FRECÚȘ, frecușuri, s. n. Frecare. ◊ Expr. (Fam.) A trage cuiva un frecuș = a mustra sau a bate pe cineva. ♦ Fig. (La pl.) Divergențe, neînțelegeri (surde); frecături. – Freca + suf. -uș.

FRECÚȘ, frecușuri, s. n. Frecare. ◊ Expr. (Fam.) A trage cuiva un frecuș = a mustra sau a bate pe cineva. ♦ Fig. (La pl.) Divergențe, neînțelegeri (surde); frecături. – Freca + suf. -uș.

FRECÚȘ, frecușuri, s. n. Frecare. Era gătită într-o catrință roasă, de sub care îi ieșeau picioarele groase cu niște tălpi negre, crăpate de-atîția ani de umblet, de-atîția ani de frecuș cu zgrunzurii și cu pietroaiele pămîntului. CAMILAR, N. II 432. ◊ Fig. A început atunci pentru băiatul sărac frecușul jugului vieții. CARAGIALE, N. S. 54. ◊ Expr. (Familiar) A trage cuiva (un) frecuș = a trage (cuiva) o ceartă sau o bătaie. Un gazetar din cei mărunței... Va lua la trei parale pe toți d-nii autori și le va trage frecuș. VLAHUȚĂ, O. A. 211. La urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș. CREANGĂ, P. 306.

frecúș s. n., pl. frecúșuri

frecúș s. n., pl. frecușúri

FRECÚȘURI s. pl. v. neînțelegere.

FRECÚȘ ~uri n. 1) v. A FRECA. 2) depr. Critică aspră. 3) la pl. Neînțelegeri în sânul unui grup de persoane. /a freca + suf. ~uș

frecuș n. fam. 1. mustrare; 2. bătaie bună, trânteală.

frecúș n., pl. urĭ. O unealtă cizmărească de lustruit talpa (cp. cu răzuș). Fig. Iron. Bătaĭe saŭ ocară, răfuĭală: ĭ-a tras un frecuș. Frecătură, contact: frecușu juguluĭ vĭețiĭ (Car.). Loc frecŭentat, loc pe unde se freacă (se vîntură) mulțimea: acolo era frecușu dracilor.

a încasa un frecuș / un perdaf / o săpuneală expr. a fi aspru mustrat / certat.

a trage (cuiva) un frecuș expr. 1. a certa cu asprime. 2. a bate (pe cineva).

frecuș, frecușuri s. n. 1. dojană, mustrare. 2. neînțelegere, ceartă. 3. contact sexual. 4. masturbare.