gând la gând cu bucurie definitie

22 definiții pentru gând la gând cu bucurie

gând sn [At: PRAV. MOLD. 180 / Pl: ~uri / E: mg gond] 1 Rezultatul procesului de gândire (2) Si: (rar) cuget. 2 (Îlv) A-i fi ~ul sau a-i sta ~ul la ceva (ori cineva) A se gândi la cineva sau ceva. 3 (Îe) A-l duce, a-l purta ~ul (ori ~urile) A face asociații de gândire, a schimba subiectul gândirii prin comparație cu cel anterior. 4 (Îe) A-i zbura ~ul A sări la o altă idee sau a-și pierde din neatenție, de oboseală sau din alte motive, șirul ideilor și a începe a se gândi la cu totul altceva. 5 (Îe) A-i trece multe ~uri prin cap A avea multe idei în general sau în legătură cu un anumit subiect. 6 (Îlav) Ca ~ul (și ca vântul) Extrem de rapid. 7 (Îlv) A-și lua (sau a-și muta) ~ul A nu se mai gândi. 8 (Îvp; îe) A fi (sau a afla pe cineva) într-un (sau la un) ~ A fi de aceeași părere cu cineva. 9 (Înv; îe) A da în ~ cu cineva A face cauză comună cu cineva. 10 (Îvp; îe) A da cu ~ul A avea părerea că... 11 (Îe) A-i veni ~ul să A-i veni ideea să... 12 Imaginație. 13 (Pop; îlv) A-și pune în ~ că... A-și închipui că... 14 (Construit cu verbele sta, pune, cădea, rămâne; îe) A sta (pierdut sau dus) (ori a se pune, cădea, rămâne) pe ~uri A fi într-o stare de meditare, de reflexiune adâncă, vecină uneori cu întristarea. 15 (Îe; adeseori eufemistic) A-l purta ~ul departe A se gândi la lucruri mai puțin obișnuite, la lucruri depărtate, la persoane aflate la distanță (și îndrăgite). 16 (Îlv) A sta pe (sau, înv, în, ori, pop, la) ~uri A chibzui. 17 (Pop; îe) A sta la ~uri A se gândi cu îngrijorare. 18 Îngrijorare. 19 (Fam; îs) ~uri negre Gânduri (1) pesimiste. 20 (Îe) A-l cuprinde (sau a-l frământa, a-l apăsa) ~uri (negre) A deveni tot mai trist din cauza îngrijorării sau a unor reflecții triste. 21 (Îe) A-l apăsa ~ul A-l preocupa mult, uneori obsedant, o idee. 22 (Îlv) A-l pune pe (sau a-și face, pfm, a intra la, pop, a se lua de și a-l băga în) ~uri A se îngrijora. 23 (Îe; adesea folosită la afirmativ cu numai și la negativ cu decât) A-i sta ~ul la A fi preocupat (exclusiv) de ceva. 24 (Înv; nob; după vsl промислєник; îls) Purtare-de-înainte-~ Providență. 25 (Înv) Presimțire. 26 (înv; îlv) A-i spune (sau a-i zice) ~ că... A presimți. 27 Mintea ca sediu al cugetării și ca memorie. 28 (Îe) Nici cu ~ul n-am gândit Nu m-am așteptat să se întâmple așa ceva. 29 (Îe) A bate cu ~ul (departe) A-i merge mintea, a fi capabil de a înțelege lucruri dificile. 30 (Îe) Când cu ~ul n-ai gândi Când nici nu te aștepți. 31 (Pfm; îe) A-i da (sau a-i trece, a-i veni, a-i trăsni) (ceva) prin ~ A-i veni brusc o idee. 32 (Fam; îlv) A-i ieși din ~ A uita. 33 (Fam; îe) A scoate ceva (sau pe cineva) din ~ A izgoni din amintiri, din minte. 34 (Îe) A purta pe cineva în ~(uri) A se gândi intens la cineva din cauza grijii sau a iubirii pe care i-o poartă. 35 (Înv; îla) Ieșit din ~ Înnebunit. 36 (Pop; îe) A-i fi în ~ A ști că nu trebuie să uite ceva. 37 Intenție. 38 (Îlv) A avea de (sau a-și pune în, a veni cu) ~ să, pop, a-l bate (sau a-l paște), înv, a-i fi ~ul să... A intenționa. 39 (Îlav) Cu ~ să Cu intenție să. 40 (Pfm) A-și lua (sau a-și muta) ~ul A renunța la orice speranță din pricină că și-a schimbat sau i s-au năruit intențiile, planurile. 41 (Îs) ~ bun Intenții bune. 42 (Îs) ~ rău Intenții rele. 43 (Îe) A veni cu ~ bun (sau, rar, ~ rău) A apărea la cineva cu intenții bune (sau rele). 44 (Pfm) A pune cuiva ~ rău A plănui ceva rău contra cuiva. 45 Hotărâre luată de o persoană. 46 (Pop; îe) Cu un ~ să se ducă și cu zece nu Mai curând indecis decât hotărât. 47 (Îvp; îe) A(-și) pune (în) ~ A lua hotărârea să. 48 Convingere, părere, impresie personală. 49 (Îe) (A face ceva) cu ~ că (A întreprinde ceva) având părerea că... 50 Dorință. 51 (Îe) A face pe (sau după) ~ul cuiva A face pe placul cuiva. 52 (Pop; îc) ~ul dracului (sau ~ul mâții) Un tip de horă la nuntă. corectată
