frunză definitie

30 definiții pentru frunză

FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ vegetal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nicio ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 3. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).
FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 3. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).
FRÚNZĂ, frunze, s. f. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, transpirație și asimilație și care este format de obicei dintr-o foaie verde legată de tulpină printr-un pețiol. În mijlocul lor se înălțau plopi rari de luncă, cu trunchiurile vinete și cu frunzele argintate, tremurătoare în lumină. SADOVEANU, O. IV 77. De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. COȘBUC, P. I 90. Amară-i frunza de nuc, Mai amar doru ce-l duc; Amară-i frunza de fag, Mai amar doru ce-l trag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ (Cu sens colectiv) Cît n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! GÎRLEANU, L. 41. Doar un pic de vînt aburește frunza unui păr și o clatină ușor. PĂUN-PINCIO, P. 110. Că de-i vremea rea sau bună, Vîntu-mi bate, frunza-mi sună. EMINESCU, O. I 123. ◊ (Ca formulă de introducere în poeziile populare) Frunză verde pădureț, Între Olt și-ntre Olteț, Într-un vîrf de pisculeț... TEODORESCU, P. P. 344. Frunză verde ș-un bănuț, Aseară mi-am prins drăguț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. ◊ Loc. adj. Cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba sau cîtă frunză, cîtă iarbă = foarte mult, în cantitate foarte mare, extrem de numeros. Împrejurul Costeștilor e armată cîtă frunză și iarbă, gata să pornească încoace. REBREANU, R. II 230. Au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. Și porni tătărimea Ca frunza și ca iarba. ANT. LIT. POP. I 551. ◊ Expr. (Familiar) A umbla (de) frunza frăsinelului v. frăsinel. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a nu avea nici o ocupație serioasă, a-și pierde vremea fără treabă, a nu lucra nimic, a trîndăvi.
frúnză s. f., g.-d. art. frúnzei; pl. frúnze
!frúnză-de-pótcă (plantă) s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă; pl. frúnze-de-pótcă
frúnză s. f., g.-d. art. frúnzei; pl. frúnze
frúnză-de-pótcă s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă
FRUNZA-CÉREI s. v. brădiș, cosor.
FRUNZA-TĂIETÚRII s. v. vindecea.
FRÚNZĂ s. (BOT.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu ~ verzi.) 2. frunză embrionară v. cotiledon. 3. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.
FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REÁ s. v. buberic.
FRUNZE-DE-PIÁTRĂ s. pl. v. spanac-porcesc.
frúnză (frúnze), s. f.1. Foaie (verde). – 2. (Înv.) Foaie de hîrtie. – Mr. frăndză, frîndză, megl. frunză, istr. frunzę. Lat. frōndia (Pușcariu 659; Candrea-Dens., 662; REW 3530; DAR; Lausberg, Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it. fronza (Battisti, III, 1723), calabr. frunda, sard. frundza, salm. froncia, gal. fronza, port. fronça și ngr. φρουνζάτον „pergolă”. Der. frunzar, s. n. (desiș, umbrar); frunzar, s. m. (luna mai; varietate de ciuperci comestibilă); frunzărel, s. m. (buchet); frunzări, vb. (despre animale, a paște rupînd vîrful crengilor; a ronțăi, a crănțăni; a răsfoi); frunzătură (var.frunzărie, frunzărime), s. f. (frunziș); frunziș (var. frunzet), s. n. (mulțime de frunze); frunzos var. (frunzăros), adj. (cu frunze multe și dese); frunzișoară, s. f. (dim. de la frunză; aril de nucșoară); înfrunzi, vb. (a da frunze, a înverzi), pe care Densusianu, Hlr., 147, Pușcariu 854 și Candrea-Dens., 663 consideră a fi reprezentant al unui lat. *infrōndῑre); înfrunzit, s. n. (anotimpul în care înfrunzesc copacii, primăvara); desfrunzi, vb. (a pierde frunza; a desfrunzi).
FRÚNZĂ ~e f. Organ al plantelor superioare, format dintr-o lamă verde (limb), care se leagă de ramură printr-o codiță (pețiol). ~ de stejar. ◊ ~ verde început caracteristic al unor cântece populare. [G.-D. frunzei] /<lat. frondea
