fund definitie

43 definiții pentru fund

FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Fiecare dintre cele două fețe plane (mobile) și opuse ale unui butoi sau ale altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Fund de ochi = totalitatea membranelor interne ale ochiului, accesibile examenului oftalmoscopic, în urma căruia pot fi identificate unele boli oculare. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adâncul apei, a se cufunda; b) a dispărea din viața publică, a se retrage; c) a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte depărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea opusă deschizăturii la unele obiecte confecționate. – Lat. fundus.[1]
FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Parte (mobilă) care formează baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Expr. A se da la fund = a se lăsa în adâncul apei, a se scufunda; a dispărea din viața publică, a se retrage; a se ascunde pentru a scăpa de urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte îndepărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperământ de cap. – Din lat. fundus.
FUND1 s. m. v. pund.
FUND2, funduri, s. n. (Urmat adesea de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») 1. Partea de jos a unui vas, formînd baza lui. Floarea Voiculesei își aplecă privirile spre fundul întunecat al cănii. MIHALE, O. 204. Mînca privind în fundul farfuriei. SAHIA, N. 57. Îîndată se pomeni cu cei doi arapi negri ca fundul ceaunului. ISPIRESCU, L. 107. De la munte pîn’ la mare parcă-s funduri de căldare (Mușuroaiele). TEODORESCU, P. P. 235. ♦ Cantitate rămasă pe fundul unui vas. Izu Protopopescu grăbește să termine un fund de sticlă. C. PETRESCU, A. 452. ♦ Parte (mobilă) care formează baza sau capacul unui butoi sau al altui recipient. Setilă dînd fundurile afară la cîte o bute... ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, O. A. 256. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavatul etc.; cîrpător. Îndată, mămucă, răspunse fata lepăind prin bătătură și zmuncind cofa goală de pe fundul ei. SADOVEANU, B. 22. Aburi se ridică molatici în tavan, de pe mămăliga ce asudă pe fund. VLAHUȚĂ, O. A. 97. Mămăliga să răstoarnă ori pe fund ori pe masă. ȘEZ. V 5. 2. Partea de jos, închisă a unei cavități naturale; limita de jos. Apele se-ndeasă-n ropot Tulburate preste prunduri, Neguri tresărind se-nalță Din prăpăstii fără funduri. IOSIF, P. 74. Luînd sulița, înțepă fundul fîntînei de mai multe ori. ISPIRESCU, L. 318. Marea, că-i mare, și încă are fund, dar inima omului. ALECSANDRI, T. I 382. Caimac, gugoașe, alivenci, iaurt, serailii... ș.c.l. se îngropau în stomahul lui ca într-un abis fără fund. NEGRUZZI, S. I. 286. ◊ Fig. În fundul privirilor lui un foc întunecos ardea. SADOVEANU, O. I 129. Ochii i s-au dus în fundul capului, picioarele abia îl mai țineau. C. PETRESCU, S. 157. E greu... cînd ai voi să grăiești cuiva o vorbă, care-ți vine din fundul inimii, și nu poți. SLAVICI, O. I 151. Îți trimet o salutare călduroasă din fundul sufletului. CARAGIALE, O. VII 267. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adîncul apei, a se cufunda; b) fig. a dispărea din viața publică, a nu mai fi văzut în lume, a se retrage; a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Adîncime. Era aci vorba de tone de cărbuni, tone de fontă, de gîlgîitul uleios al țițeiului, de harta fundurilor neexplorate încă ale pămîntului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/1. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. Camera lui era cea mai din fund. C. PETRESCU, C. V. 42. Ioana dădea de mîncare purcelului mai în fundul ogrăzii. REBREANU, R. I. 147. La o masă din fund se făcuse socoteala rudelor lui Nicola Marulis. BART, E. 35. ◊ Fig. Minaretele a două-trei geamii și turla unei biserici se desprindeau în conture puternice de pe sidefatele funduri ale serei. MACEDONSKI, O. III 65. ◊ Expr. Fundul-fundului = punct foarte depărtat, extremitate. Cunosc calea codrului Pînă-n fundul-fundului. ALECSANDRI, P. P. 207. ♦ (Cu determinări indicînd o regiune) Punct foarte depărtat de centrul politic sau cultural. Un fund de țară. ▭ Ne aflam și cîțiva... prieteni buni din timpurile copilăriei petrecute în aceeași mahala, într-un oraș din fundul Moldovei. BART, S. M. 12. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. Malca... se suie deasupra saltelelor, în fundul căruței. CREANGĂ, P. 117. 3. Partea unui obiect confecționat care se opune deschizăturii. Fundul buzunarului. Fundul sacului. ▭ Măcar cinci lei de-ar găsi într-un fund de buzunar. C. PETRESCU, C. V. 117. ◊ Expr. Sac fără fund = om lacom, nesățios. ♦ Partea de deasupra a unui acoperămînt de cap. Purta o căciulă... cu fundul turtit. SADOVEANU, O. III 543. Cunoștea pădurea Cotoșmanei cum își cunoștea fundul căciulii. GALACTION, O. I 267. 4. (Regional, rar) Pielea cea mai groasă de pe spinarea unui animal. Dar, ce-i drept, [ciubotele] făceau paralele acele; căci pusese piele bună de fund. CREANGĂ, A. 103.