GÂND, gânduri, s. n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ◊ Expr. A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-și lua (sau a-și muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunța la orice speranță. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a șovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-și face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginație, fantezie; inspirație. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieșit din gând. ◊ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aștepți. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenție, plan. A venit cu gând bun. ◊ Expr. A-și pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenții rele față de cineva. A-l bate (sau a-l paște etc.) gândul = a intenționa, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorință, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.
GÂND, gânduri, s. n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ◊ Expr. A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-și lua (sau a-și muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunța la orice speranță. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a șovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-și face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginație, fantezie; inspirație. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieșit din gând. ◊ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aștepți. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenție, plan. A venit cu gând bun. ◊ Expr. A-și pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenții rele față de cineva. A-l bate (sau a-l paște etc.) gândul = a intenționa, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorință, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.
GÎND, gînduri, s. n. 1. Rezultatul procesului de gîndire; (sens curent, adesea cu înțeles colectiv) idee, cuget. Orice gînduri ar lua naștere în capul omului și oricînd ar lua naștere, ele pot să se nască și să existe numai pe baza materialului limbii, pe baza termenilor și frazelor limbii. Gînduri nude, libere de materialul limbii, libere de «materia naturală» a limbii nu există. STALIN, PROBL. LINGV. 35. Gîndul acesta îi frămîntase mintea. MIHALE, O. 459. Ni s-aud deodată gîndurile toate, Clar, ca niște oameni ce vorbesc în noi. D. BOTEZ, P. O. 68. Gîndul meu era tot la tine de cînd te-am văzut la alergarea de cai. NEGRU7ZI, S. I 65. ◊ Expr. A-l frămînta, a-l munci sau a-l apăsa (pe cineva) gîndul (sau gînduri) = a fi obsedat de o idee, a fi urmărit în mod insistent de o preocupare. Și firul tău se rupe des, Căci gînduri te frâmîntă. COȘBUC, P. I 192. A-și lua (sau a-și muta) gîndul (de la ceva sau de la cineva) = a-și lua speranța (de la ceva), a renunța (la ceva sau la cineva). Să-ți muți gîndul de la ajutorul meu! Gînd la gînd cu bucurie, se spune cînd două persoane pomenesc deodată același lucru sau doresc o întîlnire și se văd pe neașteptate. (În basme) A zbura, a fugi (sau a duce pe cineva) ca gîndul (rar ca un gînd) = a zbura (sau a duce) cu mare repeziciune. Să-mi spui dinainte cum să te duc, ca vîntul ori ca gîndul? CREANGĂ, P. 197. [Calul] zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburile de nisip ce se ridicau în urmă-i. EMINESCU, N. 22. 