FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -e, adj. Fugitiv, nestatornic. Desfacerea de trecut, ieșirea într-un veac nou al lumii. Toate acestea clipeau în Cocor ca lumini fugarnice și învălmășite. SADOVEANU, M. C. 211. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. [Căprioara] privește și în sufletul ei de fugarnică încolțește un simțămînt stăruitor de milă! GÎRLEANU, L. 25. Voinicul dă pinten, Fugarnicul sprinten Pornește, săgeată. IOSIF, P. 81.