frumos definitie

47 definiții pentru frumos

FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferei). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.
FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.
FRUMÓS2 s. n. Categorie estetică prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoția estetică în fața fenomenelor și obiectelor naturii, ale vieții sociale, în fața operelor de artă și avînd ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc.
FRUMÓS1 adv. 1. Într-un mod plăcut, armonios, cu valoare estetică. Împăratul puse de împodobi palaturile și cetatea cît se putu mai frumos. ISPIRESCU, L. 36. Păr de aur pieptăna Și frumos se oglindea. ALECSANDRI, P. I 105. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. 2. Potrivit, bine, așa cum se cuvine. Ce frumos mi-ar explica... mama lucrul acesta. SAHIA, N. 49. Să-l poată trimite pe-aci încolo după ce l-a găzduit frumos o noapte. CARAGIALE, O. III 62. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine, a-i sta bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cuvine, cum se cere. Stai, omule! nu șade frumos! CARAGIALE, O. III 36. A face frumos = (despre animale, mai ales despre cîini) a se ridica pe picioarele dinapoi, a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios. Nu-i frumos să lași ca să te sărute ofițerii. ALECSANDRI, T. I 209.
FRUMÓS3, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj. 1. Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică. a) (Despre persoane și despre părți ale corpului) Avea ochii frumoși, negri. DUMITRIU, N. 156. Un băiețaș frumos, ca de doisprezece ani... ne întrebă ce poftim. HOGAȘ, DR. II 6. Iacăt-o înaintea lui... tot așa de tînără și de frumoasă de parcă nu trecuseră valurile vremii. CARAGIALE, O. II 27. ◊ (În comparații care îi întăresc sensul) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. Ca un leu să fii de tare Și frumos ca primăvara. EMINESCU, L. P. 143. Copil frumos ca visul ce-n leagăn îl visai. BELDICEANU, P. 132. ◊ (Substantivat) Frumoasa satului. ▭ De-acum, are să fie ca-n cîntec: are să se ieie frumos cu frumos, plăcut cu plăcut. CAMILAR, TEM. 175. Aci se fierb și oasele în vase aurite, Aci s-adun frumoasele Cînd nu mai sînt dorite. BOLINTINEANU, O. 70. ♦ (Substantivat, f. pl.) Ielele. L-au întîlnit vîntoasele și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360. b) (Despre lucruri din natură, despre obiecte și despre opere de artă) Priveliște frumoasă. ▭ Casele cele frumoase le vînduseră creditorii. CARAGIALE, O. III 48. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. EMINESCU, O. IV 81. Frumos antereu porți. ALECSANDRI, T. I 325. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură; (mai rar, în trecut, și) arhitectură, poezie, muzică, dans. ◊ (Substantivat, în expr.) A lua (pe cineva) cu frumosul = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. (Eliptic) Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. Purtare frumoasă. Faptă frumoasă. 3. (Despre timp sau vreme) senin, calm, bun. 4. (Despre lucruri și fapte) Important, considerabil, remarcabil. O recoltă frumoasă. Un succes frumos.
béle-árte (livr.) s. f. pl.
făt-frumós (tânăr frumos) s. m., pl. feți-frumóși
Făt-Frumós (personaj) s. propriu m.
frumós1 adj. m., pl. frumóși; f. frumoásă, pl. frumoáse
frumós2 s. n.
făt-frumós (băiat, bărbat frumos) s. m., pl. feți-frumóși
Făt-Frumós s. pr. m.
frumós adj. m., s. m., pl. frumóși; f. sg. frumoásă, g.-d. art. frumoásei, pl. frumoáse
frumós s. n.
FRUMOÁSE s. pl. v. iele.
FRUMÓS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopți ~oase.) 8. v. bun.
LINGURA-FRUMOÁSELOR s. v. curcubețea, curcubețică, lingurița-zânei, piperul-lupului, popilnic, remf.
Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut
frumós (frumoásă), adj.1. Care place, care trezește admirația. – 2. (S. m.) Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă etc. – 3. (Adv.) În mod plăcut, armonios, estetic. – 4. (Adv.) Bine, potrivit, perfect. – 5. (S. f. pl.) În mitologia populară, ielele. Lat. formōsus (Pușcariu 665; Candrea-Dens., 655; REW 3450; DAR), cf. it., port. formoso (calabr. fumusu), prov. formos, sp. hermoso. În mr. și megl., mușat (< *frumușat). Der. frumușel, adj. (drăguț; adv., bine, comod), cf. Pascu, Suf., 27; frumusețe, s. f. (însușirea a ceea ce este frumos), var. frum(u)seță, frîm(u)seață; înfrumușa, vb. (înv., Trans. și Mold., a face să fie frumos); (în)frîm(u)seța, (în)frîmuseți, vb. (a face să fie frumos); înfrumusețitor, adj. (care înfrumusețează). Din rom. trebuie să provină v. pol. frymušny, frymu(s)zny „capricios, delicat, mofturos” și, de asemenea, „ciudat, neobișnuit”, pe care Berneker 286 îl consideră de origine necunoscută.
FRUMÓS1 adv. 1) Într-un mod care place. A scrie ~. 2) Așa cum trebuie; bine. A se purta ~. /<lat. formosus
FRUMÓS2 n. Însușire a obiectelor naturale și a creațiilor omenești care provoacă emoție estetică. /<lat. formosus
FRUMÓS3 frumoásă (frumóși, frumoáse) 1) Care este plin de armonie; cu valoare estetică; estetic. Față frumoasă. 2) Care provoacă admirație sau satisfacție sufletească. Faptă frumoasă. /<lat. formosus
făt-frumos m. eroul poveștilor populare, răpuitorul de monștri și mântuitorul fetelor de împărat: feți-frumoși cu păr de aur EM. [Lit. fecior frumos].
Frumoasa f. 1. numele românesc al cetății Cahul; 2. culme între jud. Gorjiu și Mehedinți, desparte basinul Motrului de al Jiului; 3. mânăstire în Iași fundată în 1658 de Gh. Ghica.
frumos a. 1. bine făcut, cu forme plăcute: om frumos;2. care face să simțim o plăcere amestecată cu admirațiune: un frumos spectacol; 3. însemnat: are o avere frumoasă. [Lat. FORMOSUS]. ║ n. ceeace e frumos: adevărul, frumosul, binele. ║ adv. (uneori) liniștit: șezi frumos.
Meluzina (Frumoasa) f. fee faimoasă în legendele medievale franceze.
Târgu-Frumos n. com. urb. în jud. Iași: 6000 loc.; Pepeni mari (harbuzi), comerț cu pește. Bâlciu în Iulie.
frumós, -oásă adj. (lat. formosus [d. forma, formă], de unde s’a făcut *furmos, apoĭ frumos; it. pg. formoso, pv. formos, sp. hermoso). Bine făcut, cu forme plăcute ochilor: femeĭe, casă, armată, luptă frumoasă. Care place spirituluĭ: poemă frumoasă, cîntec frumos. Mare, însemnat: avere frumoasă. Bun, favorabil: ocaziune frumoasă. Cuviincĭos: purtare frumoasă. Frumos la față, cu fața frumoasă. S. f. pl. V. ĭele. S. n. Frumuseță, lucru frumos: frumosu în artă. Adv. În mod frumos: a scrie, a te purta frumos.
frumoase s. pl. v. IELE.
FRUMOS adj. 1. arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mîndru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tîmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto. (Un flăcău ~.) 2. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mîndru. (O casă ~.) 3. agreabil, drăguț, estetic, plăcut. (Un aspect ~.) 4. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 5. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~.) 6. senin, (înv.) seninos. (Nopți ~.) 7. bun. (Faptă ~.)
frumoásă, -e, (frumușea), s.f. – (mit.) Personaje fantastice din mitologia rom., identificate ca semidivinități ale vântului, apte să stârnească furtuni. Sunt imaginate ca niște vârtejuri care ridică frunzele și fânul în aer sau lumini care plutesc deasupra apelor. Alte denumiri: Iele, Mândre, Milostive, Zâne, Șoimane, Vântoase etc. (top.) Frumușaua, afluent al râului Vișeu. – Lat. formosus.
AUCH DAS SCHÖNE MUSS STERBEN (germ.) și ceea ce-i frumos trebuie să moară – Schiller, „Nänie”. Nimic nu e nepieritor.
DECIPIMUR SPECIE RECTI (lat.) aparența frumoasă înșală – Horațiu, „Ars poetica”, 25.
DULCE ET DECORUM EST PRO PATRIA MORI (lat.) e plăcut și frumos să mori pentru patrie – Horațiu, „Ode”, III, 2, 13. Îndemn adresat tineretului de a urma pildele de vitejie ale străbunilor.
