fruntarie definitie

21 definiții pentru fruntarie

FRONTIÉRĂ, frontiere, s. f. Linie naturală sau convențională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său; graniță, hotar. [Pr.: -ti-e-. – Var.: (înv.) fruntárie s. f.] – Din fr. frontière.
FRUNTÁRIE s. f. v. frontieră.
FRONTIÉRĂ, frontiere, s. f. Linie naturală sau convențională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său; graniță, hotar. [Pr.: -ti-e-. – Var.: (înv.) fruntárie s. f.] – Din fr. frontière.
FRUNTÁRIE s. f. v. frontieră.
FRONTIÉRĂ, frontiere, s. f. Limită între două țări; graniță, hotar. Viză pentru trecerea frontierei. – Pronunțat: -ti-e-.
FRUNTÁRIE, fruntarii, s. f. (Mai ales la pl.; învechit și arhaizant) Frontieră. Dezbateri se încing atît aci cît și în afară din fruntarii. MACEDONSKI, O. IV 119. Bătaia avu loc pe fruntaria celor două țări. CARAGIALE, O. III 139. ◊ Fig. Departe-n șesuri Ziua alungată Lîngă reci fruntarii alergarea-și curmă. TOPÎRCEANU, S. A. 28.
frontiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. frontiérei; pl. frontiére
frontiéră s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. frontiérei; pl. frontiére
obelísc-frontiéră s. n. (sil. -ti-e-)
FRONTIÉRĂ s. graniță, hotar, limită teritorială, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.)
FRUNTÁRIE s. v. frontieră, graniță, hotar, limită teritorială.
FRONTIÉRĂ s.f. 1. Hotar între state; graniță. 2. (Mat.) Mulțime de elemente care limitează un domeniu. [Pron. -ti-e-. / < fr. frontière].
FRONTIÉRĂ s. f. 1. linie naturală sau convențională care delimitează teritoriul unui stat; graniță. 2. (fig.) limită. 3. (mat.) mulțime de elemente care limitează un domeniu. (< fr. frontière)
FRONTIÉRĂ ~e f. Linie de demarcație naturală sau convențională care desparte diferite țări; graniță; hotar. [G.-D. frontierei; Sil. -ti-e-] /<fr. frontiere
frontieră f. graniță, hotar.
frontiéră f., pl. e (fr. frontière, it. frontiera. V. frunte). Hotar, limită între țărĭ, fruntarie.
*fruntárie f. (d. frunte, după frontieră). Rar. Frontieră.
FRONTIE s. graniță, hotar, limită teritorială, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.)
fruntarie s. v. FRONTIERĂ. GRANIȚĂ. HOTAR. LIMITĂ TERITORIALĂ.
FRONTIÉRĂ (< fr.) s. f. 1. (Dr.) Linie naturală sau convențională trasată între diferite puncte de pe suprafața globului, care delimitează teritoriul unui stat de teritoriul altui stat, de marea liberă, de spațiul cosmic (în înălțime). F. delimitează juridic cadrul în care statul își exercită suveranitatea sa deplină și exclusivă. F. de stat sunt inviolabile, ca și teritoriul de stat, respectarea lor fiind o condiție sine qua non a promovării unor relații normale, de cooperare și securitate între state. ◊ (EC.) F. vamală = limită până la care se aplică regimul vamal al unui stat sau al unei uniuni vamale; ea poate să nu coincidă cu cea națională, în cazul în care anumite porțiuni din teritoriul național (porturi, zone libere) sunt exceptate de la aplicarea regimului vamal sau în cazul uniunilor vamale. 2. (MAT.) Frontiera unei mulțimi = mulțimea punctelor cu proprietatea că orice vecinătate a lor conține puncte din mulțime și din complementara sa.
MEDICI FĂRĂ FRONTIERE, asociație nonguvernamentală, fondată în 1971, formată din medici și personal auxiliar, având ca scop acordarea de asistență medicală unor populații care au ori au avut de suferit de pe urma războaielor sau a unor calamități naturale.

fruntarie dex

Intrare: frontieră
frontieră substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e-
fruntarie