freamăt definitie

26 definiții pentru freamăt

FREÁMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreámăt s. n.] – Lat. fremitus.[1]
FREMĂTÁ, freámăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze; p. ext. despre copaci și păduri, despre valurile mării; la pers. 3) A produce freamăt. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a vibra, a palpita; (despre colectivități) a se agita. – Din freamăt.
HREÁMĂT s. n. v. freamăt.
FREÁMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreámăt s. n.] – Lat. fremitus.
FREMĂTÁ, freámăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze; p. ext. despre copaci și păduri, despre valurile mării; la pers. 3) A produce freamăt. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a vibra, a palpita; (despre colectivități) a se agita. – Din freamăt.
HREÁMĂT, hreamăte, s. n. (Reg.) V. freamăt.
FREÁMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vînt, de valurile mării etc. Vîntul sufla mai cu putere, aducind în odaie suspine și freamătul copacilor. DUNĂREANU, CH. 10. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. Freamătul frunzelor avea un sunet misterios care da fiori. ALECSANDRI, C. 41. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. Erau mulți acuma și plutea deasupra lor un freamăt de glasuri. DUMITRIU, N. 253. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit; Ard galbene flacări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc. COȘBUC, P. I 142. ♦ Zgomot, larmă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? COȘBUC, P. II 46. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. Scot paloșele-n soare cu-n freamăt de oțel. ALECSANDRI, P. A. 146. 2. Fig. Fior, înfiorare. În rîndurile mulțimii începu să crească un freamăt de bucurie. SAHIA, N. 107. Aceste cuvinte, așa dulce șoptite, deșteptară în inima voinicului un freamăt necunoscut. ODOBESCU, S. III 199. Deodat-un freamăt zboară De-a lungul prin oștime și-n gloată se străcoară. ALECSANDRI, P. III 337. – Variantă: hreámăt (LESNEA, I 8, TOPÎRCEANU, S. A. 106) s. n.
FREMĂTÁ, freámăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze, p. ext. despre copaci și păduri) A produce freamăt. V. foșni. Un tei fremăta lin la o boare de vînt și trimetea miros puternic în odaia lui plină de lucruri vechi. SADOVEANU, O. IV 428. Îmi freamătă frunza, – iar apele-mi cîntă Și toate ca-n vis îmi apar. IOSIF, P. 3. Freamătă codrii de vuietul apelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 141. ◊ Fig. Doina fremăta în adîncuri. SADOVEANU, O. I 299. ♦ Tranz. A face să tremure, a mișca. Arinii și plopii își freamătă neliniștiți frunza. CAMIL PETRESCU, O. I 326. ◊ Fig. Ascult cum își freamătă cîntul Pădurea, părîul și vîntul. COȘBUC, P. II 89. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a tresălta. Fremătînd întreagă, se ridică Cu ochii-ntunecați. TOMA, C. V. 146. ♦ (Despre colectivități) A se mișca, a se agita. Freamătă mulțimea-n sală, Vălurînd cu nerăbdare; Sună tobele puternic, Țipă vesele fanfare. IOSIF, T. 80. ◊ (Despre locul unde se agită o mulțime) Sala de cinematograf provincial... era plină, caldă, fremăta de zgomot stăpînit. DUMITRIU, N. 291. Clocoteau împrejurimile de zgomot și pînă dincolo de întinsurile Podenilor cîmpia fremăta ca un stup. MIHALE, O. 317.
HREÁMĂT s. n. v. freamăt.
freámăt s. n., pl. freámăte
