fulgerătură definitie

7 definiții pentru fulgerătură

FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură.
FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură.
FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. Ochii Frusinicăi își întunecară deodată privirile, ca o noapte între două fulgerături. MIHALE, O. 44. ◊ Fig. Simți privirile celorlalți pînă-n adîncul inimii, ca pe o fulgerătură de cuțit. V. ROM. decembrie 1951, 219.
fulgerătúră s. f., g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúri
fulgerătúră s. f., g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúri
fulgerătură f. 1. efectul fulgerării; 2. junghiu trecător: când se uita la om dihania, îl lovia fulgerătura ISP.
fulgerătúră f., pl. ĭ. Efectu fulgeruluĭ. Boală care te lovește ca fulgeru, cum e epilepsia.

fulgerătură dex

Intrare: fulgerătură
fulgerătură substantiv feminin