Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 917162:

FÚNCȚIE (FUNCȚIÚNE) s. f. (cf. lat. functio, it. funzione, fr. fonction): rol sintactic pe care-l poate îndeplini un cuvânt sau o parte de vorbire în propoziție (substantivul, de exemplu, poate avea f. de subiect, nume predicativ, atribut, apoziție, complement și de element predicativ suplimentar). ◊ ~ gramaticálă: f. care ține de natura gramaticală a cuvântului; f. specifică gramaticii unei limbi. ◊ ~ sintáctică: f. specifică sintaxei unei limbi; f. care ține de posibilitățile sintactice ale unui cuvânt, de calitățile lui combinatorii. ◊ ~ predicatívă: f. de predicat pe care o pot avea verbele, locuțiunile verbale, anumite adverbe și locuțiuni adverbiale și anumite interjecții (denumite special „predicative”). ◊ ~ copulatívă: f. de copulă, pe care o contractează verbele care fac legătura între numele predicativ și subiect (verbele copulative). ◊ ~ fundamentálă: f. de bază, principală, esențială și specifică naturii morfologice a unei părți de vorbire sau a unui caz. Astfel: f. de atribut a adjectivului sau a numeralului, de predicat a verbului, de complement circumstanțial a adverbului, de subiect a nominativului, de atribut a genitivului, de complement indirect a dativului, de complement direct a acuzativului sunt f. fundamentale. ◊ ~ secundáră: f. nespecifică naturii morfologice a unei părți de vorbire sau a unui caz, ca de exemplu f. de complement circumstanțial a adjectivului, de subiect a verbului, de predicat a adverbului, de complement (indirect sau circumstanțial) a genitivului, de atribut a dativului etc.

funcțiune definitie

funcțiune dex