fugar definitie

12 definiții pentru fugar

FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar.
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar.
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj. 1. Care a fugit (pe ascuns) dintr-un loc, pentru a scăpa de o primejdie sau de o constrîngere. Aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Vine... să aresteze pe logodnica... fugară cu altul. CARAGIALE, O. III 16. ◊ (Substantivat) Ofițerul... se uită lung după fugar. STANCU, D. 158. S-a dat jos încetinel și l-a scos pe fugar din ascunzătoare. CARAGIALE, O. III 41. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. 2. Care trece repede, fără a putea fi reținut; trecător, fugitiv. Surîsul tău fugar ca o seînteie Ades mă face să tresar de frică. CAZIMIR, L. U. 88. În alergarea clipei călătoare Atîte-s date ochilor să vadă. Și cîte-mi trec, fugare, pe la poartă, Le cheamă toate sufletu-n ogradă. GOGA, C. P. 6. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. Aruncau doar cîte o privire fugară asupra oamenilor cu paltoane îmblănite. DUMITRIU, B. F. 5. Eu venetic? strigă Tomșa scăpărînd din ochiu-i fugar. SADOVEANU, O. VII 8. Iubirea mea fugară De-abia s-a liniștit. TOPÎRCEANU, B. 35. 3. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă, fugaci. Doi voinici Cu caii sumeți... Cu caii fugari. ȘEZ. III 41. ♦ (Substantivat) Cal. Surugiul își îndesă căciula bine în cap, dădu fugarilor cîteva bice. SADOVEANU, O. III 286. Pașa mai tare zorește: Cu scările-n coapse fugaru-și lovește. COȘBUC, P. I 206. Banul tînăr Mărăcină... De pe malu-i a plecat, Pe-un fugar nencălecat. ALECSANDRI, O. 128.
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; f. sg. fugáră, pl. fugáre
FUGÁR s. v. fugău.
FUGÁR s., adj. 1. s. v. refugiat. 2. adj. v. fugitiv.
FUGÁR ~ă (~i, ~e) 1) și substantival Care a fugit de acasă. ◊ A umbla ~ a trăi ascunzându-se mereu. 2) rar Care este de scurtă durată; fugitiv. 3) și substantival (despre cai) Care aleargă iute; bun de fugă. /fugă + suf. ~ar
fugar m. 1. cel ce a fugit, mai ales din oaste; 2. (poetic) cal: fugarul alb de spume AL.
fugár, -ă adj. și s. (Dezertor (soldat, elev, fiŭ) evadat. S. m. Poet. Cursier, fugacĭ, cal: nobilu fugar. – Vechĭ fugaș.
fugar s. v. FUGĂU.
FUGAR s., adj. 1. s. pribeag, refugiat, (înv.) băjenar. (Niște ~ din calea năvălitorilor.) 2. adj. fugitiv, trecător, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.)

fugar dex

Intrare: fugar (adj.)
fugar adjectiv
Intrare: fugar (s.m.)
fugar substantiv masculin