făptuitor, ~oare smf [At: NEGRUZZI, S. II, 146 / Pl: ~i, ~oare / E: făptui + -(i)tor] 1 Făptaș. 2 (Rar) Persoană care săvârșește o acțiune.

FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor.

FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. (Rar) Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor.

FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a săvîrșit o faptă (rea); (urmat de o determinare în genitiv) autor. V. făptaș. Va scoate din ascunzătoare pe nelegiuitul făptuitor. GALACTION, O. I 256. Împărăteasa... strică înaltul sfat și înființă sfatul de cabinet alcătuit mai ales din acei ce fuseseră făptuitorii acestei prefaceri. NEGRUZZI, S. II 146. – Pronunțat: -tu-i-.

făptuitoáre (-tu-i-) s. f., g.-d. art. făptuitoárei; pl. făptuitoáre

făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri

făptuitoáre s. f. (sil. -tu-i-), g.-d. art. făptuitoárei; pl. făptuitoáre

făptuitór s. m. (sil. -tu-i), pl. făptuitóri

FĂPTUITÓR s. 1. v. infractor. 2. v. autor.

FĂPTUITÓR ~i m. 1) Persoană care înfăptuiește, săvârșește ceva. 2) v. FĂPTAȘ. [Sil. -tu-i-] /a făptui + suf. ~tor

făptuitor m. cel ce făptuiește.

făptuitór, -oáre adj. Făptaș, care făptuĭește.

FĂPTUITOR s. (JUR.) 1. făptaș, infractor, răufăcător. (~ a fost condamnat.) 2. autor, făptaș, (înv.) pricinuitor. (~ furtului.)