fus definitie

24 definiții pentru fus

FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
FUS2, fuse și fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură de arie pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele avînd această suprafață.
FUS1, (I) fuse și (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă pe care se înfășoară firul de tors, avînd forma unui bețișor rotund, lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit, cu cel de jos rotunjit (și înțepenit într-o rotiță). Întreg norodul ia aminte Și-ascultă jalnica poveste Și fusul se oprește-n mîna Înduioșatelor neveste. GOGA, P. 24. Inul curge din caier pe fus ca un fir de păr. DELAVRANCEA, A. 6. Fata moșneagului... torcea cîte-un ciur plin de fuse. CREANGĂ, P. 284. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus, fusiform. Ceilalți concurenți... toți vor fi fiind, desigur, cu pieptul lat, cu mușchii în fus și cu tendoane elastice. C.PETRESCU, Î. II 216. 2. (În industria textilă) Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară ața. Zbîrnîie fusele, cîntă curelele, Zumzăie firele, subțirelele. DEȘLIU, G. 47. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă ca formă cu fusul (I). Fusul suveicii. Fusul vîrtelniței. 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. Fusul morii. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, ax sau osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui arbore, de la bază pînă la vîrf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În expr.) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fus sferic al pămîntului, corespunzător axei polilor și avînd unghiul diedru de cincisprezece grade (cu care se rotește pămîntul într-o oră).
fus1 (unealtă de tors) s. n., pl. fúse
fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
fus (de tors) s. n., pl. fúse
fus (anat., tehn., arhit., mar., mat., ind. piel.) s. n., pl. fúsuri
FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. v. ax. 3. v. grindei. 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stârciog. (~ la vârtelniță.) 5. (reg.) huludeț, lemnuș, surcel. (~ la suveică.)
FUS s. v. fusar, fusar mare, pietrar, spetează.
FUS s. n. porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața Pământului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formație din filamente întinse între cei doi poli ai celulei, care apare în profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, după fr. fuseau)
fus (fúse), s. n.1. Unealtă de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveică. – 3. Suport pentru lînă la vîrtelniță. – 4. Ax la mașina bătătoare. – 5. Ax la moara de grîu. – 6. Ax, arbore (în general). – 7. Braț la candelabru. – 8. Porțiune sferică a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpină la fasole. – 10. Pește (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fŭsus (Pușcariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. Sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s. m. (persoană care face fuse; țipar, Cobitis fossilis; pește, Aspro streber), pe care Pușcariu 689 îl derivă direct din lat. fŭsārius.
fus (fúse), s. n. – Unitate de măsură folosită în comerțul cu piei, echivalînd cu un pătrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss.
FUS1 ~e n. 1) Unealtă de tors pe care se înfășoară ața răsucită, având forma unui bețișor bombat la mijloc, ascuțit la capătul de sus, iar la cel de jos terminat cu o sfârlează. 2) Piesă a unei mașini de tors care servește la răsucirea și la înfășurarea firelor. 3) la pl. fig. iron. Picioare foarte subțiri. /<lat. fusus
FUS2 ~uri n. 1) Parte a unei mașini care asigură primirea sau transmiterea unei mișcări de rotație. ~ul morii. 2) Trunchiul fără crengi al unui arbore. 3) Partea de mijloc a unei coloane (cuprinsă între bază și capitel). 4) Corpul drept al ancorei. /<lat. fusus
FUS3 ~uri n. 1) Unitate de măsură a suprafeței pieilor (egală cu 929 cm2). 2) Bucată de piele având o astfel de suprafață. /<germ. Fuss
fus n. 1. mică unealtă pe care se dapănă și se răsucește firul la tors; 2. prin analogie, partea osiei ce trece prin butucul roții; 3. grindeiul ce pune moara în mișcare; 4. (Oltenia) Zool. pietrar (după forma corpului său). [Lat. FUSUS].
fus n., pl. e și urĭ (lat. fúsus și fúsum, it. pg. fuso, cat. fus, sp. huso. Fr. fuseau e dim., vfr. fusel, lat. fusellus, -um). Un mic instrument de lemn, unflat la mijloc, care servește la tors. Bară fixă (rec) de făcut gimnastică. Osie fixată pe roată și prinsă în doŭă cavitățĭ. Geom. O parte din suprafața sfereĭ cuprinsă între doŭă semicercurĭ și care are un diametru comun (felie de sferă). Fig. Persoană foarte slabă. Pl. Picĭoare foarte slabe. Mit. Fusu Parcelor, fusu pe care ursitoarele torc firu vĭețeĭ fie-căruĭ om.
FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. ax, osie. (~ este un organ de mașină.) 3. grindei, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul rotii de la moara de apă.) 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stîrciog. (~ la vîrtelniță.) 5. (reg.) huludeț, lemnuș, surcel. (~ la suveică.)
fus s. v. FUSAR. FUSAR MARE. PIETRAR. SPETEAZĂ.
FUS subst. 1. Fusa (Cras 39); Fusea (Ard); – St. (Glos). 2. Fusei, St.
fus, fuse s. n. 1. (la pl.glum.) picioare subțiri de femeie. 2. (er.) penis.

fus dex

Intrare: fus (pl. -e)
fus pl. -e substantiv neutru
Intrare: fus (pl. -uri)
fus pl. -uri
Intrare: Fus
Fus