FRUNZIȘOÁRĂ, frunzișoare, s. f. Frunzuliță. – Frunză + suf. -ișoară.

FRUNZIȘOÁRĂ, frunzișoare, s. f. Frunzuliță. – Frunză + suf. -ișoară.

FRUNZIȘOÁRĂ, frunzișoare, s. f. Frunzuliță. [Gîndăcelul] cel mic, cît un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, pe de margini, frunzișoara care-l adăpostise. GÎRLEANU, L. 22. Frunzișoară de-afion, S-o dus bădița Ion După lemn de galion. ȘEZ. I 165.

frunzișoáră s. f., g.-d. art. frunzișoárei; pl. frunzișoáre

frunzișoáră s. f., g.-d. art. frunzișoárei; pl. frunzișoáre

FRUNZIȘOÁRĂ s. (BOT.) (pop.) frunzică, frunziță, frunzucă, frunzuleană, frunzulică, frunzuliță, frunzuță.

frunzișoară f. foiță roșie de uns obrazul și buzele.

frunzișoáră f., pl. e. Frunză mică. O plantă, nucușoară. Foiță, suliman roș care se vinde în formă de foĭ de hîrtie văpsită (Mold. sud).

FRUNZIȘOARĂ s. (BOT.) (pop.) frunzică, frunziță, frunzucă, frunzuleană, frunzulică, frunzuliță, frunzuță.