Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

29 defini╚Ťii pentru func╚Ťie

F├ÜNC╚ÜIE, func╚Ťii, s. f. 1. Activitate administrativ─â pe care o presteaz─â cineva ├«n mod regulat ╚Öi organizat ├«ntr-o institu╚Ťie, ├«n schimbul unui salariu; serviciu, slujb─â, post2. ÔÖŽ Grad pe care ├«l de╚Ťine cineva ├«ntr-o ierarhie administrativ─â. 2. Sarcin─â, rol; destina╚Ťie. 3. (├Än forma func╚Ťiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care ├«l ├«ndepline╚Öte un cuv├ónt ├«ntr-o propozi╚Ťie. 4. (├Än forma func╚Ťiune) Ansamblu de propriet─â╚Ťi chimice ale unui compus, determinat de o anumit─â grup─â de atomi din molecul─â. 5. (├Än forma func╚Ťiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiec─ârui organ, aparat, ╚Ťesut din organismele vii ale vie╚Ťuitoarelor. 6. (Mat.) M─ârime variabil─â care depinde de una sau de mai multe m─ârimi variabile independente. 7. (├Än forma func╚Ťiune) (Log.) Opera╚Ťie care, prin aplicare asupra unui argument ├«i confer─â acestuia o valoare corespunz─âtoare. 8. (├Än expr.) A fi ├«n func╚Ťie de... = a depinde de... [Var.: func╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione.
FUNC╚ÜI├ÜNE s. f. v. func╚Ťie.
F├ÜNC╚ÜIE, func╚Ťii, s. f. (╚śi ├«n forma func╚Ťiune) 1. Activitate administrativ─â pe care o presteaz─â cineva ├«n mod regulat ╚Öi organizat ├«ntr-o institu╚Ťie, ├«n schimbul unui salariu; serviciu, slujb─â, post2. ÔÖŽ Grad pe care ├«l de╚Ťine cineva ├«ntr-o ierarhie administrativ─â. 2. Sarcin─â, rol; destina╚Ťie. 3. (Gram.) Rolul sintactic pe care ├«l indepline╚Öte un cuv├ónt ├«ntr-o propozi╚Ťie. 4. Ansamblu de propriet─â╚Ťi chimice ale unui compus, determinat de o anumit─â grup─â de atomi din molecula. 5. (Fiziol.) Activitate proprie a fiec─ârui organ, aparat, ╚Ťesut din organismele vii ale vie╚Ťuitoarelor. 6. (Mat.) M─ârime variabil─â care depinde de una sau de mai multe m─ârimi variabile independente. 7. (Log.) Opera╚Ťie care, prin aplicarea asupra unui argument ├«i confer─â acestuia o valoare corespunz─âtoare. 8. (├Än expr.) A fi ├«n func╚Ťie de... = a depinde de... [Var.: func╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione.
FUNC╚ÜI├ÜNE s. f. v. func╚Ťie.
F├ÜNC╚ÜIE, func╚Ťii, s. f. (╚śi ├«n forma func╚Ťiune) 1. Activitate administrativ─â pe care o presteaz─â cineva ├«n mod regulat ╚Öi organizat ├«ntr-o institu╚Ťie, ├«n schimbul unui salariu (v. post, serviciu, slujb─â); grad pe care ├«l de╚Ťine cineva ├«ntr-o ierarhie administrativ─â. Func╚Ťia de administrator. Are o func╚Ťie bun─â. ÔŚŐ Expr. ├Än exerci╚Ťiul func╚Ťiunii v. exerci╚Ťiu. 2. Sarcin─â, rol, destina╚Ťie. Arta are o func╚Ťie social-educativ─â, un rol activ ├«n promovarea idealurilor de libertate ╚Öi progres ale poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 352, 4/1. 3. (Gram.) Rolul sintactic al unui cuv├«nt ├«n propozi╚Ťie. Func╚Ťiunea de subiect a pronumelui personal. 4. (Chim.) Ansamblu de propriet─â╚Ťi chimice ale unui compus, determinat de o anumit─â grup─â de atomi din molecul─â. 5. (Fiziol.) Activitate proprie a fiec─ârui organ ╚Öi aparat din organismul vie╚Ťuitoarelor. Func╚Ťiile ficatului. 6. (Mat.) M─ârime variabil─â care depinde, ├«ntr-un anumit fel,, de una sau mai multe m─ârimi variabile independente. 7. (├Än expr.) A fi ├«n func╚Ťie de = a depinde de... Plecarea e ├«n func╚Ťie de terminarea lucr─ârii. ÔÇô Variant─â: func╚Ťi├║ne (pronun╚Ťat -╚Ťi-u-) s. f.
