frumsețe definitie

7 definiții pentru frumsețe

FRUMSÉȚE s. f. v. frumusețe.
FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséțe s. f.] – Frumos + suf. -ețe.
FRUMSÉȚE s. f. v. frumusețe.
FRUMSÉȚE s. f. v. frumusețe.
FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Faptul de a fi frumos, însușirea a ceea ce este frumos. Nu avea ochi pentru frumusețea acestei dimineți. C. PETRESCU, C. V. 118. Frumusețea naturii mă îndemna să mă preumblu încă cîtva timp și să mă arunc iarăși în meditațiile mele. BOLINTINEANU, O. 354. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = foarte frumos, minunat. Are acasă un bar de toată frumusețea. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Expr. O frumusețe (de)... = foarte frumos. Îi fu milă să răpuie o așa frumsețe de vită. ISPIRESCU, U. 45. Este o frumusețe de zi acum cînd îți scriu. EMINESCU, N. 101. 2. (Concretizat; mai ales la pl.) Obiect, faptă, lucru frumos. Ce comoară de frumuseți doarme îngropată în poeziile poporului nostru! VLAHUȚĂ, O. A. 265. Iubește frumusețile naturii. NEGRUZZI, S. I 77. ♦ Lucru, situație etc. care trezește sentimente de încîntare și admirație. Acum e o frumusețe afară, la cimp. CREANGĂ, O. A. 118. ♦ Femeie frumoasă și cunoscută ca atare. Una din frumusețile de pe vremea aceea. – Variante: frumséțe (ISPIRESCU, U. 45), frumuséță (NEGRUZZI, S. I 37) s. f.
frumuséțe (frumséțe) s. f., pl. frumuseți (frumseți) și frumusețe (frumsețe)
frumsețe f. (poetic) frumusețe: tu ’ți arzi ochii și frumsețea EM.

frumsețe dex

Intrare: frumsețe (pl. -țe)
frumsețe pl. -țe
Intrare: frumsețe (pl. -ți)
frumsețe pl. -ți