2. Reflexie, meditare. Adîncit în gînduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte. TOPÎRCEANU, B. 21. Doar luna singură-și revarsă Văpaia-i rece și senină Pe-această frunte grea și arsă De gîndu-i dornic de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 116. ◊ Expr. (În legătură cu diverse verbe, în special cu «a cădea», «a rămîne») Pe gînduri sau dus pe gînduri = cu mintea în altă parte, preocupat de alte lucruri decît de cele prezente, cufundat în visare, visător. Rămase afară, în cerdac, privind pe gînduri depărtările albastre. C. PETRESCU, R. DR. 22. Străinul parcă n-auzea cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157. A sta la (sau pe) gînduri = a chibzui mult înainte de a lua o hotărîre, a șovăi, a ezita. [Calul zise:] Hai, nu mai sta la gînduri; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Stă nițel pe gînduri... ș-apoi îi zice... GHICA, la TDRG. A pune (pe cineva) pe gînduri = a-i produce (cuiva) îngrijorare, a îngrijora (pe cineva). A-și face (fel de fel de) gînduri, a intra la (sau a se lua de) gînduri = a se îngrijora. Începuseră să se ia de gînduri, să se cam îndoiască. CAMIL PETRESCU, O. II 598. Cum să nu mă îngrijesc și să nu-mi fac fel de fel de gînduri, cînd te văd așa? VLAHUȚĂ, la TDRG. Văzînd fetele pe tată-său tot supărat, se luase și ele de gînduri. ISPIRESCU, L. 11. Dascălul... văzînd lipsa lui atîtea zile, a intrat la gînduri. ȘEZ. IV 186. A-i sta (cuiva) gîndul (la ceva) = a fi preocupat (de ceva). 3. Închipuire, imaginație, fantezie. Gîndurile fiecăruia zburau departe, la licăririle de viață nouă ce le-apăreau în inimi. MIHALE, O. 520. Pe cînd luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri. EMINESCU, O. I 132.Gîndul meu la tine zboară Ca o pasăre ușoară Cătră cuibul înverzit. ALECSANDRI, P. I 143. ◊ Loc. adv. Cu gîndul = în închipuire, în imaginație. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul. EMINESCU, O. I 88. ◊ Expr. A aluneca cu gîndul = a trece pe nesimțite de la un gînd la altul. Și plimbîndu- se... Negrea alunecă cu gîndul spre o mulțime de lucruri deosebite. SADOVEANU, O. IV 41. A fura (pe cineva) gîndurile v. fura. 4. Minte. (Mai ales în expr.) În gînd sau în gîndul cuiva = a) în cuvinte nerostite cu glas tare, necomunicate altora. Începea să latre ascuțit, alene... turburînd somnul vecinilor, care-l ocărau în gînd. BASSARABESCU, V. 10. În gîndul lui măsoară Drumul lung pe care-a mers; Suspinînd privește-n urmă Cîte fericiri s-au șters! VLAHUȚĂ, O. A. 175; b) în minte (4), în memorie. Stai tot la vatră-ncet plîngînd: E dus și nu mai vine! Ș-adormi tîrziu cu mine-n gînd Ca să visezi la mine! COȘBUC, P. I 193. A-i da (a-i trece sau a-i trăsni) cuiva (ceva) prin (sau în) gînd = a-i veni cuiva brusc o idee, a-și aduce aminte pe neașteptate de ceva. Cum sta baba împietrită, dracul îi și dă în gînd una. CREANGĂ, P. 174. A-și scoate (sau a scoate altuia) ceva din gînd = a(-și) izgoni din minte, a(-și) abate gîndul în altă parte, a uita (sau a face pe cineva să uite). De-aș face orice-aș face, nu pot să-l scot din gînd. COȘBUC, P. I 59. Nici cu gîndul n-am gîndit = nici prin minte nu mi-a trecut, nu m-am așteptat nicidecum la asta. Cînd cu gîndul n-ai gîndi = cînd nici nu te-ai aștepta. Nu mă omorî, Făt-Frumos, ci mai bine dă-mi drumul în apă, că mult bine ți-oi prinde, cînd cu gîndul n-ei gîndi. ISPIRESCU, L. 43. 