FUNC╚ÜI├ÜNE s. f. v. func╚Ťie.
f├║nc╚Ťie1 (m─ârime variabil─â, rol, ocupa╚Ťie) (func-╚Ťi-e) s. f., art. f├║nc╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. f├║nc╚Ťiei; pl. f├║nc╚Ťii, art. f├║nc╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
f├║nc╚Ťie2 (func-╚Ťi-e)/func╚Ťi├║ne (func-╚Ťi-u-) (chim., cont., lingv., med., log.) s. f., g.-d. art. f├║nc╚Ťiei/func╚Ťi├║nii; pl. f├║nc╚Ťii/func╚Ťi├║ni
func╚Ťi├║ne v. f├║nc╚Ťie2
f├║nc╚Ťie (mat., ÔÇ×m─ârime variabil─âÔÇŁ, ÔÇ×rol, ocupa╚ŤieÔÇŁ) s. f., (sil. func-╚Ťi-e), art. f├║nc╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. f├║nc╚Ťiei; pl. f├║nc╚Ťii, art. f├║nc╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
f├║nc╚Ťie/func╚Ťi├║ne (chim., cont., gram., fil., med., log.) s. f., g.-d. art. f├║nc╚Ťiei/func╚Ťi├║nii; pl. f├║nc╚Ťii/func╚Ťi├║ni
func╚Ťi├║ne v. f├║nc╚Ťie
F├ÜNC╚ÜIE s. 1. v. slujb─â. 2. grad, rang, (├«nv.) ridicare. (Are ~ de director.) 3. calitate, rol, sarcin─â. (Ce ~ ├«ndepline╚Öte aceast─â pies─â ├«n ansamblu?) 4. v. destina╚Ťie. 5. (MAT.) aplica╚Ťie. 6. func╚Ťie bijectiv─â v. bijec╚Ťie; func╚Ťie surjectiv─â v. surjec╚Ťie.
F├ÜNC╚ÜIE s.f. 1. Activitate dus─â de cineva pentru a se achita de obliga╚Ťiile impuse de serviciul pe care ├«l are; ├«ns─ârcinare, sarcin─â; slujb─â. 2. Rol sintactic pe care ├«l ├«ndepline╚Öte un cuv├ónt ├«n propozi╚Ťie. ÔÖŽ (Log.) Opera╚Ťie care prin aplicare asupra unui argument ├«i confer─â acestuia o valoare corespunz─âtoare. 3. Activitatea proprie a organelor unei fiin╚Ťe (animale sau vegetale). 4. Totalitatea propriet─â╚Ťilor chimice comune ale unei substan╚Ťe organice, determinate de prezen╚Ťa aceluia╚Öi radical organic ├«n molecul─â. 5. (Mat.) M─ârime variabil─â care depinde de una sau de mai multe m─ârimi variabile. 6. A fi ├«n func╚Ťie de... = a depinde de... [Var. func╚Ťiune s.f. / cf. lat. functio, it. funzione, fr. fonction].
FUNC╚ÜI├ÜNE s.f. v. func╚Ťie.
