gâlgâitură sf [At: CARAGIALE, S. 143 / Pl: ~ri / E: gâlgâit + -tură] Gâlgâire (1).

GÂLGÂITÚRĂ, gâlgâituri, s. f. Gâlgâire. [Pr.: -gâ-i-] – Gâlgâi + suf. -tură.

GÂLGÂITÚRĂ, gâlgâituri, s. f. Gâlgâire. [Pr.: -gâ-i-] – Gâlgâi + suf. -tură.

GÎLGÎITÚRĂ, gîlgîituri, s. f. Gîlgîire, gîlgîit. După fiece gîlgîitură de sînge, o horcăială surdă. CARAGIALE, S. 143. – Pronunțat; -gî-i-.

gâlgâitúră (-gâ-i-) s. f., g.-d. art. gâlgâitúrii; pl. gâlgâitúri

gâlgâitúră s. f., g.-d. art. gâlgâitúrii; pl. gâlgâitúri

GÂLGÂITÚRĂ s. v. gâlgâit.

gîlgîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu gîlgîiriĭ: se aude gîlgîitura vinuluĭ.

GÎLGÎITURĂ s. gîlgîială, gîlgîire, gîlgîit.