Dicționare ale limbii române

20 definiții pentru fragă

FRAG2 s. m. v. fragă.
FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Dudă. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga.
FRAG2 s. m. v. fragă.
FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Dudă. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga.
FRAG2 s. m. v. fragă.
FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului (considerată în mod greșit drept fruct) compusă din receptaculul cărnos și roșu, pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. Prin văi adunam fragi. COȘBUC, P. II 193. Dragostea noastră cea dragă Nu trăi nici cît o fragă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Transilv., uneori determinat prin «de pom») Dudă. – Variantă: frag, fragi (BOLINTINEANU, O. 347), s. m.
frágă (fruct) s. f., g.-d. art. frágii; pl. fragi, art. frágile
frágă-tătăreáscă (plantă) s. f., g.-d. art. frágii-tătăréști; pl. frági-tătăréști, art. frágile-tătăréști
frágă s. f., g.-d. art. frágii; pl. fragi, art. frágile
FRÁGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.
FRÁGĂ s. v. dudă.
frágă (-gi), s. f.1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫș. Lat. fragum (Pușcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există și forma paralelă frag, s. m.Der. frag, s. m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s. m. (Trans., dud); frăget, s. n. (loc cu fragi); frăguliță, s. f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s. m. (plantă, Potentilla micrantha).
FRÁGĂ1 ~gi f. Varietate de viță de vie, având struguri cu bobițe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga
FRÁGĂ2 f. Fructul fragului. /<lat. fraga
fragă f. poamă roșie cu gustul dulce acrișor și foarte aromatic, fructul comestibil al arbustului (Fragaria vesca): dulceață de fragi. [Lat. FRAGA].
frag m. (lat. frăgum, fructu fraguluĭ, pl. frăga, de unde, în vest, s’a format un feminin fragă: it. sp. fraga, fr. fraise). O mică plantă rozacee cu florĭ albe și fructe roșiĭ parfumate (fragária vésca). Est. Fructu eĭ, fragă. V. căpșună.
frágă f., pl. ĭ. (V. frag). Vest. Fructu fraguluĭ.
FRA s. (BOT.) (reg.) pomiță.
fra s. v. DUDĂ.
FRAGĂ subst. 1. Fraga, Ion, ard. 2. Frăga b. (16 B IV 361). 3. Frăguța f. (Băl II). 4. Frăgăul, N. (Sur II); – șoltuz (Bîr IV).

fragă definitie

fragă dex

Intrare: fragă
frag substantiv masculin
fragă substantiv feminin
Intrare: Fragă
Fragă
Intrare: fragă-tătărească
fragă-tătărească substantiv feminin