fălțuitor, ~oare [At: LTR / Pl: ~i, ~oare / E: fălțui + -(i)tor] 1-4 smf Persoană calificată în operațiile de fălțuire (1-4). 5 sf Cuțit de os sau de lemn cu care se fălțuiesc colile la legătorie. 6 sn Rindea cu care se fălțuiesc (2) scândurile. 7 sn Cuțit pentru fălțuire (1) manuală.

FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.

FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.

FĂLȚUITÓR¹, fălțuitoare, s. n. 1. Rindea cu care se fălțuiesc piesele de lemn. 2. Cuțit (de os sau de lemn) cu care se fălțuiesc colile unei tipărituri. – Pronunțat: -țu-i-.

FĂLȚUITÓR ², -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care fălțuiește. – Pronunțat: -țu-i-.

fălțuitoáre (-țu-i-) s. f., g.-d. art. fălțuitoárei; pl. fălțuitoáre

fălțuitór¹ (persoană) (-țu-i-) s. m., pl. fălțuitóri

fălțuitór² (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre

fălțuitoáre s. f. (sil. -țu-i-), g.-d. art. fălțuitoárei; pl. fălțuitoáre

fălțuitór (persoană) s. m. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitóri

fălțuitór (unealtă) s. n. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitoáre

FĂLȚUITÓR¹ ~oáre n. 1) Rindea folosită la fălțuirea pieselor de lemn. 2) Instrument cu care se fălțuiesc colile unei tipărituri. [Sil. -țu-i-] /a fălțui + suf. ~tor

FĂLȚUITÓR² ~i m. Muncitor specializat în operații de fălțuire. [Sil. -țu-i-] /a fălțui + suf. ~tor