FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen.

FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen.

fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă

fuguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fuguiáscă