5. Intenție, scop, plan. Se ridicase în picioare cu gînd să plece și el, dar pentru că nimeni nu se grăbea să-i facă loc, hotărîse să rămînă. GALAN, Z. R. 26. Dac-o fi pe drum, tu treci; Zi că ești grăbit, și-o lasă, Să n-asculți, orice să-ți spuie, Și-un gînd rău să nu te puie Pîn-acasă S-o petreci. COȘBUC, P. I 137. Fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău, și n-am nici un gînd rău asupră-ți. ISPIRESCU, L. 42. Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit, Cît sîntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! EMINESCU, O. I 146. ◊ Expr. A avea (de) gînd sau a-i fi (cuiva) gîndul Să... = a avea intenția, a voi să... Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gînd să se-nsoare. BASSARABESCU, V. 38. Făt-Frumos îi spuse ce avea de gînd să facă. ISPIRESCU, L. 3. Am căptușit niște iepuroi și am de gînd să-i jumulesc. CREANGĂ, P. 304. Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndul să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365. A-și pune în gînd (sau a pune gînd) să... = a lua hotărîrea să..., a-și propune. Mi-am pus în gînd să vă povestesc. ISPIRESCU, L. 40. Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nemic, își pune în gînd una: așază cele două capete cu dinții rânjiți în ferești. CREANGĂ, P. 25. Mă hotărîi să mă duc la doamna B. Nu știu pentru ce, cum pusei acest gînd, inima începu a mi se bate. NEGRUZZI, S. I 67. A pune (cuiva) gînd rău = a avea intenții rele față de cineva, a plănui nimicirea cuiva. Cum văzură frații pe Țugulea cu o logodnică mai frumoasă decît florile și mai albă decît spuma laptelui, îi puseră gînd rău. ISPIRESCU, L. 328. Cu gîndul să... = cu intenția, cu scopul să... Fără gînd de... = cu intenția de a nu... Pleacă fără gînd de întoarcere. A fi (într-)un gînd cu... = a avea aceleași idei, intenții, planuri cu... Unde-s oamenii un gînd, Munca-i bucurie. FRUNZĂ, S. 26. (Familiar) A-l paște sau a-l bate (pe cineva) gîndul = a-l obseda pe cineva un gînd, a-l îndemna gîndul să..., a fi preocupat de gîndul să... 6. Convingere. Se culcă pe pragul ușei cu gînd că n-o să poată nimeni intra fără să simță ea. ISPIRESCU, L. 30. 7. Voie, dorință, plac. Copiliță, mîndruliță... Nu mai plînge, că-n curînd Împlini-voi al tău gînd. ALECSANDRI, P. P. 207. ◊ Expr. Pe (sau după) gîndul (cuiva) = pe plac, pe voie, după dorință. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu. ALECSANDRI, P. A. 36. Eu nu te-oi mai blăstema, Ci cu lacrimi te-oi ruga, Ca să faci pe gîndul meu. id. P. P. 142.
gând s. n., pl. gấnduri
gând s. n., pl. gânduri
GÂND s. 1. v. minte. 2. v. concepție. 3. v. închipuire. 4. v. intenție.
GÂND s. v. îndemn, îndrumare, învățătură, povață, povățuire, sfat, vorbă.
gînd (gấnduri), s. n.1. Idee. – 2. Meditație, reflecție. – 3. Preocupare, grijă. – 4. Opinie, părere. – 5. Intenție, hotărîre. – 6. Spirit, inteligență. Mag. gond (Cihac, II, 500; Gáldi, Dict., 90; DAR). Sec. XVII. – Der. gîndi, vb. (a se gîndi, a medita, a reflecta; a fi de părere, a considera, a avea intenția, a-și propune); gîndire, s. f. (gînd, idee; reflecție); negîndire, s. f. (înv., lipsă de gîndire); gînditor, adj. (meditativ, preocupat); gîndului, vb. (a gîndi), în Mold., rar, direct din mag. gondolni; îngîndura, vb. (a pune pe gînduri, a îngrijora).
