră Și arta romînească. ALEXANDRESCU, M. 204.
gândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gândésc, imperf. 3 sg. gândeá; conj. prez. 3 să gândeáscă
gândíre s. f., g.-d. art. gândírii; pl. gândíri
gândí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gândésc, imperf. 3 sg. gândeá; conj. prez. 3 sg. și pl. gândeáscă
gândíre s. f., g.-d. art. gândírii; pl. gândíri
GÂNDÍ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. v. concepe. 5. v. inventa. 6. v. bănui.
GÂNDÍRE s. 1. v. cugetare. 2. (FILOZ.) conștiință, cuget, spirit, suflet, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis. (Noțiunea de ~.) 3. v. minte. 4. v. judecată. 5. v. chibzuire.
A GÂNDÍ ~ésc 1. intranz. 1) A crea idei despre obiectele și fenomenele din realitatea înconjurătoare. 2) A-și aplica reflecția; a reflecta; a medita. 3) A fi cu gândul; a fi cuprins de îngrijorare; a păsa; a se îngrijora. 2. tranz. 1) A găsi de cuviință; a crede; a socoti; a considera. 2) A proiecta în gând; a avea în intenție; a intenționa; a dori. /Din gând
A SE GÂNDÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi conștient (de ceva); a-și da seama. 2) A-și aduce aminte, evocând în memorie sau în imaginație. ~ la anii de școală. /Din gând
GÂNDÍRE ~i f. 1) v. A GÂNDI și A SE GÂNDI. 2) Facultate superioară a creierului omenesc de a reflecta în mod abstract și generalizat realitatea obiectivă. 3) Concentrare a activității psihicului asupra unui lucru; meditare; gând. 4) Capacitatea de a-și închipui ceva în mod creator; imaginație creatoare; fantezie. /v. a gândi
gândi v. 1. a cugeta: a gândi la plecare; 2. a reflecta; gândește-te bine; 3. a socoti, a crede: ce gândești despre asta? 4. a avea de gând.
gândire f. cugetare, idee.
gîndésc v. intr. (d. gînd). Cuget, socotesc, cred: ce gîndeștĭ despre lumea asta? Am de gînd, am intențiune: gîndesc să plec mîne. V. refl. Cuget, îmĭ trimet gîndu la: mă gîndesc la tine. Am de gînd: mă gîndesc să plec. Hotărăsc ceva relativ la ceva: acuma facem asta, ĭar la cele-lalte ne vom gîndi pe urmă.
gîndíre f. Cugetare, idee, părere: filosofiĭ aŭ gîndirĭ înalte.
GÂNDI vb. 1. a chibzui, a cugeta, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a chibzui, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cîntări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a judeca, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 4. a concepe, a-și imagina, a-și închipui, a vedea. (Cum ~ tu realizarea acelui lucru?) 5. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 6. a bănui, a crede, a ghici, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. șl reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălul, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?)
GÎNDIRE s. 1. cugetare, meditare, meditație, reflectare, reflecție, reflexie, (înv.) schepsis. (O ~ adîncă.) 2. (FILOZ.) conștiință, cuget, spirit, suflet, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis. (Noțiunea de ~.) 3. intelect, judecată, minte, rațiune, spirit. (Operă a ~.) 4. intelect, înțelegere, judecată, minte, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 5. chibzuire, deliberare, judecare, (fig.) cumpănire, drămuire. (După o îndelungată ~.)
GÎNDIRE. Subst. Gîndire, cugetare, cuget, reflecție, reflexie, judecată, meditare, meditație, filozofare; rațiune, minte, intelect, inteligență, logică, spirit, conștiință; act mintal, acțiune mintală, exercițiu mintal; efort de gîndire, excogitație (livr.); activitate intelectuală, muncă intelectuală. Gînd, idee, concepție, opinie, părere, rezon (înv.). Noțiune, concept. Judecată, raționament. Socoteală, socotire, socotință (înv. și pop.), calcul, chibzuință, chibzuială, chibzuire, judecată sănătoasă, cumpănire, cumpăt, deliberare, considerare. Imaginație, fantezie, intuiție, speculație. Cunoaștere, reflectare. Observație, contemplație, contemplare, examinare, analiză, sinteză, introspecție. Descoperire, invenție, inventare, revelație, revelare. Gînditor, filozof, înțelept, cugetător. Adj. Rațional, intelectual, logic, mintal, mental, conceptual; reflexiv, gînditor, meditativ; îngîndurat, cufundat în sine, adîncit în gînduri, absorbit (fig.), concentrat, atent, dus pe gînduri. Gîndit, cumpănit, cîntărit, socotit, chibzuit, rezonabil, cuminte. Imaginativ, intuitiv, speculativ. Înțelept, deștept. Vb. A (se) gîndi, a cugeta, a raționa, a rezbna (înv.), a medita, a reflecta, a filozofa (fam.), a judeca, a abstrage, a chibzui; a se gîndi, a se socoti, a se cugeta, a sta pe gînduri, a-l fura (pe cineva) gîndurile, a se pune pe gînduri, a se cufunda în gînduri, a cădea pe gînduri, a fi dus cu mintea, a rămîne (dus) pe gînduri, a-i fi (cuiva) gîndul la ceva, a-l frămînta (pe cineva) gîndul; a-și bate capul; a-și sfărîma capul, a-și frămînta mintea (creierii), a se bate cu mintea (cu gîndul); a concepe, a imagina, a plănui; a cîntări (fig.), a cumpăni (fig.), a rumega (fig.), a socoti, a chibzui, a analiza, a despica firul în patru; a concluziona, a conchide, a ajunge la o concluzie, a trage concluzia (concluzii); a avea o idee, a intui, a avea în minte, a-i trece prin minte, a-l bate (pe cineva) gîndul, a-l paște gîndul, a-i da (a-i trece, a-i trăsni) prin (în) gînd (prin cap); a-l duce capul la ceva, a-i umbla mintea. V. aforism, cunoaștere, filozofie, idee, imaginație, inteligență. CLASURI DE ANIMALE 120
COGITO, ERGO SUM (lat.) gândesc, deci (sunt) exist – Decartes, „Principia philosophiae”, IV. Celebră teză care exprimă, în formă concentrată, caracterul antidogmatic și raționalist al filozofiei carteziene, proclamând totodată drept adevăr indubitabil – dovadă a existenței – gândirea.
