fâțâi [At: PANN, P. V. III, 63/15 / V: ~țăi, ~țcăi / Pzi: fâțâi, (pop) ~esc / E: fâț + -ăi] 1 vti (D. animale, păsări) A mișca repede coada. 2 vr A se mișca (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost Si: a se foi1 (6). 3 vr (Fam; mai ales d. femei) A merge mișcând accentuat șoldurile. 4 vr (Pex) A se fandosi (2).

fâțâire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: fâțâi] Fâțâială.

FÂȚÂÍ, fấțâi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Pop. și fam.; despre animale, păsări) A mișca repede coada (într-o parte și în alta). 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost; a se foi2. – Fâț + suf. -âi.

FÂȚÂÍ, fấțâi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre animale, păsări) A mișca repede coada (într-o parte și în alta). 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost; a se foi2. – Fâț + suf. -âi.

FÎȚÎÍ, fî́țîi și fîțîiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Despre animale, cu determinarea «coada») A mișca repede; a bîțîi. Fîțîie coada ca vulpea în toate părțile. PANN, P. V. III 63. ◊ Intranz. Stînd ei acolo și plîngînd, iată că vine o coțofană... tot jucînd și fîțîind din coadă zicea... ISPIRESCU, L. 345. 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astîmpăr. Bolnavii n-aveau voie să iasă pe coridoare, să se fîțîie... să hoinărească dintr-un salon într-altul. PAS, Z. III 281. ♦ (Rar) A face nazuri, fasoane. Iepurele începu să se fîțîiască că pe nedrept a fost înfruntat. ISPIRESCU, L. 339.

fâțâí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 fấțâie, imperf. 3 sg. fâțâiá; conj. prez. 3 să fấțâie

fâțâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâțâie, imperf. 3 sg. fâțâiá

FÂȚÂÍ vb. a bâțâi, a da. (~ din coadă.)

FÂȚÂÍ vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.

FÂȚÂÍRE s. v. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire.

A FÂȚÂÍ1 fâțâi tranz. (mai ales coada) A mișca ritmic și repede; a bâțâi. /fâț + suf. ~âi

A FÂȚÂÍ2 fâțâi intranz. A face mișcări scurte și repezi. /fâț + suf. ~âi

A SE FÂȚÂÍ mă fâțâi intranz. 1) A umbla fără astâmpăr și fără rost (încolo și încoace); a se foi. 2) A nu avea astâmpăr; a se învârti mereu (într-o parte și în alta); a se suci. 3) A nu se putea hotărî dintr-o dată. /fâț + suf. ~âi

fî́țîĭ (mă), a -í v. refl. (imit. din fîța-fîța și rudă cu ung. ficcanni, a fi scrîntit, ca bîțîĭ față de ung. biccenni, a șchĭopăta). Fam. Mă tot duc și vin: nu vă maĭ fîțîițĭ pe ușa asta! – Și mă fîrțîĭ (ung. förcsögni, a stropi prin prejur).

FÎȚÎI vb. a bîțîi, a da. (~ din coadă.)

fîțîi vb. v. AGITA. COLCĂI. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘUI. MIȘUNA. ROI. VIERMUI.

fîțîire s. v. AGITAȚIE. ANIMAȚIE. COLCĂIALĂ. FOIALĂ. FOIRE. FORFOTĂ. FORFOTEALĂ. FRĂMÎNTARE. FURNICARE. MIȘCARE. MIȘUIALĂ. MIȘUNARE. ROIALĂ. VIERMUIALĂ. VIERMUIRE.

fâțâí, fâțâiesc, (fâțăi), vb. refl. – A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. – Din fâț „cuvânt care imită o mișcare continuă” (formă onomatopeică) (DEX, MDA).