FRĂSINÉL, frăsinei, s. m. Plantă erbacee medicinală și ornamentală, cu flori mari, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frăsinelului = a umbla fără niciun rost, fără niciun scop, a fi haimana; a hoinări. – Frasin + suf. -el.

FRĂSINÉL, frăsinei, s. m. Plantă erbacee medicinală și ornamentală, cu flori mari, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frăsinelului = a umbla fără nici un rost, fără nici un scop, a fi haimana; a hoinări. – Frasin + suf. -el.

FRĂSINÉL, frăsinei, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albe sau trandafirii, frumos mirositoare (Dictamnus albus). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frăsinelului = a umbla fără nici un rost, a fi haimana. Umblați numai așa, frunza frăsinelului. CREANGĂ, P. 188. Tot umblînd noi din școală în școală, mai mult, ia așa, «de frunza frăsinelului» mîne-poimîne avem să ne trezim niște babalîci. id. A. 124. Cel prost s-a dus spre apus și atîta a îmblat încolo și-ncoace de frunza frăsinelului, fără să-i pese de cineva, pînă ce-a cheltuit toți banii. MARIAN, O. II 316.

frăsinél s. m., pl. frăsinéi, art. frăsinéii

frăsinél s. m., pl. frăsinéi, art. frăsinéii

FRĂSINÉL ~i m. (diminutiv de la frasin) Plantă erbacee medicinală sau ornamentală cu flori mari albe sau roșii, plăcut mirositoare. ◊ A umbla de frunza ~lului a umbla brambura; a hoinări. /frasin + suf. ~el

frăsinel m. plantă cu flori mari albe, exală un miros balzamic puternic (Dictamus albus); frunza frăsinelului, de florile mărului; să umblați numai așa frunza frăsinelului CR.

frăsinél m., pl. eĭ. O plantă erbacee rutacee (în bot. dictámnus [álbus saŭ fraxinélla]). Are frunze alterne imparipenate compuse care seamănă de departe cu ale frasinuluĭ și florĭ marĭ albe saŭ roșiatice. Se cultivă și pin grădinĭ și exală un miros balsamic puternic. Dacă, după o zi caldă și liniștită, puĭ o lumînare aprinsă aproape de ĭa, se inflamează1 uleĭu din ĭa și o înconjoară c’o aureolă luminoasă, dar care nu vatămă de loc planta. Rădăcina eĭ e febrifugă, vermifugă, sudorifică, tonică, stimulantă și emenagogică. A umbla de frunza frăsineluluĭ, a umbla în zadar, de florile măruluĭ, (cuculuĭ).[1]

DICTAMNUS L., DICTAMNUS, fam. Rutaceae. Gen cu o singură specie: Dictamnus albus L., « Frăsinel », (syn. D. flaxinella Pers.). Originară din sudul Europei, nordul Chinei, plantă perenă. înflorește vara. Flori (petale lungi de cci 2-3 cm, caliciul caduc, stamine pubescente la bază) mari, albe-roșietice, cu nervuri roșii-purpurii, dispuse în raceme terminale, glandulos-vîscoase. Fructul, o capsulă cu cîteva semințe negre, lucioase. Pedunculii, caliciul și capsulele cu glande negre-roșietice. Frunze verzi, netede, alterne, imparipenate cu foliole lanceolate sau ovate, serulate. Plantă erbacee, glanduloasă, aromatică, la bază subfrutescentă, înaltă de 0,60-0,90 m. Rizom aproape lemnificat, alb, aromatic. Tulpină, ramurile și inflorescența erecte, acoperite cu peri glanduloși.

a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea.