furătură definitie

9 definiții pentru furătură

FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură.
FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură.
FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. Tu m-ai îndemnat la furătură. SBIERA, P. 255.
furătúră (rar) s. f., g.-d. art. furătúrii; pl. furătúri
furătúră s. f., g.-d. art. furătúrii; pl. furătúri
FURĂTÚRĂ s. v. furt.
furătúră f., pl. ĭ. Furt: a trăi din furăturĭ. Lucru furat: haĭna asta e furătură.
FURĂTU s. furat, furt, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tîlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tîlhărășug, tîlhărire, tîlhărșag, tîlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) mangleală, șuteală.
furătúră, furături, s.f. – Lucru de furat (loc. Biserica Albă). – Din fura (< lat. furare) + suf. -ătură (DEX, MDA).

furătură dex

Intrare: furătură
furătură substantiv feminin