funie definitie

2 intrări

16 definiții pentru funie

FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.
FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.
FÚNIE, funii, s. f. Frînghie. V. odgon. Avea pe el cojoc strîns pe trup c-un capăt de funie și-n cap o căciulă mare. SADOVEANU, B. 176. Zicînd aceste, se duce la dînsul acasă, își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Fig. Baba găurise stînca într-un loc și trecea prin ea prefăcută într-o funie de fum. EMINESCU, N. 23. ◊ Funie de ceapă sau de usturoi = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strîmb, răsucit; (fig.) nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spînzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva, putînd fi interpretat ca o aluzie la dînsul. A se apropia (sau a ajunge, a se strînge) funia de (sau, rar, la) par = a se apropia deznodămîntul, sfîrșitul. A juca (ca) pe funii = a umbla pe funie, făcînd figuri acrobatice; a face echilibristică. (Fig.) Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii, Măști cu toate de renume din comedia minciunii. EMINESCU, O. I 150.
fúnie (-ni-e) s. f., art. fúnia (-ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (-ni-i-)
fúnie s. f. (sil. -ni-e), art. fúnia (sil. -ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (sil. -ni-i-)
FÚNIE s. 1. v. frânghie. 2. cunună. (O ~ de ceapă sau de usturoi.)
FÚNIE s. v. curpen, vrej.
fúnie (fúnii), s. f.1. Sfoară, cablu, parîmă. – 2. Sarcină de lemne sau de paie. – 3. Împletitură, cunună de usturoi sau ceapă ce se păstrează împletite de tulpini, în formă de ghirlandă. – 4. Sfoară de măsurat terenurile. – 5. Suprafață de pămînt de cultură. – Var. (înv.) și mr. fune, megl. funi, fuńă. Lat. fŭnis (Pușcariu 673; Candrea-Dens., 684; REW 3689; DAR), cf. v. fr. și Anjou. fune. Pentru ultimele sensuri, cf. lat. med. funis „porțiune de teren” (Niermeyer 458), v. logud. fune „măsură” (Wagner 114); prin urmare, nu se justifică încercarea lui Bogrea, Dacor., IV, 815, de a pune în legătură această întrebuințare cu lat. fundus. Der. funar (var. funier), s. m. (persoană care face funii); funire, s. f. (înv., suprafață măsurată cu sfoara); funitură, s. f. (înv., funie, măsură de dimensiune); înfunia, vb. (a face funii; a lega cu o frînghie; a fixa părîmele unei ambarcații). Cf. funigel. – Din rom. provine bg. funija (Capidan, Raporturile, 229).
FÚNIE ~i f. 1) Sfoară groasă, confecționată prin răsucirea mai multor fire unul în jurul altuia; frânghie. ◊ Drept ca ~a în sac (sau în traistă) a) strâmb; sucit; b) nedrept; necinstit. A (i) se apropia (sau a (i) se strânge, a-i ajunge) ~a de par (sau la par) a ajunge într-o situație critică, la deznodământ. A juca pe ~ a) a executa numere de acrobație pe o funie întinsă; b) a fi foarte activ (și docil). A vorbi de ~ în casa spânzuratului a vorbi în prezența cuiva despre ceva care îi amintește de lucruri neplăcute. 2) înv. Unitate de măsură pentru lungime folosită, în trecut, la măsurarea pământului. [Art. funia; G.-D. funiei; Sil. -ni-e] /<lat. funis
funie f. 1. sfoară groasă sucită din mai multe fire de legat sau de atârnat: funie de teiu; 2. măsură agricolă de lungime (10-20 stânjeni): a trage cu funia. [Vechiu-rom. fune = lat. FUNIS].
*fúnie și (Trans.) fúne (lat. fûnis, it. fune. V. fuĭor). Frînghie, sfoară groasă. (V. troĭnic, ștreang). O veche măsură agrară (sec. 16) în lungime de 12 stînjenĭ și uzitată la măsurat lățimile moșioarelor. V. curea, sfoară). A ajuns funia la par, s’a ajuns la extrem (cu baniĭ, cu vĭața ș. a.), ca calu la arie, de unde și vine expresiunea.
funie s. v. CURPEN. VREJ.
FUNIE s. 1. frînghie, (pop.) ștreang, (Ban., Transilv. și Olt.) paivan, (Transilv. și Maram.) șpargă, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștric, (înv.) ață, (arg.) tău. (A legat vita cu o ~.) 2. cunună. (O ~ de ceapă sau de usturoi.)
fúnie, funii, s.f. – Frânghie. ♦ Funie răsucită, motiv incizat sau sculptat în relief pe porțile maramureșene, simbolizând infinitul: „E motivul speranței, al aspirației cosmice, al legăturii omului cu spațiul și cu timpul; e totodată simbolul ondulat al plaiului mioritic, al peisajului răsfrânt în deal-vale, atât de specific Maramureșului” (Avram, 2006: 197). – Lat. funis (Șăineanu, Scriban, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).
FUNIE subst. Funaru, S. act. „cel ce face funii” (DLR). Cf. Funogea (Moț).
a fi dus cu funia în larg expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență.

funie dex

Intrare: funie
funie substantiv feminin
  • silabisire: -ni-e
Intrare: Funie
Funie