fugitiv definitie

13 definiții pentru fugitiv

FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus.
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus.
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar. Fraze fugitive. ◊ (Adverbial) Pe obrazul cu liniile neclintite trecu fugitiv o lumină. C. PETRESCU, Î. I 219. 2. Sumar, rapid, superficial. Nu prinsese decît o impresie fugitivă din priveliștea pe care se odihneau desigur întotdeauna ochii Luminiței. C. PETRESCU, Î. I 141.
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. sg. fugitívă, pl. fugitíve
FUGITÍV adj. 1. fugar, trecător, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.) 2. rapid, sumar, superficial. (La o cercetare cât de ~...)
Fugitiv ≠ îndelung, îndelungat
FUGITÍV, -Ă adj. 1. Care trece rapid, repede; de scurtă durată; trecător. 2. Sumar; superficial; rapid. [Cf. lat. fugitivus, fr. fugitif].
FUGITÍV, -Ă adj. 1. de scurtă durată. 2. sumar; superficial; rapid. (< fr. fugitif, lat. fugitivus)
FUGITÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) De scurtă durată; fugar. Vizită ~ă. 2) Care este efectuat în fugă. Privire ~ă. /<fr. fugitif, lat. fugitivus
fugitiv a. 1. fugător; 2. fig. care trece iute, puțin durabil: plăceri fugitive.
*fugitív, -ă adj. și s. (lat. fugitivus). Care fuge, fugar: a prinde un fugitiv. Fig. Care trece răpede: umbră, ideĭe fugitivă. Trecător, nedurabil: fericire fugitivă. Poeziĭ fugitive, simple și scurte. Adv. În mod fugitiv.
FUGITIV adj. 1. fugar, trecător, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.) 2. rapid, sumar, superficial. (La o cercetare cît de ~...)

fugitiv dex

Intrare: fugitiv
fugitiv adjectiv