F├ÜNC╚ÜIE/FUNC╚ÜI├ÜNE s. f. 1. activitate prestat─â de cineva pentru a se achita de obliga╚Ťiile impuse de serviciu; ├«ns─ârcinare, sarcin─â; slujb─â. 2. rol sintactic pe care ├«l ├«ndepline╚Öte un cuv├ónt ├«n propozi╚Ťie. ÔŚŐ (log.) opera╚Ťie care prin aplicare asupra unui argument ├«i confer─â acestuia o valoare corespunz─âtoare. 3. activitate proprie unui organ, unei fiin╚Ťe animale sau vegetale. 4. totalitatea propriet─â╚Ťilor chimice ale unui compus, determinate de o anumit─â grup─â de atomi din molecul─â. 5. (mat.) m─ârime variabil─â care depinde de una sau de mai multe m─ârimi variabile. 6. a fi ├«n ~ de... = a depinde de... 7. (inform.) subprogram care calculeaz─â ╚Öi ├«ntoarce subprogramului apelant o singur─â valoare. (< fr. fonction, lat. functio)
FUNC╚ÜI├ÜNE s. f. elem. func╚Ťie.
F├ÜNC╚ÜIE1 ~i f. 1) Activitate administrativ─â pe care o presteaz─â cineva permanent ├«ntr-o institu╚Ťie ├«n schimbul unui salariu; post. 2) Atribu╚Ťie pe care o are cineva sau ceva ├«n cadrul unui ├«ntreg; rol. ~ile inimii. 3) rar v. FUNC╚ÜIUNE. [Art. func╚Ťia; G.-D. func╚Ťiei; Sil. -╚Ťi-e] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis
F├ÜNC╚ÜIE2 ~i f. 1) Fenomen care depinde de alt fenomen ╚Öi care se modific─â ├«n m─âsura modific─ârii acestuia din urm─â. 2) mat. M─ârime variabil─â, care depinde de una sau mai multe variabile. ~ logaritmic─â. ~ trigonometric─â. [Art. func╚Ťia; G.-D. func╚Ťiei; Sil. -╚Ťi-e] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis
FUNC╚ÜI├ÜNE f. Stare de func╚Ťionare a unui sistem (tehnic, organic sau social). ÔŚŐ A pune ├«n ~ a face s─â func╚Ťioneze. A intra ├«n ~ a ├«ncepe s─â func╚Ťioneze. ├Än exerci╚Ťiul ~ii ├«n procesul ├«ndeplinirii ├«ndatoririlor oficiale. [Art. func╚Ťiunea; G.-D. func╚Ťiunii; Sil. -╚Ťi-u-] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis
func╚Ťi(un)e f. 1. ├«ntrebuin╚Ťare natural─â ╚Öi regulat─â: toate organele noastre au func╚Ťiunile lor; 2. exerci╚Ťiul unui post, al unei sarcini publice; 3. termen algebric pentru una sau mai multe litere av├ónd o valoare determinat─â ╚Öi care variaz─â c├ónd se atribue acestor litere valori diferite.
*func╚Ťi├║ne f. (lat. f├║nctio, -├│nis, d. fungi, functus, a te achita de ceva. V. defunct). Exerci╚Ťiu une─ş ├«ns─ârcin─âr─ş regulare ╚Öi continue date de stat or─ş de un particular. Ac╚Ťiunea proprie fiec─âru─ş organ, ca digestiunea, circula╚Ťiunea, respira╚Ťiunea ╚Ö. a. Mat. Func╚Ťiune de una sa┼ş ma─ş multe variabile, expresiune algebric─â care cuprinde una sa┼ş ma─ş multe litere ╚Öi care se afl─â determinat─â c├«nd atribu─ş valor─ş determinate acestor litere ╚Öi a c─âre─ş valoare variaz─â c├«nd atribu─ş tot acestor litere valor─ş diferite. ÔÇô ╚śi f├║nc╚Ťie (rus. f├║nkci─şa).