frunză f. 1. foaie de copaciu: câtă frunză și iarbă, enorm, nenumărat; frunză verde, începutul caracteristic al cântecelor populare, după care urmează numele arborelui sau al plantei corespunzătoare subiectului (eroic, erotic sau tragic); cântare din frunză, scoaterea unor sunete acute ținând o frunză între buze; 2. nume de plante: frunză-de-bubă-rea, buberic: frunza-tăieturii, vindecea; frunza-voinicului aiușor. [Lat. FRONDEA].
frúnză f., pl. e (lat. frondia, n. pl. devenit f. sing., d. frons, frondis, frunză; sard. frunza). Foaĭe, partea terminală a plantelor, supțire, obișnuit lată și verde: Bate vîntu frunza’n dungă (doĭna), o bate în lature cînd e aproape să cadă. Frunză verde, cuvintele cu care începe de obiceĭ un cîntec popular. Frunză de buba cea rea, buberic. Frunza voĭniculuĭ, usturoiță, brîncuță (V. și vindecea). Frunza plopuluĭ, batcă mică (pește). Cîtă frunză și ĭarbă (saŭ ca frunza și ca ĭarba), în mare număr, foarte mulțĭ (vorbind de dușmaniĭ năvălitorĭ, de o poĭedie). – Frunzele-s prelungirile tulpiniĭ și servesc la respirat. Ele se sprijină pe un pețiol, maĭ lung orĭ maĭ scurt, care se ramifică ca să formeze scheletu frunzeĭ (nervurile). Țesătura celulară dintre nervurĭ (limbu saŭ parenchima) e cĭuruită de o infinitate de găurele microscopice (stomate).
frunza-cerei s. v. BRĂDIȘ. COSOR.
frunza-tăieturii s. v. VINDECEA.
FRUNZĂ s. (BOT.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu ~ verzi.) 2. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.
frunză-de-bubă-rea s. v. BUBERIC.
frunze-de-piatră s. pl. v. SPANAC-PORCESC.
FRUNZĂ. Subst. Frunză, frunzuliță (dim.), frunzică (rar), frunzișoară, frunziță (pop.), frunzucă (reg.), frunzuleană (pop.), frunzulică (pop.), frunzuță (reg.), foaie, foicică (pop.), foiță (dim.), foiuleană (dim.); foliolă; coleoptil; sepală. Frunziș, frunzătură (rar), frunzărime (rar), frunzet; frunzar. Infrunzire. Foliație. Defoliere, defoliație, desfrunzire. Adj. Frunzos, foios, foliat. Înfrunzit; desfrunzit. Vb. A înfrunzi; a (se) desfrunzi, a defolia. V. arbori, arbuști, creangă.
legúmă-frúnză s. f. Legume cultivate pentru frunzele folosite în alimentație ◊ „Legumele-frunze (păpădia, pătrunjelul, urzicile) [...] sunt bogate în fier.” Sc. 15 VI 63 p. 4 (din legumă + frunză)
frunză. În practica muzicii populare, f. a devenit un „instrument” cu ajutorul căruia executanții pot reda melodii. Specialiștii au încadrat-o în categoria pseudo-instrumentelor (v. instrumente). Se pot produce sunete cu f. mai multor specii de arbori.
frúnză, frunze, s.f. – (gastr.; înv.) Foi, blaturi de prăjitură (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Lat. frondia (< frons, -ndis) (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).
FRUNZĂ subst. 1. – (Buc; Băl VI). 2. Frunz/u t. (Sd XXI); -escu; -eanu. 3. + -an,-in: Frunzănescu, act.; Frunzinești s. 4. Frunzete, V. (Isp IV2); Frunzăte, N. (Băl VI); Frunzeti (Arh). 5. Frunzălată (Isp VI2).
Tilia cordata Mill. (syn. T. parvifolia Ebrh; T. ulmifolia Scop.) « Tei cu frunză mică, Tei pucios ». Specie care înflorește vara. Flori mici, albe-gălbui, dispuse, cca 11, în racem, de obicei pendent, pedunculate. Frunze rotund-cordiforme, pînă la 6 cm lungime, cu vîrf acut, marginea dințată, pețiolate, glabre, pe partea inferioară glauce, cu smocuri de peri maro-închis la întretăierea nervurilor. Arbore, pînă la 30 m înălțime, coroană piramidală, scoarță gri-maro-închis, lujerii și mugurii maro-gălbui. Fruct, capsulă cu pereți moi, ușor comprimabili (puțin costată), de obicei alipit-păroasă.
a tăia dracului bureți / frunză la câini expr. a-și pierde vremea.
a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea.
mulți ca nisipul mării / câtă frunză și iarbă expr. foarte mulți, în număr foarte mare.

frunză dex

Intrare: frunză
frunză substantiv feminin
Intrare: Frunză
Frunză
Intrare: frunză-de-potcă
frunză-de-potcă substantiv feminin
Intrare: frunza-cerei
frunza-cerei (numai) singular substantiv feminin articulat