fund s. n., pl. fúnduri
fund (partea de jos sau dinapoi, îndepărtată a unui obiect, obiect de bucătărie) s. n., pl. fúnduri
fund (= pfund) s. m. (s. n.), pl. funzi (funduri)
FUND s. v. tur.
FUND s. 1. dos. (Întoarce vasul cu ~ul în sus.) 2. v. tocător. 3. (pop.) cârpător, (reg.) masă, (Transilv. și Maram.) tablă. (~ de mămăligă.) 4. v. codârlă. 5. dos, spate. (În ~ul curții.) 6. v. adânc. 7. adânc, adâncime, afund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 8. v. șezut.
Fund ≠ gură
FUND s.m. v. funt.
fund (-duri), s. n.1. Parte de jos a unui obiect. – 2. Parte de jos și interior al unei concavități, adîncime. – 3. Depărtare, parte mai îndepărtată a unei perspective. 4. Taler de lemn, cîrpător. – Mr., megl., istr. fund. Lat. fŭndus (Pușcariu 672; Candrea-Dens., 679; REW 3585; DAR), cf. alb. funt (Meyer 111; Philippide, II, 643), it. fondo, prov. fons, fr. fond, sp. hondo, port. fundo. Este dublet de la fond, s. n. (fund, mai ales în accepțiile sale abstracte), din fr. fond, pe care unii autori din trecut (Șincai, sec. XVIII), l-au folosit și cu forma fund. Der. afund, adv. (înspre fund; în profunzime, adînc; perfect; adj., profund, adînc), mr. afundu, cu a- caracteristic formațiilor adv. (Candrea-Dens., 680; DAR); afund, s. n. (adîncime, profunzime); afunda, vb. (a adînci), format pe baza adv. (după Pușcariu 36 și Candrea-Dens., 681, de la un lat. *affŭndāre, cf. it. affondare, v. fr. afonder, sp. ahondar, port. afundar; REW are dreptate cînd consideră cuvîntul drept der. intern, dar se îndoiește nejustificat cu privire la autenticitatea celorlalți termeni rom.); înfunda, vb. (a pune fund la o putină; a închide, a astupa; a înțesa, a îndesa; a adînci; a umple cu (de); a închide, a izola; a îngropa; a (se) adînci, a (se) astupa; a se duce la fund; a pune într-o situație grea, a încolți; a zăpăci, a năuci; refl. și cu pron. dativ, a se da învins, a se lăsa păgubaș), cu pref. -în, cf. lat. infŭndāre; înfundat, adj. (astupat; îmbuteliat; sufocat, înecat; plin, înțesat; grăsuț, dolofan; închis, astupat; cufundat, adîncit); înfundător, adj. (atacator); (în)fundătoare, s. f. (parte din spate a carului); (în)fundătură, s. f. (stradă, uliță care se înfundă; colț, ungher; ascunzătoare; impas); desfunda, vb. (a scoate fundul la o putină; a destupa, a scoate dopul; a deschide, a desface; a strica ploaia un drum); fundac, adj. (grăsuț, dolofan; s. n., nume dat mai multor păsări migratoare care se cufundă în apă: Podiceps cristatus; Podiceps negricollis; Colymbus septentrionalis); fundac s. n. (Trans., așternut de paie pus la baza unei căpițe sau a unui stog; vestă de piele; (în)fundătură); fundar, s. m. (pasăre