fâșăi1 v vz fâsâi

fâșâit sn [At: ISPIRESCU, L. 83 / V: fășăit, fâșăit, fâșiit, foșăit, foșeit / Pl: ~uri / E: fâșâi] 1 Zgomot produs de frunzele mișcate de vânt, de hârtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase etc. Si: fâșâire (1), fâșâitură (1). 2 Producere a unui fâșâit (1) Si: fâșâire {2), fâșâitură (2).

FÂȘĂÍ vb. IV v. fâșâi.

FÂȘÂÍ, fấșâi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite, al mișcării unei țesături de mătase etc. [Var.: fâșăí, fâșií vb. IV] – Fâș1 + suf. -âi.

FÂȘÂÍT s. n. Faptul de a fâșâi; zgomot produs de frunzele mișcate de vânt, de iarba tăiată de coasă, de hârtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase; fâșâitură. [Var.: fâșiít s. n.] – V. fâșâi.

FÂȘIÍ vb. IV v. fâșâi.

FÂȘIÍT s. n. v. fâșâit.

FÂȘĂÍ vb. IV v. fâșâi.

FÂȘÂÍ, fấșâi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite, al mișcării unei țesături de mătase etc. [Var.: fâșăí, fâșií vb. IV] – Fâș1 + suf. -âi.

FÂȘÂÍT s. n. Faptul de a fâșâi; zgomot produs de frunzele mișcate de vânt, de iarba tăiată de coasă, de hârtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase; fâșâitură. [Var.: fâșiít s. n.] – V. fâșâi.

FÂȘIÍ vb. IV v. fâșâi.

FÂȘIÍT s. n. v. fâșâit.

FÎȘĂÍ vb. IV v. fîșîi.

FÎȘIÍ vb. IV v. fîșîi.

FÎȘIÍT s. n. v. fîșîit.

FÎȘÎÍ, fî́șîi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic provocat de frunzele mișcate de vînt, de iarba prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, de hîrtia răsfoită etc. Vîntul se strecura fîșîind pe la geamuri, o sclipire de fulger tresări in nourii zării. SADOVEANU, M. 113. Doar în răstimpuri fîșîie alene frunzele adormite. REBREANU, I 10. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: fîșîiesc (EMINESCU, O. I 50). – Variante: fîșăí, fîșií (SADOVEANU, O. III 583, ISPIRESCU, L. 78) vb. IV.

FÎȘÎÍT, fișîituri, s. n. Zgomot produs de frunzele mișcate de vînt, de iarba tăiată de coasă, de hîrtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase etc. Abia auzeau fîșîitul coaselor, trăgeau brazdă după brazdă. CAMILAR, N. II 387. Zăpada se zbătea în geamul de la răsărit cu fîșîit de nisip. SADOVEANU, P. M. 169. Un ușor fîșîit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii țintă la pom, luă arcul și sta gata; fîșîitul se auzi mai tare și un oarecine se apropie de pom. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Rar) Sunet produs de curgerea apei. Se deslușește bine acum fîșîitul apei pe lîngă pereții de scîndură. C. PETRESCU, S. 57. – Variantă: fîșiít (DEMETRESCU, O. 148) s. n.

fâșâí (a ~) vb., ind. prez. 3 fấșâie, imperf. 3 sg. fâșâiá; conj. prez. 3 să fấșâie

fâșâít s. n.

fâșâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâiá

fâșâít s. n.

FÂȘÂÍT s. 1. v. foșnet. 2. fâșâială, fâșâire, fâșâitură, foșnet, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ul ziarului.)

A FÂȘÂÍ pers. 3 fâșie intranz. (despre frunze, hârtie, țesături ușoare etc.). A produce un zgomot ușor; a face „fâș-fâș”. /fâș + suf. ~âi

fâșăì v. a face un sgomot confuz, a șuerà încet (vorbind de frunze, hârtie, mătase): și cununi de flori uscate fâșăiesc amirosind EM. [Onomatopee ce imită freamătul frunzelor: fâș! fâș!].

fî́șîĭ, a -í v. intr. (d. fîș-fîș, huĭet imitativ, ca și turc. fyšyidamak, a foșni. V. foșnesc, vîjîĭ). Se zice despre huĭetu frunzelor bătute de vînt, despre stofele de matasă mișcate ș. a.: plopiĭ fîșîĭe.

FÂȘÂIT s. 1. foșnet, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ frunzelor.) 2. fîșîială, fîșîire, fîșîitură, foșnet, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ ziarului.)

FÎȘÎI vb. a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)