FRUSTÉȚE s. f. (Rar) Însușirea de a fi frust (2). – Frust + suf. -ețe.

FRUSTÉȚE s. f. (Rar) Însușirea de a fi frust (2). – Frust + suf. -ețe.

frustéțe s. f.

FRUSTÉȚE s.f. Însușire a ceea ce este frust. [< frust + -ețe].

frustéțe s. f. Simplitate ◊ „Sentimentul pur, care vibrează în lucrările sale uneori cu gingășii și timidități sufletești autentice, alteori cu frusteți și decizii vag-pedagogice.” Cont. 4 VIII 67 p. 4 (din frust + -ețe; DN3)