GÂNDÍRE (< gând) s. f. 1. Proces cognitiv complex cuprinzând reflectarea subiectivă a obiectului și construcția ideatică („creștere din interior”, J. Dewey). Psihologia a demonstrat că g. este o construcție generalizată și abstractizată a realului și a posibilului. G. umană ființează și și acționează prin următoarele dimensiuni fundamentale: a) formarea și transformarea conceptelor; b) înțelegerea (surprinderea relațiilor și extragerea semnificațiilor); c) rezolvarea și descoperirea de probleme; d) operațiile gândirii (analiza și sinteza care sunt fundamentale, abstractizarea și concretizarea, generalizarea și particularizarea, analogia și disanalogia, clasificarea și diviziunea etc.). Pentru rezolvarea și descoperirea problemelor, ca și pentru formarea conceptelor și înțelegere, g. utilizează diverse strategii: a) algoritmi (reguli și metode); b) euristici (inovații, invenții și descoperiri); c) strategii mixte (euristico-algoritmice și algoritmico-euristice). J.P. Guilford a pus în evidență o g. convergentă (caracterizată prin rigoare și și algoritmizare), care s-ar afla în opoziție cu o g. divergentă (care stimulează creația). M. Bejat a demonstrat experimental posibilitatea realizării unei relații complementare între aceste două modalități. Creația nu poate fi doar opera g., este necesară interacțiunea tuturor proceselor cognitive, mai ales interacțiunea g. cu imaginația. Prin complementaritatea g. și imaginației se realizează un proces mixt care poate fi numit „imaginație conceptuală” sau „gândire imagistică”. G. poate fi concepută și ca proces decizional prin însăși desfășurările ei, pentru că a gândi înseamnă a selecta informați și strategii în vederea unei construcții; în același timp se pot identifica funcțiile de decizie ale g. în adaptarea inteligentă la mediu. Atributele principale ale g. moderne sunt: integrativitatea, complementaritatea, sinergia, constructivitatea, probabilitatea, structuralitatea, generativitatea, emergența, combinatorica, utilizarea metaforei și analogiei, transpoziția etc. 2. (În filozofia marxistă; în opoziție dialectică cu materia) Factor ideal derivat care reflectă veridic realitatea obiectivă; conștiință (1), spirit (I, 1). 3. Meditare, reflexie; reverie. ♦ Imaginație, fantezie.
GÂNDIREA, revistă literară și culturală, apărută bilunar, apoi lunar, de la 1 mai 1921 până în iun.-iul. 1944, la Cluj (director Cezar Petrescu) și București (de la 22 dec. 1922, director Nichifor Crainic). Prestigiul G. – una dintre cele mai însemnate publicații românești – a fost conferit de colaborarea marilor scriitori și gânditori ai epocii: T. Arghezi, L. Blaga, I. Minulescu, G. Topârceanu, A. Maniu, Camil Petrescu, I. Agârbiceanu, G. Mihăescu, M. Sadoveanu, M.I. Caragiale, T. Vianu, G. Călinescu, M. Eliade, O. Goga, P. Șeicare ș.a.
HOC CAVERAT MENS PROVIDA REGULI (lat.) mintea prevăzătoare a lui Regulus s-a gândit la asta – Horațiu, „Ode,” III, 5, 13. Elogiu adus clarviziunii senatorului Regulus, care a salvat astfel Senatul de la luarea unei hotărâri ce ar fi primejduit într-un viitor mai îndepărtat însăși existența statului roman.
HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.
JE PENSE, DONC JE SUIS (fr.) gândesc, deci exist – Descartes, „Discours de la méthode”, IV, V. și Cogito, ergo sum.
a gândi cu cortexul vaginal expr. (glum.d. femei) a lua o hotărâre pripită; a judeca greșit (ceva sau pe cineva).
camera de gândire expr. (deț.) izolator.

gândire dex

Intrare: gândi
gândi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
gâni
Intrare: gândire
gândire substantiv feminin