gâlceavă definitie

17 definiții pentru gâlceavă

găncea sf vz gâlceavă
gâlcea sf [At: COD. VOR. 9 / V: (îvt) gânc~, gănc~ / Pl: ~evi, (rar) ~evuri / E: bg галчава] 1 (Îvt) Larmă de nemulțumire Si: (rar) gâlcevire (1). 2 Ceartă între două sau mai multe persoane manifestată prin vorbă multă, discuții aprinse Si: (rar) gâlcevire (2), (pop) sfadă, ciorovăială, cioandră, price, (înv) voroavă. 3 (Bot; reg) Surguci (Consolida ajacis). 4 (Bot; reg) Nemțișori-de-câmp (Consolida regalis).
gâncea sf vz gâlceavă
GÂLCEÁVĂ, gâlcevi, s. f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.
GÂLCEÁVĂ, gâlcevi, s. f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.
GÎLCEÁVĂ, (rar) gîlcevi, s. f. Discuție aprinsă, ceartă în gura mare; ciorovăială. Se lua serios la gîlceavă cu mama. PAS, Z. I 130. Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, la TDRG. E... o nebunie a căuta sfezile și gîlcevile. NEGRUZZI, S. I 212. ◊ (Metaforic) Vrăbiile, cari se deșteptaseră de mult în plopi și pe sub streșini, nu începuseră totuși gîlceava lor matinală, obișnuită, asurzitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 55. – Pl. și: gîlceve (RUSSO, S. 140).
gâlceávă (pop.) s. f., g.-d. art. gâlcévii; pl. gâlcévi
gâlceávă s. f., g.-d. art. gâlcévii; pl. gâlcévi
GÂLCEÁVĂ s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, nemțișor, scandal, surguci, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.
GÎLCEÁVĂ s. v. neînțelegere.
gîlceávă (gîlcévi), s. f.1. Zgomot. – 2. Ceartă, sfadă. – 3. (Rar) Plantă (Delphinium consolida). – Megl. gîlceavă. Sl., dar etimonul exact este incert. În sl. apare glŭkŭ „sunet” (Miklosich, Lexicon, 130), bg. gălč „zgomot” (Skok 72), slov. golčati „a vorbi”. Der. cu -avă, ca în ispravă, iznoavă, pare a fi specifică rom., chiar dacă suf. este cu desăvîrșire sl. și neproductiv în rom.; în acest caz bg. gălčava ar proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 228; cf. și Berneker 367). După Conev 95 și DAR, rom. provine din bg. Der. gîlcevi, vb. (înv., a bîrfi; a se certa, a se ciorovăi); gîlcevos, adj. (certăreț); gîlcevitor, adj. (certăreț). – Din rom. provine mag. gercsáva „ceartă”, gercsávás „arțăgos” (Candrea, Elemente, 408).
GÂLCEÁVĂ ~évi f. Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); ceartă; sfadă. [G.-D. gâlcevii] /<bulg. gălțava
gâlceavă f. ceartă sgomotoasă. [Cf. slav. GLUČANIĬ, sgomot].
gîlceávă f., pl. evĭ și (Let. 2, 78) eve (bg. gŭlčava, d. gŭlč, gălăgie, vsl. gŭlkŭ, gălăgie. D. rom. vine ung. gercsáva, gîlceavă). Ceartă (sfadă), zgomotoasă. – Vechĭ și gînceavă.
gînceávă, V. gîlceavă.
gîlcea s. v. BALAMUC. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. NEMȚIȘOR. SCANDAL. SURGUCI. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZGOMOT.
GÎLCEA s. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, vrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.)

gâlceavă dex

Intrare: gâlceavă
gâlceavă substantiv feminin
gănceavă
gânceavă