FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda.

FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda.

FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în formă de fluture, făcut dintr-o fîșie de mătase, de pînză etc. și servind ca podoabă. Vezi dinaintea ochilor... o tavă cu un purcel pe ea, gătit cu o fundă roză. PAS, Z. I 174. Funda roșie așezată in părul rar. DUNĂREANU, CH. 33. O legătură în care-și strînsese un calendar pentru dascălul Clăiță, o fundă făcută din panglică albastră. SLAVICI, O. I 88.

fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde

fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde

fúndă (fúnde), s. f. – 1. (Înv.) Ciucure. – 2. Panglică, nod sau legătură de panglici. – Var. funtă. Mr. fundă. Ngr. φοῦντα (Meyer, Neugr. St., IV, 71; Pascu, I, 89; Gáldi 192), cf. alb. funda, bg. funda (Bernard 44).

FÚNDĂ ~e f. Podoabă constând dintr-o panglică legată în formă de fluture. /<ngr. funta

fundéi, fundéiuri, s.n. (reg.) 1. rămășiță dintr-o trâmbă de pânză, din care s-a tăiat o bucată. 2. rămășiță dintr-o claie de grâu, după ce s-au luat cei mai mulți snopi; așternutul de paie pe care se face stogul de grâu. 3. parte de sus a intestinului gros.

fundă f. nod de panglică. [Gr. mod.].

fúndă și (Munt.) fúntă f., pl. e (ngr. funda [scris fúnta], moț, cĭucure, d. turc funda, tufiș). Fĭonc. Mar. (fundă). Frînghia care susține o amtenă saŭ rîdică o pînză (și fungă, pl. ĭ).

fundéĭ n., pl. ĭe. Arg. Trans. sud. Fund așternut de paĭe orĭ alt-ceva pe care se înalță claĭa de fîn.

fundéi, fundeie, s.n. – 1. Așternut de paie pus la baza unei căpițe de fân. 2. Claie (de fân) neterminată: „Am polog din nouă clăi / Și căpițe de-un fundei” (Bârlea, 1924, I: 295). – Din fund „partea de jos a unui obiect” (< lat. fundus) + suf. -ei (MDA).

fundéi, fundeie, s.n. – 1. Așternut de paie pus la baza unei căpițe de fân. 2. Claie (de fân) neterminată: „Am polog din nouă clăi / Și căpițe de-un fundei” (Bârlea 1924 I: 295). – Din fund „partea de jos a unui obiect” (< lat. fundus) + -ei.