FUNC╚ÜIE s. 1. post, serviciu, slujb─â, (├«nv. ╚Öi reg.) poslu╚Öanie, (reg.) servit, (prin Mold.) breasl─â, (├«nv.) cin, huzmet, mansup, (├«nv., ├«n Transilv.) tistie, tisturie. (Avea o ~ modest─â.) 2. grad, rang, (├«nv.) ridicare. (Are ~ de director.) 3. rol, sarcin─â. (Ce ~ ├«ndepline╚Öte aceast─â pies─â ├«n ansamblu?) 4. destina╚Ťie, scop, (├«nv.) s─âv├«r╚Öire, s─âv├«r╚Öit. (Ce ~ va avea aceast─â construc╚Ťie?) 5. (MAT.) aplica╚Ťie.
f├║nc╚Ťie s.f. Ansamblu de propriet─â╚Ťi ale unor elemente lingvistice ├«n raport cu procesul general al comunic─ârii; rolul unei forme lingvistice ├«n enun╚Ť,enun╚Ťare.
f├║nc╚Ťie s.f. Ansamblu de propriet─â╚Ťi ale unor elemente lingvistice ├«n raport cu procesul general al comunic─ârii; rolul unei forme lingvistice ├«n enun╚Ť,enun╚Ťare.
func╚Ťie, contribu╚Ťia unui element de ├«n─âl╚Ťime (2) (sunet*) ├«n cadrul unui sistem muzical dat la coeziunea ╚Öi realizarea finalit─â╚Ťilor acestui sistem. Locul ╚Öi rolul acestui element determin─â ╚Öi particularizeaz─â structura* sistemului: f. este astfel modul de existen╚Ť─â al structurii. 1. ├Än sens restr├óns, f. este o no╚Ťiune aplicabil─â sistemului armonic (III, 1). Ea se cristalizeaz─â la sf├ór╚Öitul sec. 19, la Riemann ╚Öi, ├«n parte, la F├ętis, ├«ncunun├ónd ╚Öi d├ónd relief teoriei rameauiste. ├Än practica armoniei (III, 2), aportul no╚Ťiunii de func╚Ťie s-a f─âcut sim╚Ťit─â cu prec─âdere ├«n domeniul cifrajului*; este semnificativ faptul c─â ultima edi╚Ťie a Lexicon-ului lui Riemann (1967) se p─âstreaz─â ├«nc─â ├«n limitele dogmatice ini╚Ťiale reduc├ónd problematica f. la problemele desemn─ârii ei prin grafie ╚Öi simbol, prin cifraj (art. Funktionsbezeichnung), ceea ce indic─â numai saltul ÔÇô important pe atunci, dar dep─â╚Öit ├«n chiar acel moment ÔÇô de la concep╚Ťia basului cifrat*, la o expresie teoretic─â proprie armoniei de la finele epocii romantice. Este adev─ârat c─â la Riemann f. era ├«n primul r├ónd identificarea treptelor* principale ale tonalit─â╚Ťii (2): I-IV-V cu f. de T-S-D ╚Öi, ├«n consecin╚Ť─â, cu acordurile* acestor trepte, ceea ce era deja f─âcut suficient pentru a demonstra at├ót locul c├ót ╚Öi rolul acestora ├«n mecanismul caden╚Ťei (1) ╚Öi al tonalit─â╚Ťii ÔÇô ambele structuri principale ale facturii muzicale. De aici ├«ns─â se degaj─â imediat consecin╚Ťele acestei rela╚Ťii dintre func╚Ťii, at├ót timp c├ót caden╚Ťa (1) autentic─â sau plagal─â devine modelul altor caden╚Ťe (destul de pu╚Ťin numeroase ├«n armonia clasic─â) ca ╚Öi al constela╚Ťiei de raporturi dintre celelalte trepte ╚Öi f. (paralele*, mediante*), secundarele devenind, ├«nc─â de la Rameau, ÔÇ×sateliteleÔÇŁ principalelor, ├«n a╚Öa fel ├«nc├ót a ├«nceput tot mai mult s─â se vorbeasc─â de o armonie tonal-func╚Ťional─â. Faptul dep─â╚Öea deci punctul ini╚Ťial al teoretiz─ârii, f. ne mai reduc├óndu-se la rolul ├«n sine al acordurilor ╚Öi pun├ónd