FRANȚUZÍ, franțuzesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) A imita servil obiceiurile franceze, a întrebuința în mod nejustificat cuvinte și expresii franceze. ♦ Tranz. A introduce, fără necesitate, în limbă cuvinte și expresii franceze. – Din franțuz.

FRANȚUZÍT, -Ă, franțuziți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care imită obiceiurile franceze și folosește, fără a fi necesar, cuvinte și expresii franceze. – V. franțuzi.

FRANȚUZÍ, franțuzesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) A imita servil obiceiurile franceze, a întrebuința în mod nejustificat cuvinte și expresii franceze. ♦ Tranz. A introduce, fără necesitate, în limbă cuvinte și expresii franceze. – Din franțuz.

FRANȚUZÍT, -Ă, franțuziți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care imită obiceiurile franceze și folosește, fără a fi necesar, cuvinte și expresii franceze. – V. franțuzi.

FRANȚUZÍ, franțuzesc, vb. IV. Refl. (Învechit și familiar) A imita servil obiceiurile franceze și a întrebuința în mod nejustificat unele cuvinte și expresii franceze. ♦ Tranz. A introduce în limbă cuvinte și expresii franceze.

FRANȚUZÍT, -Ă, franțuziți, -te, adj. Care imită servil obiceiurile franceze și folosește în mod nejustificat cuvinte și expresii franceze. Apărătorul vechiului regim trebuia să vorbească vechea limbă a clasei boierești, iar femeile... o romînească franțuzită. IBRĂILEANU, SP. CR. 139. ◊ (Substantivat) «Franțuzitele», comedie de C. Facá.

franțuzí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. franțuzéște, imperf. 3 sg. franțuzeá; conj. prez. 3 să franțuzeáscă

franțuzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. franțuzésc, imperf. 3 sg. franțuzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. franțuzeáscă

A FRANȚUZÍ ~ésc înv. tranz. fam. 1) (limbi, idiomuri, graiuri) A împestrița cu expresii și cuvinte franceze. 2) A face să se franțuzească. /Din franțuz

A SE FRANȚUZÍ mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile francezilor; a deveni asemănător cu francezii. /Din franțuz înv.

franțuzit a. francizat.

2) franțuzésc v. tr. (d. Franțuz). Francizez, prefac în Francez.