frumusețe definitie

15 definiții pentru frumusețe

FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséțe s. f.] – Frumos + suf. -ețe.
FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséțe s. f.] – Frumos + suf. -ețe.
FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Faptul de a fi frumos, însușirea a ceea ce este frumos. Nu avea ochi pentru frumusețea acestei dimineți. C. PETRESCU, C. V. 118. Frumusețea naturii mă îndemna să mă preumblu încă cîtva timp și să mă arunc iarăși în meditațiile mele. BOLINTINEANU, O. 354. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = foarte frumos, minunat. Are acasă un bar de toată frumusețea. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Expr. O frumusețe (de)... = foarte frumos. Îi fu milă să răpuie o așa frumsețe de vită. ISPIRESCU, U. 45. Este o frumusețe de zi acum cînd îți scriu. EMINESCU, N. 101. 2. (Concretizat; mai ales la pl.) Obiect, faptă, lucru frumos. Ce comoară de frumuseți doarme îngropată în poeziile poporului nostru! VLAHUȚĂ, O. A. 265. Iubește frumusețile naturii. NEGRUZZI, S. I 77. ♦ Lucru, situație etc. care trezește sentimente de încîntare și admirație. Acum e o frumusețe afară, la cimp. CREANGĂ, O. A. 118. ♦ Femeie frumoasă și cunoscută ca atare. Una din frumusețile de pe vremea aceea. – Variante: frumséțe (ISPIRESCU, U. 45), frumuséță (NEGRUZZI, S. I 37) s. f.
frumuséțe s. f., art. frumuséțea, g.-d. art. frumuséții; (obiecte, fapte) pl. frumuséți, art. frumuséțile
frumuséțe s. f., art. frumuséțea, g.-d. art. frumuséții; (obiecte, fapte) pl. frumuséți, art. frumuséțile
frumuséțe (frumséțe) s. f., pl. frumuseți (frumseți) și frumusețe (frumsețe)
FRUMUSÉȚE s. 1. mândrețe, splendoare, strălucire, (înv. și reg.) mândrie. (~ peisajului, a unei clădiri.) 2. minunăție, minune, splendoare, (pop. și fam.) mândrețe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.)
Frumusețe ≠ hidoșenie, sluțenie, urâciune, urâțenie
FRUMUSÉȚE ~i f. 1) Însușirea de a fi frumos. 2) Ansamblu de calități care desfată privirea sau auzul. [Art. frumusețea; G.-D. frumuseții] / frumos + suf. ~ețe
frumusețe f. 1. calitatea celui frumos; 2. persoană foarte frumoasă: e o frumusețe.
frumuséță f., pl. ĭ (d. frumos). Calitatea de a fi frumos. Persoană frumoasă, lucru frumos: această femeĭe e o frumuseță, o frumuseță de grădină, e o frumuseță să vezĭ cum ninge. De toată frumuseța, foarte frumos. – Și -șéță (Ban. Meh. Buc.). Vechĭ, azĭ Trans. frumseță.
FRUMUSEȚE s. 1. mîndrețe, splendoare, strălucire, (înv. și reg.) mîndrie. (~ peisajului, a unei clădiri.) 2. minunăție, minune, splendoare, (pop. și fam.) mîndrețe, (Transilv.) mîndrenie, (prin Ban.) mîndrulenie. (O ~ de fată.)
FRUMUSEȚE. Subst. Frumusețe, frumos, drăgălășenie, drăgălășie (rar), gingășie, delicatețe; perfecțiune, desăvîrșire, sublim, grandoare, măreție, minune, minunăție, strălucire, splendoare, sclipire. Atracție, fascinație, farmec, vrajă, încîntare; feerie. Grație, șarm (livr.), nur (pop. și fam.), vino-ncoace, finețe; șic; eleganță. Operă de artă, capodoperă, perlă (fig.), podoabă (fig.). Frumusețe antică. Femeie frumoasă, femeie bine făcută, fată frumoasă, floare (fig.), nimfă (fig.), zînă, înger, cele trei grații, grațiile, sirenă (fig. ). Venus, Afrodita. Bărbat frumos, bărbat bine făcut, Fât-Frumos, Apollo, Adonis, Narcis. Estetică. Adj. Frumos, frumușel (dim.), ghizdav (înv.), drăguț, drăgălaș, drăgulic (pop.), gigea (fam.), mișto (arg., fam.), gingaș, minunat, admirabil, încîntător, fermecător, șarmant (livr.), plăcut, estetic; perfect, armonios, desăvîrșit, fără egal, fără asemănare, sublim, divin (fig.), celest (poetic), dumnezeiesc (fig.), superb, splendid, magnific (livr.), picat din cer, rupt din soare, ca în povești; maiestuos, distins, impunător, falnic, măreț; grațios, delicat, fin, venust (livr.), cilibiu (înv.), atrăgător, ademenitor, atractiv, fascinator, fascinant, seducător, răpitor (fig.). Artistic, estetic, ornamental, pitoresc, decorativ. Arătos, chipeș, chipos (pop.), bine (fam.), ca o floare, ca bujorul, cu obrajii ca piersica (ca bujorii), cu buzele ca cireașa, cu ochii ca murele; frumoasă de pică, frumoasă coz; ca o cadră, ca din condei, mai mare dragul. Vb. A fi frumos, a fi drăguț, a fi atrăgător; a fi bărbat bine, a fi femeie bine; a încînta privirea, a bucura ochii; a fermeca, a fascina, a vrăji (fig.). A înfrumuseța, a împodobi, a face să fie frumos, a ornamenta, a orna, a decora. V. admirație, artă, cochetărie, desăvîrșire, gingășie, grandoare, împodobire, lux, simpatie, superlative.
FORMA BONUM FRAGILE EST (lat.) frumusețea este un dar trecător – Ovidiu, „Ars amandi”, II, 113.
RARAM FACIT MIXTURAM CUM SAPIENTIA FORMA (lat.) rareori întâlnești frumusețea și înțelepciunea laolaltă – Petroniu, „Satyricon”, 94.

frumusețe dex

Intrare: frumusețe
frumusețe substantiv feminin
frumusețe