front definitie

21 definiții pentru front

FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forțe solidare, organizat în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale utile, deschisă printr-o lucrare minieră, unde se efectuează săpăturile. 5. Plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație. 6. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. – Din fr. front.
FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forțe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație. 6. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. – Din fr. front.
FRONT, fronturi, s. n. 1. Locul unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe cîmpul de luptă, puse sub o comandă unică. Pe front, nici un fel de rană nu produce impresie. CAMIL PETRESCU, U. N. 407. Se apucă să studieze harta frontului cu o atenție înfrigurată. REBREANU, P. S. 109. Căută să vadă încotro sînt comandanții oștirilor, ce năvăliseră în țară pe toate părțile. Frontul era larg. VISSARION, B. 43. ♦ O parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub conducerea unui singur comandant. Frontul de sud. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă instrucții sau comandă. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de «drepți» sau de «pe loc repaus». Nu se vorbește în front. 3. Fig. (Urmat de determinări) Grup de forțe solidare, unite și organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. Trebuie larg popularizată politica externă a țării noastre ca factor activ al frontului democrației și păcii. REZ. HOT. I 171. 4. (În expr.) Front de abataj = locul de muncă unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor.
front s. n., pl. frónturi
front s. n., pl. frónturi
FRONT s. (MIL.) (pop.) șirag. (Ostașii stau în ~.)
FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poartă luptele într-un război. ♦ Grupare operativă constituită din forțe militare numeroase sub o comandă unică. 2. Formație de militari, de sportivi etc. așezați în linie. 3. (Fig.) Grupare unitară de forțe strânse în vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) Plan vertical în care este situată fațada unei clădiri. ♦ Perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște și cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front de furtună = masă de aer rece care, împinsă de furtună, provoacă deplasarea aerului mai cald din fața ei. [< fr. front, cf. rus. front].
FRONT1 s. n. 1. teritoriu pe care se poartă luptele într-un război. ◊ grupare operativ-strategică constituită din forțe militare numeroase, sub o comandă unică, destinată ducerii unor operații de amploare. 2. formație de militari, sportivi etc. în linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni în vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fațata principală a unei clădiri, latura dinspre stradă a unei parcele. ◊ perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existența condițiilor pentru ca echipele specializate de lucrători să-și poată desfășura activitatea de execuție. 5. (met.) zonă de separație a două mase de aer cu proprietăți diferite. 6. (fiz.) ~ de undă = totalitatea punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. 7. (herald.) centrul părții superioare a unui scut. (< fr. front)
FRONT2(O)- elem. „front meteorologic, masă de aer”; „frunte”. (< fr. fronto-, cf. lat. frons, -ntis, frunte)
front (frónturi), s. n. – Loc unde se dau lupte militare. Fr. front, cf. frunte. – Der. frontal, adj., din fr. frontal; frontavoi, s. m. (ofițer care și-a cîștigat gradele fără studii de bază, pe front), din rus. frontovoi (Graur, BL, IV, 83), astăzi înv.; frontieră, s. f., din fr. frontière; frontispiciu, s. n., din fr.; fronton, s. n., din fr.
FRONT ~uri n. 1) Teritoriu pe care se desfășoară acțiuni militare în timp de război. 2) Grupare operativă compusă din mai multe armate, aflată sub o comandă unică pe un astfel de teritoriu. ~ul de nord. 3) Formație de militari, de elevi sau de sportivi, aliniați cu fața la persoana care dă dispoziții. 4) Sferă de activitate; domeniu; tărâm. ~ ideologic. 5) fig. Grupare de forțe obștești în vederea unei activități comune. 6) fig. Partea din față a ceva. /<fr. front
front n. fața unei trupe în linie: a ataca de front.
*front n., pl. urĭ (rus. front, d. fr. front, frunte, front). Fața uneĭ trupe în linie. A face front, a face față, a opune peptu spre rezistență saŭ p. salut: a face front cînd trece regele. De front, pin față: atac de front, pe dinainte.
FRONT s. (MIL.) (pop.) șirag. (Ostașii stau în ~.)
front1 s. n. (arh.) Plan vertical care coincide cu alinierea căii de circulație ◊ „La parterul blocului din calea Victoriei 6064 se asigură – prin reamenajare – un front atractiv de expunere a stofelor de calitate superioară, tricotajelor și lenjeriei fine, articolelor de marochinărie.” R.l. 20 VIII 77 p. 3. ◊ „Imaginea globală ce se va realiza va fi aceea a unui sistem de străzi de mare capacitate (3580 m între fronturile construite) cu legături funcționale clar conturate.” R.l. 10 X 78 p. 2 (din fr. front; LTR; DEX, DN3)
