frânare definitie

2 intrări

21 definiții pentru frânare

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).
FRÂNÁRE, frânări, s. f. 1. Acțiunea de a frâna și rezultatul ei; frânat. 2. Inhibiție. – V. frâna.
FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).
FRÂNÁRE, frânări, s. f. 1. Acțiunea de a frâna și rezultatul ei; frânat. 2. Inhibiție. – V. frâna.
FRÎNÁ, frînez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la vehicule) A încetini sau a opri din mișcare cu ajutorul frînei. Șoferul frînează mașina. ◊ Intranz. Mașina frînă brusc. 2. Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, çursul, manifestarea unui proces, a unui sentiment etc. Nu există putere în lume în stare să frîneze avîntul făuritorilor vieții noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2582.
FRÎNÁRE, frînări, s. f. Acțiunea de a frîna. 1. Oprire sau încetinire a vitezei unui vehicul în mișcare. Frînare automată a trenurilor. 2. Fig. Oprire pe loc a dezvoltării unui proces, a unui sentiment etc. 3. Inhibiție. În timpul stingerii reflexului condițional, în regiunea corespunzătoare a scoarței, în locul stării de excitație ia naștere starea de frînare (inhibiție). ANATOMIA 207.
frâná (a ~) vb., ind. prez. 3 frâneáză
frânáre s. f., g.-d. art. frânắrii; pl. frânắri
frâná vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. și pl. frâneáză
frânáre s. f., g.-d. art. frânării; pl. frânări
FRÂNÁ vb. a opri. (A ~ mașina.)
FRÂNÁ vb. v. împiedica, înfrâna, opri, stăvili.
FRÂNÁRE s. oprire. (~ unui vehicul.)
FRÂNÁ vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ (Fig.) A ține în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner].
FRÂNÁRE s.f. 1. Acțiunea de a frâna; frânaj. 2. Inhibiție. [< frâna]
FRÂNÁ vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ◊ (fig.) a ține în loc, a încetini. (după fr. freiner)
A FRÂNÁ ~éz 1. tranz. 1) (vehicule) A opri cu ajutorul frânei. 2) fig. A împiedica să se manifeste; a stăvili. 2. intranz. (despre vehicule în mișcare) A-și încetini sau a-și opri mersul. /<fr. freiner
FRÎNA vb. a opri. (A ~ mașina.)
frîna vb. v. ÎMPIEDICA. ÎNFRÎNA. OPRI. STĂVILI.
FRÎNARE s. oprire. (~ unui vehicul.)
PLASĂ DE FRÂNARE împletitură de mari dimensiuni, compusă din sandouri (v.), destinată opririi rapide a avionului din rulajul la aterizare în cazul în care frânele acestuia s-au defectat sau când contactul cu pista a fost greșit, dincolo de mijlocul acesteia, liziera aerodromului putând fi depășită. Ridicarea plasei este rapidă și se face la comanda conducătorului de zbor. Există plase de frânare înalte (care cuprind tot avionul) și joase (care agață doar trenul de aterizare).

frânare dex

Intrare: frâna
frâna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: frânare
frânare substantiv feminin