GÂND ~uri n. 1) Rezultat al procesului de gândire; idee; cuget. * Ca ~ul foarte repede. A-l frământa (sau a-l apăsa) pe cineva ~ul a fi obsedat de un gând. 2) Concentrare a activității psihicului asupra unui lucru; meditare; gândire. * A sta dus pe ~uri (a cădea pe ~uri) a medita la ceva. A sta la ~uri a șovăi. A pune (pe cineva) pe ~uri a îngrijora. Nici cu ~ul fără a bănui ceva; pe neașteptate. 3) Loc unde se produce gândirea; minte; memorie. * A-i da (sau a-i veni, a-i trece) în (sau prin) ~ a-i veni brusc o idee. În ~ fără a rosti cuvintele în voce. 4) Pornire interioară conștientă însoțită de un efort volitiv (de a înfăptui ceva); intenție. * A-și pune în (sau de) ~ a hotărî. A pune ~ rău (cuiva) a avea intenții rele față de cineva. A fi într-un ~ cu cineva a avea aceleași dorințe. A-l paște un ~ a-l preocupa o idee. 5) Considerație a unei persoane (despre cineva sau ceva); punct de vedere particular; judecată; părere; opinie. Ce ~uri ai despre aceasta? 6) Senzație de satisfacere a gustului; voie; chef; plăcere; plac. /<ung. gond
gând n. 1. cuget, cugetare: unde cu gândul nu gândești; 2. reflexiune: a sta pe gânduri; 3. minte: a-i trece prin gând; 4. intențiune; a avea de gând. [Ung. GOND, păs, cugetare].
gînd n., pl. urĭ (ung. gond, grijă, atențiune). Cuget, minte: o ideĭe mĭ-a trecut pin gînd. Intențiune, scop: gîndu hoțuluĭ e să fure. A sta pe gîndurĭ, 1) a te gîndi adînc, 2) a fi nehotărît. A cădea pe gîndurĭ, a te lua de gîndurĭ, a începe să te gîndeștĭ cu neliniște, fără speranță. A fi dus pe gîndurĭ, a te gîndi adînc, a visa. A avea de gînd să, a avea intențiunea de a. Cu gînd să, cu intențiunea de a. A-țĭ da cu gîndu că, a te gîndi că. Mă bate gîndu să, aș avea de gînd să. A-țĭ zice în gînd, a cugeta în tine fără să vorbeștĭ. În gînd, în minte numaĭ, nevorbind. Gînd la gînd, într’un gînd, cu aceĭașĭ intențiune. Nicĭ gînd (nu e), nicĭ pomeneală nu e (nicĭ urmă) de cutare lucru (dacă există saŭ se poate face): Maĭ este mîncare? Nicĭ gînd!
gînd s. v. ÎNDEMN. ÎNDRUMARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. POVAȚĂ. POVĂȚUIRE. SFAT. VORBĂ.
GÎND s. 1. minte, rațiune. (Cînd cu ~ n-ai gîndit.) 2. concepție, convingere, idee, judecată, opinie, orientare, părere, principiu, vedere, viziune, (livr.) convicțiune. (Are ~uri temeinice, serioase.) 3. fantezie, imaginație, închipuire. (Îl poartă ~ cu mii de ani în urmă.) 4. calcul, idee, intenție, plan, proiect, socoteală, (înv. și reg.) propus, (înv.) cuget, duh, propozit, săvîrșit, socotință, (fam.) combinație. (Nu și-a putut realiza ~.)
ARRIÈRE-PENSÉE (fr.) gând ascuns – A vorbi cu (sau fără) arrière-pensée.
GÎND subst. 1. Gîndu mold. (Sd XXII; Ur XXII 374); -l, fam. (Sd III, VI 47; Băl VI); Găndul (17 B III 407); BCI XI 6) etc. 2. Gănd/e (17 B IV 53); -ea (Cat; 16 B II; (AO XVII 314); -escul 1650 (AO II 219). 3. Găndan, Stan (17 B IV 368). 4. Gîndilă, V. act.
a pune gând rău cuiva expr. 1. a complota împotriva cuiva. 2. (glum.) a încerca să seducă pe cineva.
a se duce ca vântul și ca gândul expr. a călători foarte rapid.
a sta pe gânduri expr. 1. a șovăi, a ezita. 2. a chibzui, a medita.
gând la gând cu bucurie expr. folosită pentru a arăta că suntem întru totul de acord cu o idee sau o propunere avansată de un interlocutor.
A ABANDONA GÂNDUL (CUIVA): A renunța la o idee; A-și schimba părerea.
A ABATE GÂNDURILE (CUIVA DE LA CEVA): A face, a determina pe cineva să nu se mai gândească la ceva.

gând la gând cu bucurie dex