furnicar definitie

16 definiții pentru furnicar

FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.
FURNICÁR2, furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinărel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata). – Furnică + suf. -ar.
FURNICÁR2, furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinărel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata). – Furnică + suf. -ar.
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.
FURNICÁR1, furnicari, s. m. (Ornit.) Albinărel.
FURNICÁR2, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pămînt care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. Erau șoarecii... ca urșii de mari și mulți ca furnicile în furnicar. RETEGANUL, P. V 38. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. Umblați ca furnicarul răscolit. BENIUC, v. 91. Ca un furnicar izvorau din vagoane soldații și dădeau năvală la fîntîni. SADOVEANU, O. VI 263. 2. Fig. Mulțime mare (de oameni) care mișună. Tabăra întinsă, plină de murmur greu și de furnicar pestriț se liniștea încet-încet în soarele fierbinte. SADOVEANU, O. VII 16. Moșneagul și-a umplut traista și se întoarce din nou în furnicarul cel mare de lume. C. PETRESCU, S. 46. Privesc orașul – furnicar – Cu oameni mulți și muri bizari. EMINESCU, O. IV 194.
furnicár1 (animal) s. m., pl. furnicári
furnicár2 (mușuroi) s. n., pl. furnicáre
furnicár (zool.) s. m., pl. furnicári
furnicár (mușuroi) s. n., pl. furnicáre
FURNICÁR s. 1. mușuroi. (Un furnicar de furnici.) 2. v. prigorie.
FURNICÁR2 ~i m. Mamifer exotic cu botul alungit și îngust, cu limbă lungă și lipicioasă, care se hrănește cu furnici. /furnică + suf. -ar
FURNICÁR1 ~e n. 1) Movilă mică de pământ în care trăiește o colonie de furnici; mușuroi. 2) Totalitate a furnicilor dintr-o astfel de movilă. 3) fig. Mulțime de oameni sau de animale care mișună. /<lat. formicarius
furnicar m. numele bucovinean al prigorii. ║ n. 1. locuința furnicilor; 2. totalitatea furnicilor câre formează aceeaș societate: 3. fig. sumedenie de oameni, droaie de animale cari se agită: un furnicar de moarte ce aprig se ’ncleștase AL.
furnicár m. Un mamifer edentat din regiunile tropicale americane care se nutrește cu furnicĭ, pe care le prinde cu limba luĭ cleĭoasă. Ajunge pînă la o lungime de doĭ metri cu coadă cu tot. Un fel de păsărele roșiĭ din aceleașĭ regiunĭ. S. n., pl. e. Locuință de furnicĭ, moșoroĭ. Totalitatea furnicilor din locuința lor. Fig. Loc unde trăĭesc mulțĭ oamenĭ: Parĭsu e un furnicar. Oameniĭ unuĭ loc foarte populat.
FURNICAR s. 1. mușuroi. (Un ~ de furnici.) 1. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, prigorie, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop.

furnicar dex

Intrare: furnicar (zool.; -i)
furnicar zool.; -i substantiv masculin
Intrare: furnicar (mușuroi; -e)
furnicar mușuroi; -e substantiv neutru