front2 s. n. (pol.) Frontul Salvării Naționale ◊ „Cei care susțin frontul și guvernul.” Expres 2329 VII 91 p. 5 (citat de I. Preda în LR 1112/92 p. 586)
FRONTUL UNDEI DE ȘOC loc geometric al punctelor atinse de unda de șoc, având formă conică în cazul deplasării unui corp printr-un fluid.
FRONTUL NAȚIONAL DEMOCRAT (F.N.D.), coaliție a forțelor politice de stânga, creată în oct. 1944 din inițiativa P.C.R. La F.N.D. au aderat Partidul Social-Democrat, Comisia de organizare a mișcării sindicale, Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Uniunea Tineretului Comunist, Madosz-ul (ulterior Uniunea Populară Maghiară) și alte organizații.
FRONTUL PLUGARILOR, organizație politică a țărănimii din România. Creată în ian. 1933, sun conducerea dr. Petru Groza. În dec. 1935, F.P. a încheiat înțelegeri și acorduri de luptă antifascistă cu Madosz-ul, Blocul Democrat și Partidul Socialist (Popovici). În perioada postbelică, până la autodizolvarea sa (febr. 1953) și-a desfășurat activitatea sub tutela partidului comunist.
FRONTUL RENAȘTERII NAȚIONALE, partid politic unic în stat (primul partid de „masă” din istoria României), înființat la 28 iun. 1938, care cuprindea în rândurile sale pe toți cetățenii țării, cu excepția militarilor activi și a judecătorilor, având drept scop sprijinirea monarhiei în general și a regimului autoritar al regelui Carol II. Șeful suprem al F.R.N. era regele. La alegerile parlamentare din 1 iun. 1939, deputații și senatorii au fost obligați să depună jurământ de credință față de rege și să poarte uniforma F.R.N. (de culoare albastră). La 20 ian. 1940 s-a instituit funcția de președinte, în care a fost numit Al. Vaida-Voevod, iar la 22 iun. 1940, Carol II a hotărât transformarea F.R.N. în Partidul Națiunii, declarat „partid unic și totalitar”, sub conducerea supremă a regelui. Desființat prin Decretul din 9 sept. 1940.
FRONTUL SALVĂRII NAȚIONALE (F.S.N.) 1. Organism al puterii de stat constituit, la București, în 22 dec. 1989, ca urmare a evenimentelor revoluționare din 16-22 dec., având drept scop „instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român”. Hotărând dizolvarea tuturor structurilor de putere ale fostului regim dictatorial, întreaga putere de stat a fost preluată de Consiliul Frontului Salvării Naționale (C. f. S. n.), în care au fost desemnați, provizoriu, ca membri (fără consultarea prealabilă a unora dintre aceștia) Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tökés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan Gușă, general Victor Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, căpitan Mihai Lupoi, Ion Iliescu ș.a. În teritoriu, se hotărăște constituirea de consilii județene, municipale, orășenești și comunale ale F.S.N. Platforma-program a F.S.N. cuprindea deziderate ca: abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ; organizarea de alegeri libere în luna aprilie; separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească în stat; elaborarea unei noi Constituții; respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale; restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței ș.a. La 26 dec., a fost ales în funcția de președinte Ion Iliescu care a numit în calitate de prim-min. al României, până la Alegeri, pe Petre Roman. La începutul anului 1990, societatea românească, marcată de cele patru decenii și jumătate de dictatură comunistă, a traversat în câteva rânduri (12 ian., 23 ian., 28-29 ian., 18 febr. 1990 ș.a.) puternice crize politice, succesiunea evenimentelor devenind deosebit de rapidă și densă. La 23 ian. C. f. S. n. hotărăște participarea F.S.N. (care în febr. se constituie în partid politic) la alegeri, în contextul deținerii puterii politico-legislative, ceea ce a provocat protestul unor partide. Reprezentanții partidelor politice și cei ai C. f. S. n. cad de acord asupra constituirii Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.), format prin restructurarea C. f. S. n. și reprezentare egală, cu câte trei membri, a partidelor constituite până la acea dată (50% din totalul membrilor C.P.U.N.). 2. Partid politic creat în febr. 1990, la București, care s-a autodefinit „formațiune politică democratică, de largă cuprindere socială, ce urmărește transformarea societății românești pe baza valorilor democrației, libertății și demnității”. Președinte: Ion Iliescu (din apr. 1990; în urma alegerilor din 20 ami 1990, candidând din partea F.S.N., este ales președinte al României); Petre Roman, lider național (din mart. 1991) și președinte al F.S.N. (din apr. 1992). În condițiile existenței, în partid, a unor acute divergențe privind căile de trecere a României la economia de piață și a instituirii statului de drept, F.S.N. se scindează în partidele: Frontul Salvării Naționale (din mai 1993, Partidul Democrat-F.S.N.) și Frontul Democrat al Salvării Naționale (din iul. 1993, Partidul Democrației Sociale din România – P.D.S.R.).

front dex

Intrare: front
front substantiv neutru