fudulire definitie

2 intrări

10 definiții pentru fudulire

FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul.
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul.
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mîndri; a se împăuna. Văru-mieu, fudulindu-se cu ciubotele cele nouă, juca numai lîngă fata vornicului. CREANGĂ, A. 105. Aici nu e-n București, Cu cai să te fudulești. TEODORESCU, P. P. 507. ♦ A deveni fudul, a se socoti prea sus ca să mai aibă de-a face cu alții, a se îngîmfa. Nu vrei nici să vorbești cu mine? Te-ai prea fudulit! SBIERA, P. 3. Nu că adică m-am fudulit dintr-aceasta... ALECSANDRI, T. I 180.
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fudulésc, imperf. 3 sg. fuduleá; conj. prez. 3 sg. și pl. fuduleáscă
FUDULÍ vb. 1. v. mândri. 2. v. îngâmfa.
A SE FUDULÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni fudul. 2) A se ține mândru; a-și da aere; a se făli; a se mândri. /Din fudul
fudulì v. a se făli, a face paradă cu ceva.
fudulésc (mă) v. refl. (d. fudul. D. rom. vine rut. fudulitisĕa). Îs fudul, fac paradă de: acest calic se fudulește cu haĭna căpătată la pomană. – Și fodolesc (sud).
FUDULI vb. 1. a se făli, a se lăuda, a se mîndri. 2. a se făli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

fudulire dex

Intrare: fuduli
fuduli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: fudulire
fudulire infinitiv lung