fățare sf [At: DOSOFTEI, PS. 12 / V: fățar sn / Pl: ~țări / E: față + -ar] 1 (Pop) Loc unde se treieră cerealele. 2 (Trs; șîf fațar] Față de masă. 3 (Înv) Ipocrizie.

fățări [At: COD. VOR. 142/7 / V: ~ra / Pzi: ~resc / E: fățare] (Înv) 1 vi A părtini (la judecată). 2 vr A se preface.

FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față).

FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față).

!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă

fățărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățărésc, imperf. 3 sg. fățăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. fățăreáscă

FĂȚÁRE ~ări f. Loc special amenajat pentru treierat; arie /<lat. facialis

A SE FĂȚĂRÍ mă ~ésc intranz. pop. v. A SE FĂȚĂRNICI. /Din fățare

fățáre s.f. (reg.) 1. față de arie, locul unde se treieră cerealele. 2. față de masă; pânzătură, măsăriță, pomeselnic. 3. (înv.) fățărnicie, fățărie, prefăcătorie, ipocrizie.

fățare (fățar) f. și n. fața ariei: mână iepele d’asupra fățarului POP. [Lat. FACIALIS].

fățáre f., pl. fățărĭ (d. față). Est. Rar. Arie, fața ariiĭ. Vechĭ. Fățărnicie.