fremătá (a fremăta) vb., ind. prez. 1 sg. freámăt, 2 sg. freámăți, 3 freámătă; conj. prez. 3 să freámăte
freámăt s. n. (sil. frea-), pl. freámăte
fremătá vb., ind. prez. 1 sg. freámăt, 2 sg. freámăți, 3 sg. freámătă; conj. prez. 3 sg. și pl. frémete
fremătá vb., ind. prez. pers. 1 freámăt, 2 frémeți, 3 freámătă; conj. prez. pers. 3 să frémete
FREÁMĂT s. 1. v. agitație. 2. v. foșnet. 3. șuierat, vâjâit, (fig.) geamăt. (~ul vântului.) 4. v. zgomot. 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.) 6. palpitare, palpitație, pulsație, trepidație. (~ul vieții.)
FREMĂTÁ vb. 1. v. agita. 2. v. tremura. 3. v. tresălta. 4. a palpita, a pulsa, a vibra, a zvâcni. (~ în el o mare bucurie.)
freámăt (-émete), s. m.1. Înfiorare, fior. – 2. Murmur, zvon. – 3. Zgomot, rumoare. – Var. (Mold.) hreamăt. Lat. frĕmĭtus (Pușcariu 645; Candrea-Dens., 636; REW 3492; DAR; Byck-Graur, BL, I, 19), cf. it., sp., port. (frémito), v. fr. friente, gal. fremido. – Der. fremăta, vb. (a se înfiora; a vibra), care ar putea reprezenta și lat. frĕmĭtāre (Pușcariu 646), cf. v tosc. fremitare, cors. frumita „a necheza”; fremătător, adj. (agitat, care freamătă).
FREÁMĂT ~e n. 1) Zgomot ușor și monoton produs de unele fenomene naturale (frunze, valuri etc). ~ul codrului. 2) Zgomot surd și confuz de voci; murmur; rumoare. 3) fig. Emoție puternică cauzată de o zguduire nervoasă; fior. /<lat. fremitus
A FREMĂTÁ freámăt intranz. 1) (despre frunze, păduri, ape etc.) A produce un zgomot ușor și înăbușit, mișcându-se încet (sub actiunea vântului, ploii etc.). 2) (despre grupuri de oameni) A-și exprima atitudinea (mai ales dezaprobarea) prin agitație și murmur. 3) (despre persoane) A fi cuprins de o emoție puternică; a palpita; a vibra. 4) fig. A se mișca în tremur. /Din freamăt
freamăt n. 1. mișcare sgomotoasă (în special vorbind de frunzele agitate de vânt); 2. fig. freamăt de suspine AL. [Lat. FREMITUS].
fremătà v. a scoate un freamăt: lung freamătă codrii.
freámăt n., pl. fremete, ca gemete (lat. frémitus, it. sp. pg. frémito, vfr. friente). Foșnet, zgomotu frunzelor bătute de vînt: freamătu plopilor. – Vechĭ (Nec. Let. 2, 261) hreámăt, la Dos. ghreámăt, la Stam. 336 vreámăt, în sud reámăt și rámăt, hărmălaĭe, tumult.
*frem, -út, a fréme v. intr. (lat. frémere). Em. Fac fremăt. – Uniĭ aŭ început a zice a fremăta (eŭ fremăt, el freamătă, să fremete).
hreámăt, V. freamăt.
FREAMĂT s. 1. agitație, clocot, frămîntare, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.) 2. fîșîit, foșnet, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ de frunze.) 3. vîjîit, (fig.) geamăt. (~ vîntului.) 4. gălăgie, larmă, tumult, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?) 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.) 6. palpitare, palpitație, pulsație, trepidație. (~ vieții.)
FREMĂTA vb. 1. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a (se) învolbura, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute ~ în matcă.) 2. a se înfiora, a palpita, a tremura. (Nările îi ~.) 3. a se înfiora, a palpita, a tresălta, a tresări, a vibra. (~ de bucurie, de emoție.) 4. a palpita, a pulsa, a vibra, a zvîcni. (~ în el o mare bucurie.)

freamăt dex

Intrare: freamăt
freamăt substantiv neutru
  • silabisire: frea-
hreamăt
Intrare: fremăta (2 freamăți)
fremăta 2 freamăți verb grupa I conjugarea I
Intrare: fremăta (2 fremeți)
fremăta 2 fremeți verb grupa I conjugarea I