Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 901274:

FRĂȚIÓR, frățiori, s. m. 1. Diminutiv al lui frate. Dară greu somn dormii, soru-mea. – Greu, frățioare. ISPIRESCU, L. 131. Începe a se scărmăna de cap și a plînge cu amar după frățiorii săi. CREANGĂ, P. 25. Dintre cei ce sînt veniți, Alții nu-s mai străluciți Mai frumoși, mai răpitori Ca doi tineri frățiori. BOLINTINEANU, O. 88. ♦ (Mai ales la vocativ) Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unui bărbat. Asta-i una la mînă, mă frățioare. SADOVEANU, P. M. 11. Apoi bine, frățioare, de ce nu mi-ai spus așa de-acasă. ISPIRESCU, L. 47. ◊ Fig. Măi arcușe, frățioare, Ia întoarce struna, Pentru dorul ce ne doare, Să-i mai zicem una! DEȘLIU, G. 17. (Adjectival) Mult mi-e dor, mămucă, dor De cel codru frățior. ALECSANDRI, P. P. 295. 2. Mică plantă erbacee, cu flori alburii cu dungi roșiatice, care crește prin locuri pietroase. Iată vin pe rînd, păreche... Frățiori și romănițe... Clopoței și măzărele îmbătate de parfumuri. ALECSANDRI, P. A. 125. – Pronunțat: -ți-or.

frățior definitie

frățior dex