FUSCÉL, fuscei, s. m. 1. Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut; vergea, joardă. 2. Fiecare dintre vergelele sau scândurile orizontale care formează treptele unei scări. 3. Fiecare dintre vergelele verticale ale loitrei carului. 4. (Rar) Cotor de ceapă. [Var.: fușcél, fuștél s. m.] – Lat. *fusticellus (< fustis „băț, țăruș”).

FUȘCÉL s. m. v. fuscel.

FUȘTÉL s. m. v. fuscel.

FUSCÉL, fuscei, s. m. 1. Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut; vergea, joardă. 2. Fiecare dintre vergelele sau scândurile orizontale care formează treptele unei scări. 3. Fiecare dintre vergelele verticale ale loitrei carului. 4. (Rar) Cotor de ceapă. [Var.: fușcél, fuștél s. m.] – Lat. *fusticellus (< fustis „băț, țăruș”).

FUȘCÉL s. m. v. fuscel.

FUȘTÉL s. m. v. fuscel.

FUSCÉL, fuscei, s. m. (Și în forma fuștel) 1. Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut; vergea, joardă. Ițele atîrnă de un băț numit fuștel. ȘEZ. VIII 146. 2. Fiecare din vergelele orizontale ale unei scări de lemn. Să se lase sărutată De atîtea ori deodată Cîți fuștei la scară sînt. COȘBUC, P. I. 201. 3. Fiecare dintre vergelele verticale ale loitrei carului. 4. (Rar) Cotor de ceapă. Delii ce rup ursul în două parc-ar rupe un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, V. V. 219. – Variante: fușcél, fuștél (pl. și: (n.) fușteie, SLAVICI, N. I 54) s. m.

FUȘCÉL s. m. v. fuscel.

FUȘTÉL s. m. v. fuscel.

fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii

fuscél s. m., pl. fuscéi

FUSCÉL s. (TEHN.) 1. spiță, treaptă, (reg.) cui, pretcă, stinghie. (~ al unei scări de lemn.) 2. vergea, (reg.) joardă. (~ la războiul de țesut.) 3. (prin Transilv.) șiștoare. (~ la loitre.)

FUSCÉL s. v. bâtă, ciomag, cotoc, fofează, măciucă.

FUȘTÉL s. v. spetează.^[1]

fuscél (fuscéi), s. m. – 1. Vergea, nuia. – 2. Treaptă de scară. – 3. Vergea în general (la greblă, la loitra carului, la mașina de urzit). – 4. Tulpina de ceapă. – 5. Par, prăjină. – Var. fușcel, fuștel, fuștei. Lat. *fustĭcĕllus, dim. de la fustis (Candrea-Dens., 706; cf. Pușcariu 691; REW 3618; DAR). Fușoi, s. m. (tulpină) este rezultatul unei reduceri de la *fuscioi, ca fușeu, s. m. (șipcă, stinghie), de la *fusceu. Fîștiu, s. m. (tulpina de usturoi), pus în legătură de DAR cu fuște, este o var. contaminată de încrucișarea cu fîș. Der. foșălui, vb. (Bucov., a scărmăna lîna), probabil în loc de *fuscelui „a trece lîna printre dinții (fuscei) dărăcitorului”; foșălău, s. n. (Bucov., dărăcitor). – Din rom. provine mag. fustély (Candrea, Elemente, 404). Cf. fuște.

FUSCÉL ~i m. 1) Fiecare dintre barele orizontale ale unei scări de lemn. 2) Vergea de lemn având diferite întrebuințări. /<lat. fusticellus

fușteiu (fuștel) m. 1. pl. bețele vărîte între firele natrei; 2. cotor de ceapă; 3. Tr. spetează de scară, de loitră. [Lit. fuște mic; v. fustaș].

fușcél, V. fuștel.

fuștél m., pl. eĭ (lat. fûstellus, dim. d. fûstis, fuste. De aicĭ vine ung. fuately). Par maĭ mic. Cotor de ceapă (acela care poartă semințele). Spetează, treaptă de scară mobilă. Traversă la scoarța (laturea) căruțeĭ. Bețișor care separă ițele la stativă (numită și furcel). – Și fușcel m., și fușteĭ, n., pl. eĭe.

fuscel s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COTOC. FOFEAZĂ. MĂCIUCĂ.

FUSCEL s. (TEHN.) 1. spiță, treaptă, (reg.) cui, pretcă, stinghie. (~ al unei scări de lemn.) 2. vergea, (reg.) joardă. (~ la războiul de țesut.) 3. (prin Transilv.) șiștoare. (~ la loitre.)

fuștel s. v. SPETEAZĂ.^[1]

fuștél, feștei, (fuscel), s.m. – 1. Vergea, nuia. 2. Treaptă la scara de lemn. 3. (pl.) Nuiele verticale de urzit, la împletirea coșurilor (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș). 4. (pl.) Vergele trecute prin firul de urzeală la războiul de țesut. 5. (astr.) Fuștei, numele unei constelații: „Răsărit-o Fușteii, / Frumușei ca și domnii” (Bilțiu, 1990: 8). – Var. a lui fuscel < lat. *fusticellus (< lat. fustis „băț, țăruș”) (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. fustély (Candrea, cf. DER).

fuștél, feștei, (fuscel), s.n. – 1. Vergea, nuia. 2. Treaptă la scară. 3. (pl.) Nuiele verticale de urzit, la împletirea coșurilor (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). 4. (pl.) Vergele trecute prin firul de urzeală la războiul de țesut. 5. (astr.) Fuștei, numele unei constelații: „Răsărit-o Fușteii, / Frumușei ca și domnii” (Bilțiu 1990: 8). – Lat. *fusticellus (< fustis „băț, țăruș”).