fumuriu definitie

11 definiții pentru fumuriu

FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.).
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.).
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului, cenușiu, întunecat. Mama lui Zaharia n-a mai putut răbda ochelarii fumurii. C. PETRESCU, A. 392. Se pierdu in linia fumurie a drumului. D. ZAMFIRESCU, R. 220. Peste lume cerul doarme liniștit și fumuriu. NECULUȚĂ, Ț. D. 117. ◊ (Substantivat) Cea din urmă căruță cu coviltir se înecă în fumuriul depărtării. CAMILAR, N. I 232. Nu s-a luminat încă de ziuă, dar fereastra bate în fumuriu. STANCU, D. 62. ♦ Posomorît, mohorît. Acestea le gîndea Constantin într-o zi fumurie de toamnă. GALACTION, O. I 128. În înserarea fumurie Se-nnegurează orice amănunte. CAMIL PETRESCU, V. 24.
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
FUMURÍU adj. 1. v. cenușiu. 2. v. brumăriu.
FUMURÍU ~e ( ~i) Care este de culoarea fumului; sur-albăstrui. [Sil. -mu-riu] /fum + suf. ~uriu
fumuriu a. 1. de coloarea fumului; căciulă fumurie; 2. fam. beat.
fumuríŭ, -íe adj. (d. fum, după alburiŭ, brumăriŭ). De coloarea fumuluĭ: ochelarĭ fumuriĭ.
FUMURIU adj. 1. cenușiu, gri, plumburiu, sur, (rar) prăfuriu, (pop.) sein, șoreciu, (reg.) siv, (Munt.) fumur, (înv.) plumbiu, sîngepiu, (turcism înv.) bozafer. (Zarea ~.) 2. brumăriu, (rar) brumat, (reg.) morojan. (De culoare ~.)
gri-fumuríu, -íe adj. Gri cu nuanțe fumurii ◊ „Se recomandă ochelari cu rame subțiri, metalice și cu lentile gri-fumuriu-deschis.” Săpt. 23 IV 76 p. 8 (din gri + fumuriu)

fumuriu dex

Intrare: fumuriu
fumuriu adjectiv