gâde definitie

2 intrări

16 definiții pentru gâde

gâde sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 281 / Pl: gâzi / E: nct] (Mun; Mol) Călău.
gâde sfi [At: CHEST. IV, 795 / E: nct] (Reg) Ridicătură de pământ mai mare, de câteva sute de metri.
GẤDE, gâzi, s. m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.
GẤDE, gâzi, s. m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.
GÎ́DE, gîzi, s. m. (Învechit) Călău. [Duca] păru atunci a vedea pe gîde. SADOVEANU, Z. C. 128. El boierii aduna Și de moarte-i giudeca. Gîdele îi apuca, Sus, la scară-i aducea. ALECSANDRI, P. P. 199. – Formă articulată sg. și: gîdea (SADOVEANU, D. P. 28, PANN, P. V. III 116) (gen.-dat. gîdei, BĂLCESCU, O. I 69) s. m.
GÎ́DEA[1] s. m. v. gîde.
gấde (pop.) s. m., art. gấdea/gấdele, g.-d. art. gấdei/gấdelui; pl. gâzi
gâde s. m., art. gâdea/gâdele, g.-d. art. gâdei/ gâdelui; pl. gâzi
GÂDE s. v. călău.
gîde (gîzi), s. m.1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variație vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s. m. (vlăjgan); ghiduș, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -uș; ghidușesc, adj. (caraghios); ghidușie, s. f. (caraghioslîc). Ghiduș este considerat de Philippide, Principii, 64 și DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 și la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine și săs. bidusch; și de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicații nu ni se pare convingătoare.
GÂDE gâzi m. pop. Persoană care executa condamnații la moarte; călău. /Orig. nec.
gâde m. calău: veni gâdea și o chemă la osândă ISP. [Origină necunoscută].
gî́de m., pl. gîzĭ (cp. cu rut. pol. kut, calăŭ). Rar azĭ. Calăŭ. – Se zice gîdele, al gîdeluĭ și gîdea, gen. fam. al luĭ gîdea: e gîdea cu ștrengu’n mînă (rev. I. Crg. 4, 390).
GÎDE s. călău, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)
gấde, s.m. – Călău. ♦ (top.) Gâdel, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Gâdea, Gadea, Gadia, Gîdea, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).
GÎDE subst. 1. – țig. (16 B II 193); -a b. (17 B I 286); Gîdești s, (17 B II 193), Gîdei act. 3. Gîdeoiu act,; Gîdoiu (Paș); Gădăiu (Romanosl. IV 56 n. 98). 242. Gîdeț, Manea (17 B II 17). 5. Gîdinți s. (Dm; Ștef). 6. Gîdiuță act. (Catina). 7. Gîdesea t. (Dm) prob. dintr-un marital *Gîdeasa.

gâde dex

Intrare: gâde
gâde 1 art. gâdele substantiv masculin admite vocativul
gâde 2 art. gâdea substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Gâde
Gâde