FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș.

FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișáte] – Din furiș.

FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil, pe furișate. – Fur + suf. -iș.

FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișáte] – Din furiș.

FURÍȘ1 adv. În ascuns, pe neobservate, tiptil. În odaie, prin unghere, S-a țesut păinjeniș Și prin cărțile în vravuri Îmblă șoarecii furiș. EMINESCU, O. I 105. ◊ (Mai ales în loc. adv.) Pe furiș. Trecuse miezul nopții cînd barca se dezlipi pe furiș de malul stîng. BART, E. 328. Din codri, noaptea vine Pe furiș. COȘBUC, P. I 47.

FURÍȘ2, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate, pe furiș. O sărutare grăbită, furișă. SADOVEANU, M. 120. Mă fulgera cînd și cînd cu privirea-i furișă. id. A. L. 17. Aruncă priviri furișe spre dreapta. SAHIA, N. 80.

FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. A se strecura pe nesimțite, pe furiș; a pătrunde pe neobservate, pe ascuns, tiptil. Se furișă în umbra gardurilor și înaintă cu grijă pînă-n poarta chiaburului. MIHALE, O. 491. Maică-sa îl pîndea mai cu seamă cînd se furișa în grădina din dosul casei la vremea cireșelor și a prunelor. SADOVEANU, M. C. 9. Ca doi copii nevrîstnici ne furișăm pe stradă; Ne cheamă pretutindeni ferești licăritoare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 28. ◊ (Metaforic) Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază. IBRĂILEANU, A. 215. Din vale și de pe stînga se furișau pînă la mine sclipirile scurte și fugătoare ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 58. ◊ Tranz. Ochii furișau priviri, și vorba tot furiș ne pipăia auzul. SADOVEANU, O. VII 205. Furișează cîte-o privire, ș-ascut urechile, doar d-or prinde ceva. DELAVRANCEA, H. T. 131. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se depărta pe furiș. Ciobanul se furișă de fiul de boier. ISPIRESCU, L. 251. Furișîndu-se de Ivan, iese cu dînsa [cu darabana] afară. CREANGĂ, P. 310.

furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe

furișá (a ~) vb., ind. prez. 3 furișeáză, 1 pl. furișắm, perf. s. 3 sg. furișắ; conj. prez. 3 să furișéze; ger. furișấnd

furíș adj. m., pl. furíși, f. sg. furíșă, pl. furíșe

furișá vb., ind. prez. 1 sg. furișéz, 3 sg. și pl. furișeáză, 1 pl. furișăm, perf. s. 3 sg. furișă; conj. prez. 3 furișeáză; ger. furișând

FURÍȘ adj., adv. 1. adj. ascuns, ferit, furișat. (O sărutare ~.) 2. adv. v. tiptil.

FURIȘÁ vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fâștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se strecura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)

FURÍȘ adv.: Pe ~ pe neobservate; pe ascuns; fără a fi observat sau simțit. /fur + suf. ~is

A SE FURIȘÁ mă ~éz intranz. A trece pe furiș. /Din furiș

furiș a. și adv. pe sub ascuns. [Lit. ca un fur sau hoț].

furișà v. a intra sau a ieși pe furiș, a se străcura pe nesimțite.

furíș și (maĭ des) pe furiș adv. (d. fur). Pe ascuns, ca hoțu: a ataca pe furiș.

furișéz (mă) v. refl. Intru saŭ ĭes pe furiș, mă strecor, mă șupuresc: pisica s’a furișat pe lîngă gard.

FURIȘ adj., adv. 1. adj. ascuns, ferit, furișat. (O sărutare ~.) 2. adv. hoțește, tiptil, (rar) hoțiș. (Se strecoară ~.)

FURIȘA vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fîștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se strecura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)