migratoare, Colymbus septentrionalis); fundar, s. n. (pînză de sac); fundei, s. n. (fundac, așternut de paie; parte care rămîne dintr-un material; parte inițială a intestinului gros); fundoaie, s. f. (temelia casei; temelia pietrei de moară; cotitură, meandră); fundoare, s. f. (Trans., firidă, ocniță); fundurei, s. n. (brînză făcută din ce rămîne de la zerul laptelui), numit astfel datorită acestor resturi sau funduri de lapte; fundurie, s. f. (culcuș, pat; bază de stog). Cf. cufunda. Der. neol. funda, vb., din fr. fonder, cu influența lui fund; nefundat, adj. (neîntemeiat); fundați(un)e, s. f. (fundament, bază, temelie); fundător, s. m. (fondator); fundal (var. fondal), s. n. (decor care acoperă fundul unei scene de teatru sau fond al unui tablou reprezentînd perspectiva); fundament, s. n. (bază, temelie), din lat. fundamentum (sec. XVIII); fundamental, adj. (esențial).
FUND ~uri n. 1) Partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul căldării. 2) Fiecare din cele două părți laterale ale unui butoi. 3) Scândură mică de diferite forme, întrebuințată la bucătărie (pentru a tăia ceva, a răsturna mămăliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsală a corpului, pe care se șade; dos; șezut. 5) Partea de jos a unei cavități naturale. ~ul mării. 6) Partea din spate a unui spațiu. ~ul scenei. 7) Partea unor obiecte opusă deschizăturii. ~ul sacului. /<lat. fundus
fund, fúnduri, s.n. (reg.) 1. pielea cea mai groasă de pe spinarea unui animal. 2. (înv.) teren, pământ.
fund n. 1. partea cea mai de jos: fundul mării; fig. fundul inimei; 2. partea cea mai depărtată: fundul grădinei; 3. partea opusă deschiderii sau intrării: fundul unui dulap; 4. ceeace rămâne la fund: fundul paharului, fundul sacului. [Lat. FUNDUS].
2) fund, V. funt.
1) fund n., pl. urĭ (lat. fŭndus, alb. funt, it. fondo, sard. fundu, fr. fond[s], pv. fons, sp. hondo, pg. fundo. V. fond, latifundiŭ). Partea cea maĭ de jos a unuĭ lucru cav: fundu unuĭ pahar, sac, puț, rîŭ; uneĭ mărĭ, văĭ. Fig. Fundu inimiĭ, adîncu inimiĭ. Partea cea maĭ depărtată de intrare saŭ de punctu principal: fundu uneĭ pivnițe, uneĭ grădinĭ, a muta un funcționar în fundu țăriĭ. Bucată de lemn, lată și groasă, de tăĭat carne, de pus mamăliga ș. a. A da de fund, a ajunge la fund. A face economie de la fundu saculuĭ, cînd nu țĭ-aŭ maĭ rămas de cît puținĭ banĭ. Sac (saŭ butoĭ) fără fund, om care nu se maĭ satură.
funt m. (rus. pol. funt, ung. font, germ. pfund, engl. pound, d. lat. pondus, greutate la cantar. V. ponderabil). Vechĭ. Jumătate de chilogram. S. n., pl. urĭ. Un funt de lumînărĭ, un pachet de lumînărĭ (4-6). – Și fund. V. majă.
