fălitor, ~oare smf, a [At: NEGRUZZI, S. II, 216 / V: (reg) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: făli + -(i)tor] (Îvr) 1-2 (Persoană) care laudă. 3-4 (Persoană) care lingușește.

FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor.

FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor.

FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj. (Rar; de obicei substantivat) Care laudă. La fălitori fățarnici acest drum nu e nou; Ei laudă în față pe care-n sine-i rid. NEGRUZZI, S. II 216.

fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre

fălitór adj. m., s. m., pl. fălitóri; f. sg. și pl. fălitoáre

FĂLITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival înv. (despre persoane) Care laudă în mod exagerat; care fălește. /a făli + suf. ~tor