furt definitie

2 intrări

14 definiții pentru furt

FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.
FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.
FURT, furturi, s. n. Acțiunea de a fura și rezultatul ei; hoție, furtișag. V. delapidare, escrocherie, buzunăreală. Toată megieșia se vaietă de furturile ce făcea ea poamelor de prin grădini. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Furt prin efracție v. efracție. Furt calificat v. calificat.
furt s. n., pl. fúrturi
furt s. n., pl. fúrturi
FURT s. 1. furat, furătură, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tâlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tâlhărășug, tâlhărire, tâlhărșag, tâlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) mangleală, șuteală. (A comite un ~.) 2. sustragere, (rar) sustracție, (fam.) subtilizare, șterpelire. (~ul unei sume de bani.)
furt (fúrturi), s. n. – Hoție, infracțiune. – Mr. furtu. Lat. fŭrtum (Pușcariu 685; Candrea-Dens., 691; REW 3606; cf. DAR), cf. it., port. furto, prov., cat. furt, sp. hurto. În rom. nu este atestat uzul său popular, decît prin intermediul der. său furtișag, s. n. (hoție, furt), folosit din sec. XVI. Cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 279.
FURT ~uri n. Delict constând în însușirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoție. /<lat. furtum
furt n. rezultatul furării și lucrul furat. [Lat. FURTUM].
furt n., pl. urĭ (lat. furtum, it. pg. furto, pv. cat. furt, sp. hurto). Acțiunea de a fura.
FURT s. 1. furat, furătură, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tîlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tîlhărășug, tîlhărire, tîlhărșag, tîlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) mangleală, șuteală. 2. sustragere, (rar) sustracție, (fam.) subtilizare, șterpelire.
FUR subst. și FURT subst. 1. Furul t.; – Cîrstea (Glos). 2. Furești s. (R Gr). 3. Cu sens mistic: Nefuratul, Vanea, mold. (Glos). 4. Furtul (Vlah PB); 5. Furtești s. (17 A V 277).
FURT borfășie, cardeală, căduleală, cioardă, cioranda, ciordeală, ciorimos, cujbeală, do-re-mi, dosire, extemporal, găinărie, intervenție, inventar, juleală, mangleală, morișca de dimineață, pai, panacot, prăduială, pungășie, sfeteriseală, solovast, șparleală, șpring, șterpeleală, șuteală, trosneală, zulă.
furt acut expr. (intl.) delapidare.

furt dex

Intrare: furt
furt substantiv neutru
Intrare: Furt
Furt