fulguit definitie

2 intrări

14 definiții pentru fulguit

FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui.
FULGUÍT s. n. Faptul de a fulgui; fulguială, fulguire. – V. fulgui.
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui.
FULGUÍT s. n. Faptul de a fulgui; fulguială, fulguire. – V. fulgui.
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. impers. A ninge cu fulgi rari. Vîntul duduie în horn. Afară fulguiește mereu. VLAHUȚĂ, O. A. II 57. ◊ Fig. (Cu precizarea subiectului) Fetele în sărbătoare, Fulguiesc ca o ninsoare Pe verdeață, în cîmpii. BELDICEANU, P. 56.
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguít s. n.
fulguí vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. fulguiáscă
fulguít s. n.
FULGUÍT s. v. fulguială.
A FULGUÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) A ninge cu fulgi rari. 2) fig. A se mișca asemenea unor fulgi. [Sil. -gu-i] / fulg + suf. ~ui
fulguì v. a ninge rar, a cădea fulgi de zăpadă.
fúlguĭ și -ĭésc v. intr. (d. fulg). Ning rar numaĭ cu cîțĭ-va fulgĭ. V. impers. Fulguĭe de ninsoare (Sov. 245).
FULGUIT s. (MET.) fulguială, fulguire, (Munt. și Olt.) prășcău. (A început o ploaie amestecată cu ~.)

fulguit dex

Intrare: fulgui
fulgui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: fulguit
fulguit substantiv neutru