FUND s. 1. dos. (Întoarce vasul cu ~ în sus.) 2. tocător, (pop.) cîrpător, (reg.) tocănitor. (~ de carne, de ceapă.) 3. (pop.) cîrpător, (reg.) masă, (Transilv. și Maram.) tablă. (~ de mămăligă.) 4. codîrlă, (pop.) înfundătoare, scărilă, targă, (reg.) scărigă, (Mold. și Bucov.) chelnă, (Transilv. și Ban.) șireglă, (Olt. și Munt.) șușlete. (~ la car, la căruță ori la sanie.) 5. dos, spate. (În ~ curții.) 6. adînc, adîncime, afund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ pămîntului.) 7. adînc, adîncime, afund, profunzime, străfund. (Din ~ lacului.) 8. (ANAT.) dos, popou, șezut, (rar) posterior, (pop.) cur, (fam.) popsi, (eufemistic) pardon.
fund s. v. TUR.
fund, funduri, s. n. – 1. Groapă, adâncime. 2. Planșetă de lemn pe care se pun oalele ce se iau de pe foc. ♦ (top.) La Fundoaia, mlaștini situate în Munții Lăpușului, la o altitudine de 970 – 1.050 m, pe Valea Sasului (Timur, 2007: 34). – Lat. fundus „fund, temelie” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).
FUNDU-MOLDOVEI, com. în jud. Suceava, pe râul Moldova; 4.419 loc. (1995). Expl. de pirite cuprifere și stație de preparare. Biserica de lemn Sf. Nicolae (1800) în satul Colacu.
LACUL FĂRĂ FUND, lac antropologic, heliotermic, situat în perimetrul orașului Ocna Sibiului, format în cadrul unei saline părăsite în 1775. Supr.: 1.665 m2; ad. max.: 32 m. Salinitatea apei la suprafață este de 96 g/l, iar la 6 m adâncime de 318 g/l. Pe timpul verii, temp. apei la suprafață este de 24,5°C, la 2,5 m adâncime 31,4°C, iar la sub 3 m adâncime scade 12-14°C, devenind constantă către fundul lacului. Declarat rezervație naturală hidrogeologică.
FUND subst. 1. Fund/a b. (RI I 21); -ea (Dm; Aș Br 150); -ea, pan, 1428 (Glos); 2. -ei (16 B II 314); -escu,; -ești și -ulea ss.
a bea paharul până la fund expr. a îndura un necaz / o durere până la capăt.
a da de fundul pungii expr. a nu mai avea bani
a da de fundul sacului expr. a termina resursele.
a i-o da (cuiva) din fundul triajului expr. (adol.) a lovi (pe cineva) cu toată puterea.
a rămâne cu traista-n băț / cu fundul gol expr. a sărăci, a scăpăta.
a rupe fundul (cuiva) expr. a sodomiza.
a se da la fund expr. 1. a se retrage din viața socială. 2. (intl.) a se ascunde pentru a scăpa de urmărire. 3. (glum.) a fi homosexual.
a se duce ca toporul la fund expr. a se scufunda.
a se scula cu fundul în sus expr. a fi morocănos / indispus / arțăgos (în primele ore ale dimineții).
a sta cu deștu-n cur / în fund / în gură expr. (vulg.) v. a sta cu brațele încrucișate.
a sta cu fundul în două / șapte luntri expr. 1. a fi oportunist. 2. a nu ști ce vrea.
a-i intra bețele în cur / în fund expr. (vulg.d. femei) a fi foarte slabă, a avea picioare subțiri.
a-l mânca în cur / în fund expr. (vulg.) 1. a fi indisciplinat. 2. a avea o stare de neastâmpăr, a fi agitat. 3. a fi imprudent, expunându-se unor riscuri inutile (de a fi mustrat, molestat, bătut etc.).
cu fundu-n sus expr. 1. (d. lucruri) răvășit, în dezordine. 2. (d. oameni) morocănos; mânios.
cu mâna-n fund / în buzunar expr. fără (a aduce) nimic.
fund, funduri s. n. 1. fese. 2. (cart.) cartea sau cărțile de dedesubt dintr-un pachet de cărți care au fost amestecate.
mătreață în fund expr. (vulg.) individ care vrea să pară mai versat decât este în realitate.
mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici!
sac fără fund expr. 1. om lacom. 2. om care știe și povestește multe glume / anecdote.

fund dex

Intrare: fund (funt)
fund 2 pl. -i substantiv masculin
fund 1 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: fund (dos)
fund 1 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: Fund
Fund