FĂT-FRUMOS (în mitologia românească), erou întrunind calități pozitive esențiale: vitejie, puritate morală, spirit justițiar, abnegație, virtute, forță fizică și spirituală, pasiune și consecvență în iubire, fidelitate, frumusețe. Este principalul adversar al forțelor răului (zmeu, balaur, Muma-Pădurii ș.a.), asupra cărora triumfă întotdeauna, și, supus unor încercări care depășesc capacitatea omului normal, iese mereu biruitor.
FRUMOASA 1. Com. în jud. Harghita; 3.735 loc. (1995). Fabrică de cherestea. Satul F. este atestat din 1324. 2. Com. în jud. Teleorman, pe Vedea; 2.843 loc. (1995). Bisericile Sf. Nicolae (1821) și Adormirea Maicii Domnului (1806) în satele Frumoasa și Păuleasca.
FRUMOSU, com. în jud. Suceava, pe Moldovița; 3.603 loc. (1995). Stație de c. f.
OMNE TULIT PUNCTUM, QUI MISCUIT UTILE DULCI (lat.) cine îmbină utilul cu frumosul, întrunește sufragiile tuturor – Horațiu, „Ars poetica”, 343. Acesta este pentru poet criteriul măiestriei artistice.
PULCHRE, BENE, RECTE! (lat.) frumos, bine, drept! – Horațiu, „Ars poetica”, 428. Poetul ironizează gloata criticaștrilor, care elogiază în termeni excesivi pe versuitorii cu dare de mână.
RADU CEL FRUMOS, domn al Țării Românești (1462-1473, 1473-1474, sept.-oct. 1474, 1474-1475). Fiul mezin al lui Vlad Dracul. A obținut domnia cu ajutorul turcilor, înlăturându-l pe Vlad Țepeș, fratele său. Înfrânt de Ștefan cel Mare la Soci (1471) și, mai târziu, la pârâul Vodna (1473). Fiica sa, Maria Voichița, a fost una dintre soțiile lui Ștefan cel Mare. L-a urmat în scaunul domnesc Basarab Laiotă cel Bătrân.
RIEN N’EST BEAU QUE LE VRAI (fr.) nimic nu e frumos ca adevărul – Boileau, „Épîtres”, IX, 43.
UTILE DULCI v. OMNE TULIT PUNCTUM, QUI MISCUIT UTILE DULCI
VERWEILE DOCH, DU BIST SO SCHÖN! (germ.) o, rămâi, ești atât de frumoasă! – Goethe, „Faust”, II, ct 5. Astfel imploră Faust oprirea în loc a timpului, a clipei când i se relevă frumusețea muncii libere, încununare a eforturilor umane.
FRUMOS adj., subst. 1. Fromosul, mold., 1411 (Glos); Frumosul, 1534 (ib); Ion feciorul Frumosului, 1665, mold. (Sd VII 59); Frumoșii t.; Frumoasa s. 2. Frumușan/u, act. -ul, V. (17 A II 278); -i s. 3. Frumușălul (Dm); Frumuș/el s (Dm); -ei, -ele ss.; Frumușel b. (Hur 123); – Marcu (Grș 18); – (16 A I 436). 4. Frumușica, schit; fam. (Sd XV 88). 5. Frumoșeiu s. (Cat). 6. Frumușița s. 7. Contaminat cu Hurmuzachi: Frumuzachi (A Gen I 134); – Ioan (Bîr I); Frumusache act. Toponimele 18 pot fi independente de funcția antroponimică a subst. frumos. 8. Cu met. Formos fam., buc. Traducere în slavă: v. Crasu. 9. Scurtat v. Mușa.
a da pe-a afară de frumos / de frumoasă expr. (iron.) a fi urât / urâtă.
a face frumos expr. a se umili, a accepta un compromis.
FEMEIE FRUMOASĂ alivancă, amazoană, animal, bucățică bună, cadână, damă cu manșoane, exemplar, feliuță, holdană, o grădină de fată, mandarină, mesadă, piesă de elicopter, pralină, șeică, șerpoaică, vampă.

frumos dex

Intrare: Frumos
Frumos
Intrare: frumos
frumos substantiv neutru admite vocativul adjectiv
Intrare: făt-frumos
făt-frumos admite vocativul substantiv masculin