FRANȚUZÍ, franțuzesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) A imita servil obiceiurile franceze, a întrebuința în mod nejustificat cuvinte și expresii franceze. ♦ Tranz. A introduce, fără necesitate, în limbă cuvinte și expresii franceze. – Din franțuz.

FRANȚUZÍRE, franțuziri, s. f. (Rar) Faptul de a introduce în limbă cuvinte și expresii franceze inutile și nepotrivite. – V. franțuzi.

FRANȚUZÍ, franțuzesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) A imita servil obiceiurile franceze, a întrebuința în mod nejustificat cuvinte și expresii franceze. ♦ Tranz. A introduce, fără necesitate, în limbă cuvinte și expresii franceze. – Din franțuz.

FRANȚUZÍRE, franțuziri, s. f. (Rar) Faptul de a introduce în limbă cuvinte și expresii franceze inutile și nepotrivite. – V. franțuzi.

FRANȚUZÍ, franțuzesc, vb. IV. Refl. (Învechit și familiar) A imita servil obiceiurile franceze și a întrebuința în mod nejustificat unele cuvinte și expresii franceze. ♦ Tranz. A introduce în limbă cuvinte și expresii franceze.

FRANȚUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a introduce în limbă cuvinte și expresii franceze inutile și nepotrivite. Caragiale a biciuit franțuzirea limbajului literar de către scriitorii cosmopoliți, după cum a atacat cu sarcasm și tentativele de pocire a limbii prin latinizare. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 1, 81.

franțuzí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. franțuzéște, imperf. 3 sg. franțuzeá; conj. prez. 3 să franțuzeáscă

franțuzíre (rar) s. f., g.-d. art. franțuzírii; pl. franțuzíri

franțuzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. franțuzésc, imperf. 3 sg. franțuzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. franțuzeáscă

franțuzíre s. f., g.-d. art. franțuzírii; pl. franțuzíri

A FRANȚUZÍ ~ésc înv. tranz. fam. 1) (limbi, idiomuri, graiuri) A împestrița cu expresii și cuvinte franceze. 2) A face să se franțuzească. /Din franțuz

A SE FRANȚUZÍ mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile francezilor; a deveni asemănător cu francezii. /Din franțuz înv.

2) franțuzésc v. tr. (d. Franțuz). Francizez, prefac în Francez.