deopotriv─â accentul pe rela╚Ťiile tot mai complexe dintre aceste acorduri. Ea se definea, deci, ├«n termeni proprii, ca lan╚Ťuri de rela╚Ťii ╚Öi, ierarhic, valoric, ca rela╚Ťii de rela╚Ťii. Nici o teoretizare ulterioar─â a armoniei nu a negat f. ci doar s-a str─âduit, ├«n virtutea concep╚Ťiei de la care pornea, s─â dea o explica╚Ťie f., dinamismului ce o caracterizeaz─â ├«n raport cu no╚Ťiunea pereche a structurii: tendin╚Ť─â (tendance) ╚Öi repaus (repos) la F├ętis; caracter expansiv al majorului* ╚Öi depresiv al minorului* ca produse ale armonicelor* superioare ╚Öi, respectiv, inferioare (v. dualism), ca ╚Öi caracterul centripetal al D ╚Öi centrifugal al S la Riemann; situarea polar─â a celor dou─â D fa╚Ť─â de T ╚Öi, ├«mpreun─â cu f. principale, a f. substitute, ├«n polarismul* lui Karg-Elert; for╚Ťe ╚Öi tensiuni interne, produc─âtoare ale mi╚Öc─ârii, ├«n energetismul* lui Kurth; atrac╚Ťie ├«ntre principalele f. ca ╚Öi ├«ntre toate celelalte sunete ale tonalit─â╚Ťii ╚Öi armoniei ├«n teoria atrac╚Ťionist─â (E. Cost├Ęre; J. Chailley); ipotezele ├«nc─â ar putea continua, dup─â cum ar putea fi evocate ╚Öi interferen╚Ťele dintre principalele explica╚Ťii conferite f. 2. ├Än sens larg, f. este o no╚Ťiune aplicat─â retrospectiv unor st─âri multivocale* sau chiar monodice*, de dinaintea armoniei ╚Öi a tonalit─â╚Ťii (1) major-minore, ├«n spe╚Ť─â modurilor. Astfel acele trepte care, ├«n vechea teorie, fuseser─â denumite (vox) finalis (v. final─â) confinalis* sau repercussa* au fost echivalate cu T, respectiv D, fiind considerate f. ÔÖŽ Nici domeniul etnomuzicologiei ╚Öi al folc. comparat nu au r─âmas ├«n afara influen╚Ťei teoriei func╚Ťionalit─â╚Ťii. A ap─ârut astfel ideea existen╚Ťei unor f. melodice, deosebite de cele armonice, hot─âr├óte fie de rolul unor sunete ├«n raport cu frecven╚Ťa (╚Öcoala berlinez─â elaboreaz─â o Strukturformel, ÔÇ×formul─â structural─âÔÇŁ) ╚Öi ponderea lor ├«n virtutea unui sim╚Ť consonantic* incon╚Ötient, fie de panta ascendent─â sau descendent─â, sau, din nou, de atrac╚Ťionism sau de energiile concentrate ├«n linia melodic─â. Dac─â f. este, printr-un consens unanim, considerat─â ca fiind proprie structurilor heptatonice*, dimpotriv─â, ea apare ca problematic─â pentru pentatonic─â*, sistem v─âdind o ÔÇ×indiferen╚Ť─â func╚Ťional─â [...]ÔÇŁ. ÔÇ×Nu se face sim╚Ťit─â nu numai orice fel de <atrac╚Ťie>ÔÇŁ, dar treptele sale 1, 2, 3, 5, 6 poate fiecare s─â fac─â oficiul de caden╚Ť─â interioar─â sau final─â, ├«nc├ót s-ar gre╚Öi grav voindu-se cu tot dinadinsul s─â li se asigure rolul de <tonic─â>, s-ar vedea ├«n ele o <fundamental─â> (Br─âiloiu). Aceast─â indiferen╚Ť─â func╚Ťional─â este suplinit─â totu╚Öi, cum tot Br─âiloiu opineaz─â, prin rolul picnonului*, al formulelor (1), sau, cum considera ╚ścoala din Berlin, iar la noi G. Breazul, prin locul ocupat de c─âtre intervalul de ter╚Ť─â* mic─â.
