frontal definitie

15 definiții pentru frontal

FRONTÁL, -Ă, frontali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de regiunea frunții. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. 2. Adj. Din față, așezat în față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. – Din fr. frontal.
FRONTÁL, -Ă, frontali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de regiunea frunții. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. 2. Adj. Din față, așezat în față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. – Din fr. frontal.
FRONTÁL, -Ă, frontali, -e, adj. 1. Care ține de regiunea frunții. Leziune frontală. Os frontal. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. Goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al săniei. REBREANU, R. I 216. 2. Din față, așezat în față. Atac frontal de infanterie. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung, în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. Abatajul lui Trifan este un abataj frontal și se anunță prin uruitul de rîșniță uriașă al crațărului. BOGZA, V. J. 110.
frontál adj. m., pl. frontáli; f. frontálă, pl. frontále
frontál s. n.
frontál adj. m., pl. frontáli; f. sg. frontálă, pl. frontále
FRONTÁL adv. v. pieptiș.
FRONTÁL, -Ă adj. 1. Din regiunea frunții. 2. Din (așezat în) față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; (p. ext.) locul unde se execută o astfel de operație. ♦ Referitor la front (5) [în DN]. // s.n. 1. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. Parte proeminentă a unui obiect. [< fr. frontal].
FRONTÁL, -Ă I. adj. 1. din regiunea frunții. ◊ (s. n.) mușchi al frunții. 2. din, așezat în față. ♦ abataj ~ = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; dreptă ~ă = dreaptă paralelă cu planul vertical de proiecție. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. parte proeminentă a unui obiect. (< fr. frontal)
FRONTÁL1 ~e n. 1) Partea din față a unui obiect. ~ul clădirii. 2) anat. Os care formează fruntea și partea de sus a orbitelor. /<fr. frontal
FRONTÁL2 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de frunte; propriu frunții. Os ~. 2) Care se află dinainte; din față; din frunte. /<fr. frontal
FRONTÁL3 ~ă (~i, ~e) mil. Care ține de front; propriu frontului. ◊ Control ~ control efectuat pe un front larg (sub toate aspectele). /<fr. frontal
frontal a. ce ține de frunte: os frontal.
*frontál, -ă adj. (lat. frontalis). De la frunte: os frontal, vînă frontală.
FRONTAL adv. direct, pieptiș. (Urcă dealul ~.)

frontal dex

Intrare: frontal
frontal adjectiv