TRIBUNALUL FUNC╚ÜIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (├«n engl.: European Union Civil Service Tribunal), instan╚Ť─â specializat─â a U.E. cu sediul la Luxembourg, ├«nfiin╚Ťat─â ├«n 2004 cu rolul de a prelua o parte din atribu╚Ťiile Tribunalului de Prim─â Instan╚Ť─â ╚Öi anume cele care confer─â competen╚Ťe ├«n ceea ce prive╚Öte judecarea disputelor dintre U.E. ╚Öi func╚Ťionarii s─âi publici.
F├ÜNC╚ÜIE (FUNC╚ÜI├ÜNE) s. f. (cf. lat. functio, it. funzione, fr. fonction): rol sintactic pe care-l poate ├«ndeplini un cuv├ónt sau o parte de vorbire ├«n propozi╚Ťie (substantivul, de exemplu, poate avea f. de subiect, nume predicativ, atribut, apozi╚Ťie, complement ╚Öi de element predicativ suplimentar). ÔŚŐ ~ gramatic├íl─â: f. care ╚Ťine de natura gramatical─â a cuv├óntului; f. specific─â gramaticii unei limbi. ÔŚŐ ~ sint├íctic─â: f. specific─â sintaxei unei limbi; f. care ╚Ťine de posibilit─â╚Ťile sintactice ale unui cuv├ónt, de calit─â╚Ťile lui combinatorii. ÔŚŐ ~ predicat├şv─â: f. de predicat pe care o pot avea verbele, locu╚Ťiunile verbale, anumite adverbe ╚Öi locu╚Ťiuni adverbiale ╚Öi anumite interjec╚Ťii (denumite special ÔÇ×predicativeÔÇŁ). ÔŚŐ ~ copulat├şv─â: f. de copul─â, pe care o contracteaz─â verbele care fac leg─âtura ├«ntre numele predicativ ╚Öi subiect (verbele copulative). ÔŚŐ ~ fundament├íl─â: f. de baz─â, principal─â, esen╚Ťial─â ╚Öi specific─â naturii morfologice a unei p─âr╚Ťi de vorbire sau a unui caz. Astfel: f. de atribut a adjectivului sau a numeralului, de predicat a verbului, de complement circumstan╚Ťial a adverbului, de subiect a nominativului, de atribut a genitivului, de complement indirect a dativului, de complement direct a acuzativului sunt f. fundamentale. ÔŚŐ ~ secund├ír─â: f. nespecific─â naturii morfologice a unei p─âr╚Ťi de vorbire sau a unui caz, ca de exemplu f. de complement circumstan╚Ťial a adjectivului, de subiect a verbului, de predicat a adverbului, de complement (indirect sau circumstan╚Ťial) a genitivului, de atribut a dativului etc.
func╚Ťia ├«nt─âre╚Öte organul prov. (er., glum.) via╚Ťa sexual─â activ─â men╚Ťine poten╚Ťa.

Func╚Ťie dex online | sinonim

Func╚Ťie definitie

Intrare: func╚Ťie
func╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: func-╚Ťi-e
func╚Ťiune